Unul dintre contestatarii lui Dragnea ridicaţi de forţele de ordine la Topoloveni a învins Jandarmeria în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Mihai Bica (primul din stânga), protestatarul care a învins Jandarmeria FOTO: Digi 24
Ion Mihai Bica (primul din stânga), protestatarul care a învins Jandarmeria FOTO: Digi 24

Ion Mihai Bica, unul dintre cei zece protestatari care îl aşteptau pe fostul lider PSD Liviu Dragnea, pe 17 mai, la Topoloveni şi care au fost ridicaţi de jandarmi, duşi la Poliţie şi ulterior amendaţi, a câştigat în instanţă procesul cu Jandarmeria Argeş, iar amenda sa a fost anulată.

În urmă cu aproape şase luni, cei zece protestatari au fost ridicaţi de jandarmi şi duşi la Poliţia Topoloveni, unde au fost ţinuţi aproximativ o oră şi jumătate, adică exact perioada în care fostul lider social-democrat s-a întâlnit cu primarii PSD din zonă. Ulterior, contestatarii lui Dragnea au fost şi amendaţi de către jandarmi.

După trei zile, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a autosesizat în cazul jandarmilor care i-au ridicat pe protestatarii lui Dragnea din Topoloveni. Deocamdată, procurorii fac cercetări în rem, adică sunt cercetate fapte, şi nu persoane, pentru abuz în serviciu, purtare abuzivă şi lipsire de libertate.

Pe 8 noiembrie, Ion Mihai Bica, unul dintre protestatarii ridicaţi şi amendaţi, a câştigat la Judecătoria Topoloveni procesul prin care cerea anularea amenzii primite de la Jandarmeria Argeş. Decizia nu este definitivă, ci poate fi atacată cu apel în 30 de zile de la comunicare. Practic, procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost anulat.

Deputatul liberal Ovidiu Raeţchi a comentat decizia Judecătoriei Topoloveni pe Facebook, spunând că „în aceste condiţii, toţi protestatarii vor câştiga în mod similar“.

„Un nou pas pentru demascarea Jandarmeriei ca poliţie politică în epoca Liviu Dragnea. Urmează desecretizarea Raportului 10 august, care va aduce noi elemente zdrobitoare în această direcţie. Rămân la părerea că şefii Jandarmeriei trebuie să prezinte public scuze pentru modul în care s-au lăsat manevraţi politic de Liviu Dragnea în ultimii trei ani”, scrie Ovidiu Raeţchi.

Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Bucureşti a început în luna august audierile în cazul jandarmilor care pe 17 mai a.c. au ridicat zece contestatari ai lui Liviu Dragnea în timpul vizitei fostului lider PSD la Topoloveni. Doi dintre protestatarii reţinuţi au dat deja declaraţii şi s-au constituit părţi civile în dosar, cerând daune morale de câte 10.000 de lei.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite