VIDEO Toţi absolvenţii liceului particular din Piteşti au picat bacul. Vezi declaraţiile conducerii şi ale elevilor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei 21 de absolvenţi de la primul liceu particular din Argeş au picat bacul, după ce au plătit pentru fiecare an de studiu câte 1400 de lei. În plus, fiind de la privat, ei au mai achitat şi o taxă de înscriere la bacalaureat de 225 de lei. Toţi elevii au depus contestaţie şi aşteaptă răspunsurile recalculării.

Stare de doliu la primul liceu particular din Argeş, Liceul Tehnic de Protecţia Mediului „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu” din Piteşti. Toţi cei 21 de absolvenţi, dintre care 4 de la învăţământul de zi, care au terminat în acest an, şi 17 de la seral, de anul trecut, au fost declaraţi „Nereuşiţi” la probele bacului din această vară. După ce au plătit câte 1400 de lei pe an pentru a studia şi alţi 225 de lei pentru a se înscrie la examen, chiar dacă situaţia financiară nu i-a ajutat de multe ori, ei fiind în majoritate de la ţară, s-au trezit în faţa faptului împlinit: trenul promovării a trecut pe lângă ei.

Unitatea de învăţământ, care este găzduită la etajul doi al Şcolii Numărul 8 a înregistrat astfel o premieră, după ce, la primul bacalaureat organizat, respectiv cel din 2008, promovabilitatea a fost de 25%, în 2009 de 94.4%, iar în 2010 de 23,3%.

Motivele conducerii

După dezastrul de la bac, toţi elevii de aici au depus contestaţie, în speranţa că vor obţine, în urma recalculării, punctajul de care au nevoie pentru a trece. Starea de spirit nu este una bună nici în rândul conducerii, care încearcă acum să identifice măcar cauzele care au dus la această catastrofă.

image

Cristiana Sima, preşedintele consiliului de administraţie al Liceului Tehnic de Protecţia Mediului Piteşti

„Curriculumul a fost foarte încărcat, trebuia unul care să le asigure elevilor cunoştinţe minime sau medii, nu ne ducem cu elevii de la seral şi de la frecvenţă redusă să-i facem oameni de ştiinţă, ci să-i evaluăm. Apoi, metodologia de bacalaureat s-a schimbat în anul doi de studiu, elevii ştiind până atunci că vor da la geografie, iar la sfârşitul clasei a X-a s-a decis că, de fapt, vor da la biologie. Un alt motiv ar fi dezinteresul elevilor, cine a vrut să înveţe, a învăţat. În plus, a fost un curriculum dificil la matematică pentru filiera tehnologică”, spune Cristiana Sima, preşedintele Consiliului de Administraţie al acestui liceu.

VEZI VIDEO cu declaraţia Cristianei Sima:

„Elevii vin încă din ciclul gimnazial cu mari carenţe, au dificultăţi în calcule simple. Am dat trei simulări, de abia la cea de-a treia au trecut unii dintre ei”, spune Nicoleta Postelnicescu, profesor de matematică la liceul particular.

Elev de 9.54 a picat cu 3,9 la matematică

Dintre cei patru absolvenţi de la învăţământul de zi, doar unul a venit din clasa a noua la acest liceu, restul fiind transferaţi pe parcursul celorlalţi ani de studiu de la licee slabe sau şcoli de arte şi meserii desfiinţate. Toţi au picat la matematică, cea mai mare notă obţinută la această probă de ei fiind 3,9. Printre ghinioniştii care vor fi nevoiţi să dea bacul în toamnă se numără şi George Ungureanu, de 18 ani, din Topoloveni. El a făcut naveta zi de zi la şcoală să înveţe carte, după ce, până în clasa a X-a a studiat la Liceul CFR, de unde, spune el, nu s-a prins mare lucru. La finele clasei a XII-a, elevul a avut o medie generală de 9.54, dar s-a împotmolit la examenul maturităţii.

image

George Ungureanu, elev picat

„Am luat 6,75 la română, 6 la biologie şi la matematică 3,9. Au fost grele subiectele, au mai fost şi camerele video care ne-au stresat, parcă eram la puşcărie, te simţeai tot timpul urmărit de cineva. Am învăţat câte 3-4 ore pe zi, am făcut variante, am participat la simulări. Simt că s-au făcut experimente pe noi de la Minister, am aflat târziu că dăm la Biologie, la Matematică au fost subiecte foarte grele. Eu am mers la sigur că iau, m-am înscris la Academia de Poliţie, am trecut de probele psihologice şi medicale, urmează cea sportivă şi cea scrisă. Asta e, dacă am picat bacul, încerc la toamnă, deşi am pierdut 300 de lei la Academie.”, spune George Ungureanu, elev de la Liceul Tehnic de Protecţia Mediului.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite