Un bărbat din Argeş a fost izbit de o maşină pe trecerea de pietoni. Şoferul, un pensionar, nu a acordat prioritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 53 de ani din Argeş s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral şi suspiciune de fractură la membrul superior stâng după ce, luni seara, a fost lovit de o maşină, în timp ce traversa regulamentar.

Şoferul, un bărbat de 63 de ani din Domneşti, conducea un autoturism pe DN 73, din direcţia Piteşti către Câmpulung. 

În localitatea Mărăcineni, nu a acordat prioritate de trecere unui bărbat de 53 de ani, din Mărăcineni, care se afla angajat, regulamentar, în traversarea străzii pe marcajul pietonal. 

În urmă accidentului, pietonul a fost rănit,  diagnosticul preliminar fiind de traumatism cranio-facial şi contuzie umăr.  Victima a fost preluată, în stare de conştienţă, de către echipajul medical sosit la faţa locului.

"Poliţiştii Serviciului Rutier Argeş efectuează cercetarea la faţă locului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Cei doi bărbaţi au fost testaţi cu aparatul etilotest, pentru pieton acesta indicând  o valoare mai mică de 0,40 mg/ l alcool pur în aerul expirat", precizează IPJ Argeş.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite