Termen la procesul casei lui Iohannis: s-a cerut suspendarea cauzei. Avocatul advers a acuzat că se trage de timp

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avocatul Virgiliu Vulcan acuză că se încearcă tergiversarea procesului FOTO: Denis Grigorescu
Avocatul Virgiliu Vulcan acuză că se încearcă tergiversarea procesului FOTO: Denis Grigorescu

Miercuri, 18 ianuarie, la Curtea de Apel Piteşti a fost un nou termen în procesul privind casa din Sibiu pierdută de familia preşedintelui Klaus Iohannis. Avocatul familiei Iohannis a solicitat suspendarea cauzei, având în vedere că încă nu s-au stabilit moştenitorii Georgetei Lazurcă (mama lui Carmen Iohannis), decedată la începutul lui octombrie 2016.

Deşi trebuia să depună la dosar certificatul de deces al Georgetei Lazurcă, precum şi acte care să ateste calitatea de moştenitor a lui Carmen Iohannis, soţia preşedintelui României, avocatul Octavian Popescu a venit cu o copie legalizată după certificatul de deces, spunând că succesiunea nu a fost încă finalizată şi că nu s-au stabilit moştenitorii. Avocatul familiei Iohannis a cerut în acest sens suspendarea cauzei, aşa cum prevede Codul de procedură civilă în acest caz.

Avocatul Virgiliu Viorel Vulcan, cel care îi reprezintă pe actualii proprietari ai casei, a spus că cererea de suspendare a cauzei arată „reaua credinţă a părţii adverse. O suspendare a cauzei ar însemna să aşteptăm poate şi un an şi să vedem dacă doamna Iohannis se prezintă la notar şi acceptă succesiunea.”

Acelaşi avocat a cerut instanţei să solicite Primăriei Sibiu să trimită copii după cererea de declarare a succesiunii: „Persoana care face cererea de declarare a decesului arată şi care sunt moştenitorii”.

Instanţa a rămas în pronunţare asupra cererii de suspendare a cauzei şi asupra cererii de introducere a moştenitorilor, stabilind un termen de control pe 15 februarie.

„Statul român trebuie să îl radieze pe Iohannis din cartea funciară a respectivului imobil”

La ieşirea din sala de judecată, avocatul familiei Iohannis nu a dorit să facă vreun comentariu. A răbufnit în schimb avocatul Virgiliu Vulcan. „Se încearcă o tergiversare la maxim a acestui proces, asta deşi sunt mai multe hotărâri judecătoreşti irevocabile. A fost desfiinţată şi hotărârea prin care le-au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare ale lui Elisabeta Antonescu şi Ioan Oargă, doi dintre proprietarii imobilului revendicat şi pierdut de preşedintele Iohannis. Statul român trebuie să intabuleze casa şi să-l radieze pe Iohannis din cartea funciară a imobilului. Statul român trebuie să îl pună pe preşedintele Iohannis să restituie sutele de mii de euro încasate din chiriile luate de la o bancă ce funcţionează la parterul acelui imobil.”

Casa de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din centrul Sibiului, din care Klaus şi Carmen Iohannis au cumpărat jumătate pe 1 iunie 1999 pentru suma de 5.000 de lei, a făcut parte din averea soţilor Maria şi Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora a trecut, în anii '70, în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat fără a avea copii. Casa ce face obiectul procesului a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriaşi. În anul 1999, contractele prin care chiriaşii au cumpărat casa au fost anulate în instanţă, la cererea fiului lui Nicolae Baştea, acesta din urmă fiind nepot al soţilor Ghenea. Casa a ajuns apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmaşilor lui Nicolae Baştea. Foştii chiriaşi au deschis procese în instanţe, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaş de drept al lui Nicolae Baştea.

Pe 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Braşov a respins un recurs declarat de Klaus şi Carmen Iohannis şi a menţinut decizia Tribunalului Braşov din mai 2014, prin care a fost anulat un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu.

Pe 16 noiembrie 2015, preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat nemulţumit de sentinţa judecătorească prin care a pierdut respectivul imobil şi a depus ulterior o contestaţie în anulare.

Pe 6 aprilie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că se va judeca la Curtea de Apel Piteşti contestaţia în anulare formulată de familia Iohannis împotriva deciziei instanţei din Braşov.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite