Un bărbat a refuzat să iasă dintr-un local în care izbucnise un incendiu. A murit după ce a fost evacuat forţat. Reacţia MAI VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Poliţia Română
Foto: Facebook Poliţia Română

Un bărbat în stare de ebrietate n-a vrut sub niciun chip să părăsească terasa unui local în care izbucnise un incendiu. Scos cu forţa, omul a făcut stop cardio-respirator. A fost resuscitat, însă ulterior a murit.

Un incident tragic a avut loc, vineri, în Piteşti, unde, la o unitate de alimentaţie publică, a fost  semnalat un incendiu la aparatura electrică. 

"Cu ocazia intervenţiei la un incendiu dintr-un local, un bărbat care consuma băuturi alcoolice la o masă a refuzat să iasă din incintă. Bărbatul a fost somat, iar ca urmare a faptului că cel în cauză nu s-a supus indicaţiilor şi s-a manifestat recalcitrant, s-a procedat la evacuarea sa", a precizat IPJ Argeş.

Bărbatul, în vârstă de 63 de ani, a intrat în stop cardio-respirator după ce a fost pus la pământ de poliţişti.  

Dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi ucidere din culpă

I s-au efectuat manevre de resuscitare, dar echipajul medical care a intervenit la locul incidentului nu l-a mai putut salva. 

"Urmare a evenimentului din 16 aprilie a.c., în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi ucidere din culpă", precizează IPJ Argeş.

Cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

Sursă Video: Facebook Dan Barbu

 Lucian Bode: Sunt convins că se va face urgent lumină în acest caz

Ministerul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Cluj-Napoca, despre tragedia de la Piteşti, în urma căreia un bărbat a murit în urma unei intervenţii a poliţiştilor.

"Am primit şi o veste care m-a întristat, şi anume tragedia de la Piteşti pentru că, pentru mine, ca ministru al MAI, când moare un om în timpul unei intervenţii a ISU, Poliţie, Jandarmerie, structurile noastre, este cu adevărat o tragedie. Ştiu ce s-a întâmplat acolo, în timp ce asigurau intervenţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la un incendiu, poliţiştii de la Secţia 2 de Poliţie Piteşti au încercat să încătuşeze un bărbat în vârstă de 63 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alccolice, care refuza să părăsească locaţia şi devenise recalcitrant”, a afirmat Bode.

El a precizat că bărbatul a murit, iar o anchetă a fost deschisă în acest caz.

"Din păcate, bărbatul de 63 de ani a intrat în stop cardiorespirator şi, cu toată intervenţia echipajului de ambulanţă de la faţa locului, a decedat. Ancheta e preluată de către un procuror şi sunt convins că se va face urgent lumină în acest caz, cine se face vinovat de moartea acestui om, indiferent de cum s-ar fi comportat el, pentru că eu de fiecare dată tututor angajaţilor MAI le cer să acţioneze cu calm şi responsabilitate”, a mai precizat ministrul Afacerilor Interne.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite