Piteşti

articolul anterior articolul urmator

Tortul impresionant, inspirat din Game of Thrones, creat de o româncă. Detaliile operei de artă culinară „clădite“ în 17 ore

0
28 Jan 2020 14:30:05
Autor: Denis Grigorescu
Tortul a fost realizat în aproximativ 17 ore FOTO: Raluca Ţîrcomnicu
Tortul a fost realizat în aproximativ 17 ore FOTO: Raluca Ţîrcomnicu

Raluca Ţîrcomnicu, o tânără din Piteşti, face artă din cofetărie, realizând torturi sculptate. La începutul lunii ianuarie, ea a creat tortul Game of Thrones, inspirat din celebrul serial.

Deserturile create de Raluca au primit premii la nivel naţional şi internaţional. Printre altele, Raluca a „construit“ barajul Vidraru şi l-a conturat pe Mărgelatu. Cel mai mare tort pe care l-a realizat până acum este unul în forma unei maşini Range Rover, având greutatea de 60 kilograme şi lungimea de 80 de centimetri.

Am vorbit cu Raluca Ţîrcomnicu despre spectaculosul tort Game of Thrones şi despre cum a lucrat la fiecare parte a tortului, inclusiv la tron, şi ce ingrediente a folosit.

Raluca ne-a povestit de unde a pornit ideea ineditului tort: „În timpul liber îmi place să dansez. De vreo 14 ani mă duc la salsa. Social, nu de salon. În Piteşti avem o comunitate tare frumoasă. Un prieten este partener de cursuri de dans latino cu sărbătorita. Mi-a spus că vor să îi ofere un tort deosebit de ziua ei. Nu o cunoşteam foarte bine, dar suntem prietene pe Facebook. În munca mea, de multe ori am oameni care îmi păşesc pragul fără a ştii exact ce anume doresc. Dar găsim împreună. Aşa s-a întâmplat şi în cazul Mirelei. Un tort simbolizând pasiunea ei pentru dans ar fi fost alegerea firească. Dar aruncându-mi un ochi pe pagina ei de Facebook, am văzut că este fană Game of Thrones. Şi cum nu am mai făcut această tematică până acum, şi cum şi mie îmi place serialul, şi cum mi s-a dat frâu liber creativităţii,  am început să mă joc”.

Vizual, tortul Game of Thrones are trei componente principale: portretul lui Daenerys cu un dragon pui, o parte dintr-un dragon (ochiul lui), iar ca topper este chiar tronul. „În total, cred că mi-a luat cam 17 ore să realizez acest tort. Toate torturile sunt realizate de la zero în laborator din ingrediente premium. Una dintre cele mai bune ciocolate belgiene, vanilia olandeză, untul belgian de 82% şi ouăle proaspete sunt o parte dintre ingredientele cu care mi-am învăţat deja clienţii. Acest tort a avut 36 de porţii şi sunt mândră să spun că nu a avut niciun suport intern. Portretul lui Daenerys l-am pictat în culori comestibile şi a durat 5 ore. Tronul a durat vreo 2 ore, iar după realizarea lui, cred că nu vreau să mai fac săbii vreodată (Râde). Sortimentul a fost blat de ciocolată cu crema cu Nutella. Părerea mea este că nu poţi avea niciodată prea multă ciocolată. Mă bucur când mi se dă frâu liber în alegerea designului. Ador să aduc bucurii oamenilor”, mai precizează Raluca Ţîrcomnicu.  

A lucrat la Paris şi Londra

Raluca Ţîrcomnicu, alături de una dintre creaţiile sale dulci: un tort în formă de vapor FOTO: arhiva personală

Absolventă în 2005 a Facultăţii de Limbi Străine de la Universitatea din Piteşti, specializarea Franceză-Engleză, Raluca Ţîrcomnicu are 36 de ani şi timp de mai mulţi ani a lucrat pentru mai multe hoteluri de top din Paris (între 2007 şi 2012) şi din Londra (între 2012 şi 2016), ajungând chiar să fie revenue manager, o funcţie de top. În 2007, a plecat la Paris, iar primul ei job a fost acela de recepţioneră într-un hotel de patru stele. A avansat rapid în carieră. De la recepţioneră a ajuns asistent de rezervări, iar după aceea manager de rezervări şi revenue manager. În capitala Franţei şi-a descoperit pasiunea de a face torturi şi brioşe.

„Am început din greşeală prin 2012, ca de altfel toate lucrurile frumoase. Locuiam în Franţa şi plănuiam să mă mut în Anglia. Am dat o petrecere la mine acasă. Am căutat nişte reţete şi am făcut brioşe. Am văzut că au avut priză. Când am ajuns în Anglia şi am mers în supermarketuri, am descoperit zona cu produse pentru copt, unde găseai, faţă de România şi Franţa, foarte multe elemente pentru decorat, de la steluţe până la inimioare şi fluturaşi. Şi mi-au luat ochii“.

Cât a fost investiţia iniţială în afacere

Raluca a urmat cursuri cu unii dintre cei mai mari decoratori de torturi din lume şi ne-a declarat că această piaţă a torturilor şi implicit a decorărilor de torturi este foarte dezvoltată în Marea Britanie, S.U.A. şi Australia.

Raluca Ţîrcomnicu are diplomă de master cake designer de la PME în Anglia şi numeroase cursuri, tabere şi concursuri cu cei mai mari decoratori în domeniu.

În urmă cu aproape trei ani, Raluca a mers în Statele Unite ale Americii pentru a o întâlni pe Karen Portaleo, celebră pentru torturile speciale pe care le realizează şi care sunt adevărate opere de artă.

Raluca s-a hotărât să se întoarcă în România la sfârşitul anului 2016 şi cu o parte din banii strânşi şi-a deschis afacerea. Iar firmei nou create i-a dat un nume sugestiv: Busy Bee Party Cakes. Investiţia iniţială în afacere a fost de aproximativ 10.000 de euro.

În 2017, Raluca Ţîrcomnicu a avut o comandă specială: un tort de 60 de kilograme în forma unei maşini Range Rover. A lucrat o săptămână pentru a realiza lui, iar la final acesta măsura 80 de centimetri în lungime.

Tânăra a realizat inclusiv torturi în formă de buchete de flori sau chiar un tort în formă de cărţi, acesta din urmă pentru ziua de naştere a unei bune prietene.

Raluca lucrează singură în laboratorul său de dimineaţa până seara: „Fac totul singură, de la cumpărarea ingredientelor până la copt. Absolut tot ce intră în tort este făcut în laboratorul meu. Torturile sunt făcute de la zero în laborator. Toate ingredientele pe care le folosesc sunt de calitate. Iar prioritatea mea în toată această afacere este dragostea pentru torturi de calitate. Atât la interior, cât şi la exterior. Ceea ce fac este pur personal. Nu am o «fabrică» cu zeci de angajaţi. Sunt doar eu şi am investit în mine ca să ajung să am aceste aptitudini”.

A realizat şi un tort în formă de căluşar

Raluca a obţinut mai multe premii importante pentru torturile ei sculptate. La Londra, chiar a luat un premiu doi la concursul internaţional The Cake&Bake Show, relizând un tort în forma Cruellei de Vil, personajul din 101 dalmaţieni.

Raluca a obţinut în 2017 şi 2018 Premiul de Excelenţă la Expoziţia Internaţională GastroPan, la Sibiu şi respectiv la Târgu Mureş. Creaţiile pentru care a obţinut cele două premii importante au fost un tort în forma îndrăgitului personaj Mărgelatu şi un altul în formă de căluşar.

Crearea unui tort îi ia Ralucăi cel puţin două zile. Pentru creaţiile ei, Raluca nu are tarif la kilogram, aşa cum se practică la noi, ci per lucrare, aşa cum este în Marea Britanie: „Modelul pe care l-am adoptat şi pe care îl promovez este unul din Marea Britanie. În opinia mea, este o muncă artistică. Şi eu cred că munca artistică nu trebuie cântărită. Prefer să îmi cuantific munca în funcţie de numărul de ore pe care le petrec lucrând la tortul cuiva. De aceea, cu cât este mai complicat designul tortului, cu atât mai ridicat va fi preţul“.

Un detaliu important este acela că torturile realizate de Raluca nu se ţin la frigider. Şi aceasta deoarece reţetele sunt pe bază de zahăr şi unt de 82%, care acţionează ca un conservant. În acelaşi timp, Raluca nu foloseşte ingrediente cu grad de perisabilitate ridicat, cum ar fi smântâna sau frişca, iar torturile îmbrăcate în pastă de zahăr sunt „sigilate“ înăuntru. Cupcakeurile şi torturile realizate de ea se menţin proaspete până la 7 zile daca sunt ţinute la temperatura camerei.

Preţurile pentru un tort pornesc de la 400 lei şi urcă în funcţie de cât de complicat este designul.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările