Un bărbat cercetat penal pentru act sexual cu un minor a fost arestat după ce a încercat să influenţeze declaraţiile victimei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă Adevărul
Foto arhivă Adevărul

Un tânăr din Merişani, judeţul Argeş, acuzat de act sexual cu un minor, va fi prezentat, vineri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Joi, individul a fost reţinut pe bază de ordonanţă într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor.

"Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în perioada 13 aprilie – 30 iulie a.c., un tânăr de 21 de ani, din Merişani, cercetat într-un dosar penal aflat pe rolul instanţei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de act sexual cu un minor şi conducere fără drept, ar fi contactat în mod repetat persoana vătămată, pentru a o determina să declare mincinos în faţa instanţei de judecată, cu scopul de a nu fi tras la răspundere penală pentru infracţiunile comise", precizează IPJ Argeş.

După administrarea probatoriului, tânărul a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite