Un bărbat din Argeş şi-a dat foc la acasă şi apoi s-a sinucis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa a fost distrusă complet în urma incendiului FOTO: arhiva Adevărul
Casa a fost distrusă complet în urma incendiului FOTO: arhiva Adevărul

Un bărbat de 47 de ani a fost găsit mort şi cu gâtul tăiat în timpul unei intervenţii a pompierilor la o casă cuprinsă de flăcări în comuna argeşeană Mioarele. Potrivit primelor ipoteze ale anchetatorilor, bărbatul a dat foc la casă şi apoi şi-a tăiat gâtul.

Pompierii din cadrul ISU Argeş, care joi au intervenit pentru stingerea unui incendiu în satul Măţău Cogeneşti din comuna Mioarele, au descoperit în casa în flăcări, în timpul intervenţiei, un bărbat cu gâtul tăiat.

Surse judiciare ne-au declarat că cel mai probabil este vorba despre o sinucidere, în condiţiile în  care bărbatul de 47 de ani era în proces de divorţ.   

„Bărbatul de 47 de ani a fost găsit singur în locuinţă, iar toate uşile erau încuiate. Au fost afectate de incendiu atât casa de locuit cât şi cele două anexe. Datele strânse până în acest moment duc la ipoteza unei sinucideri, aceasta este principala variantă, dar noi nu o să excludem nimic. Casa a fost distrusă de incendiu”, a declarat pentru Adevărul Florin Popa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş.

Soţia victimei, care a fost anunţată dîn scurt timp espre incendiu, a făcut un atac de panică şi a suferit arsuri în zona urechilor atunci când a vrut să intre în casă pentru a recupera nişte acte.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite