Piteşti

articolul anterior articolul urmator

Un bărbat din Argeş a fost găsit înjunghiat, în stradă. Agresorul e fratele iubitei sale

0
3 Apr 2020 10:25:37
Autor: Cristina Stancu
Foto arhivă Adevărul
Foto arhivă Adevărul

Un bărbat din comuna argeşeană Lunca Corbului a fost găsit înjunghiat în noaptea de joi spre vineri de un echipaj de poliţie aflat în serviciul de patrulare.


Un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă a fost chemat să intervină azi-noapte pentru salvarea unui bărbat găsit de poliţişti cu două plăgi înjunghiate la nivelul toracelui.

"În cursul nopţii de 2 spre 3 aprilie a.c., aproape de miezul nopţii, un echipaj de poliţie aflat în serviciul de patrulare pe raza comunei Lunca Corbului, a observat un bărbat care era rănit în zona toracelui", precizează  biroul de presă al IPJ Argeş. Cei doi poliţişti, din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului, au acordat primul ajutor, timp în care au obţinut primele date despre agresor şi au reuşit prinderea acestuia", precizează IPJ Argeş. 

Bărbatul rănit, în vârstă de 31 de ani, a fost transportat la o unitate medicală în stare de conştienţă.

"În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, cercetările fiind desfăşurate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, şi de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, în baza delegării.

În această dimineaţă, în urma administrării materialului probator, al doilea bărbat, de 39 de ani, a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore", mai precizează IPJ Argeş.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii