Este vorba doar despre o formalitate, fiindcă măsura cercetării sale sub control judiciar, care a înlocuit-o pe cea a arestului preventiv, îi permite lui Tudor Pendiuc să revină la cârma Primăriei Piteşti oricând doreşte, respectând restricţiile impuse de magistraţi.
De vineri, 14 august, de când a ieşit din arest, şi până astăzi, Tudor Pendiuc a evitat să spună clar dacă şi pentru când are în vedere întoarcea în funcţia de edil şef. ”Vreau să mă bucur de familie , pentru că lipsesc de atâtea luni de zile. Restul planurilor, mai târziu. Oricum, vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine, de familia mea, vreau să mulţumesc piteştenilor. Am simţit foarte mult sprijinul şi susţinerea lor”, a declarat edilul la întoarcerea sa acasă.
Singura persoană din dosarul în care a fost trimis în judecată, cu care Tudor Pendiuc are voie să comunice este fiica sa, Emanuela, şi ea cercetată sub control judiciar sub acuzaţii de complicitate la luare de mită şi spălare de bani. Tudor Pendiuc a petrecut 9 luni în arest, timp în care a acuzat probleme grave de sănătate şi a slăbit aproape 20 de kilograme.
În dosarul în care a fost trimis în judecată, Tudor Pendiuc este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată. Faptele de care îl acuză anchetatorii vizează încheierea, executarea şi prelungirea contractului de asociere în participaţiune între societatea Consiliului Local Piteşti, Publitrans 2000 S.A. şi societăţile comerciale private CNCD şi Girexim Universal S.A, prejudiciul adus bugetului local al Municipiului Piteşti fiind estimat la 6,3 milioane euro.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate