Veteranul de război Gheorghe Popescu a împlinit 101 ani. „Eram mai aproape de moarte decât de viaţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căpitanul (rtr.) Gheorghe Popescu. Foto MApN
Căpitanul (rtr.) Gheorghe Popescu. Foto MApN

Unul dntre veteranii de război ai Argeşului, căpitanul (rtr.) Gheorghe Popescu împlinieşte astăzi 101 ani. Faptele de vitejie de pe câmpul de luptă, pentru care a şi fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, sunt la fel de vii ca acum mai bine de şapte decenii.

În cel de-Al Doilea Război Mondial, Gheorghe Popescu a luptat atât pe Frontul de Est, la Cotul Donului şi Odessa, cât şi pe Frontul de Vest, în Cehoslovacia.

A fost rănit de două ori.

„Am fost rănit destul de grav, eram mai aproape de moarte decât de viaţă. După câteva luni de refacere, m-am întors pe front. Moartea era la orice pas, însă nu m-am gândit nicio clipă să renunţ să lupt. Care am avut zile am scăpat. Dumnezeu ne-a ţinut sănătoşi. La Cotul Donului, am fost luat prizonier, reuşind să scap cu viaţă din lagărul din Siberia. După război ne-am întors acasă fiecare cum a putut, mulţumiţi că am scăpat cu viaţă şi nevătămaţi”, povestea anul trecut, cu emoţie în glas, reprezentanţilor MApN bravul veteran.

Pentru faptele de vitejie de pe câmpul de luptă, a fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945, iar în semn de recunoştinţă pentru curajul şi vitejia de care a dat dovadă pe câmpul de luptă, domnul Popescu a primit, din partea autorităţilor publice locale, titlul de „Cetăţean de Onoare” al comunei Bogaţi, jud. Argeş.

Astăzi, după încă un an pus unui veac de existenţă, a fost felicitat din nou de Ministerul Apărării Nationale.

"La mulţi ani cu sănătate domnului cpt. (rtr.) Gheorghe Popescu, veteran de război, la împlinirea frumoasei vârste de 101 ani!" scrie pe pagina oficială a MApN.

"La mulţi ani militarilor Armatei României!", a transmis cpt. (rtr.) Gheorghe Popescu pe aceeaşi pagină. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Focul lui Sumedru şi petrecerile de Halloween au fost interzise în Argeş

Tendinţă îngrijorătoare în Argeş. De la 20-30 de cazuri pe zi, judeţul are iar aproape 100 de infectări în 24 de ore· 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite