Piteşti

articolul anterior articolul urmator

Un primar din Argeş a rămas fără mandat. ANI l-a găsit în incompatibilitate

1
28 Jan 2020 21:07:57
Autor: Cristina Stancu
Ion Baicea
Ion Baicea

Marţi, 28 ianuarie, a fost emis Ordinul privind constatarea încetării mandatului de primar al oraşului Costeşti, deţinut de Ion Baicea pe motiv de incompatibilitate. Edilul a pierdut la ÎCCJ procesul cu ANI.

Ordinul a fost emis ca urmare a adresei Agenţiei Naţionale de Integritate prin care se aduce la cunoştinţa Instituţiei Prefectului - Judeţul Argeş, faptul că Raportul de evaluare cu privire la starea de incompatibilitate în care s-a aflat Ion Baicea, primarul oraşului Costeşti, a rămas definitiv prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României 90/10.01.2020.
 
"Se solicită comunicarea măsurilor dispuse la finalizarea procedurilor disciplinare, cu respectarea prevederilor art. 25 alin. (1) - (4) din Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative", precizează Instituţia Prefectului Argeş.
 
Edilul poate contesta ordinul în termen de 10 zile, la Tribunalul Argeş.

Incompatibilităţile găsite de ANI
 
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a găsit pe edilul Ion Baicea în stare de incompatibilitate, pe motiv că în perioada 26 mai 2009 - 31 iulie 2012, a deţinut, simultan, funcţia de primar al oraşului Costeşti şi calitatea de reprezentant al aceleiaşi localităţi în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul S.C. Apa Canal 2000 S.A.
 
În 2016, ANI a constatat din nou incompatibilitatea în cazul primarului din Costeşti - Argeş pentru că în perioada 19 iunie 2012 - 14 ianuarie 2013, a deţinut simultan funcţia de primar şi calităţile de membru în Consiliul de Administraţie al Liceului Teoretic Costeşti, în Consiliul de Administraţie al Liceului Tehnologic Costeşti şi în Consiliul de Administraţie al Şcolii. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Constantine Constantine
28.01.2020, 21:48:24

Mai stiu eu un fost primar din Sibiu care s-a aflat intr-o situatie la indigo: calitatea de reprezentant al Sibiului în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul S.C. Apa Canal S.A.din Sibiu.In loc ca legea sa fie la fel pentru toti, primarul din Sibiu a fost iertat pe cind candida pentru presedintie! Strimba rau balanta judecatorilor.Si mai iau si pensii speciale pentru asta.

+1 (1 vot)