VIDEO 25 de adolescenţi din Câmpina le-au scris părinţilor o carte tulburătoare: „Îmi e dor s-o ajut pe mama să cureţe fructe“

25 de adolescenţi aflaţi în ultimul an de liceu, toţi colegi în aceeaşi clasă, au avut curajul să-şi deschidă sufletele şi să vorbească despre durerile, traumele şi fricile, dar şi despre bucuriile pe care le-au trăit alături de părinţii lor.

Gândurile lor au fost aşternute pe hârtie şi publicate ulterior într-o carte care s-a dorit un fel de tratat de educaţie şi familie.

Sub titlul ”De vorbă cu părinţii mei”, cartea scrisă de elevii clasei a XII-a Turism din cadrul Liceului Tehnologic Energetic din Câmpina, este împărţită în două mari capitole. Prima parte a cărţii se referă la bucuriile copilăriei şi cuprinde scrisorile cu mesaj pozitiv, cu mulţumirile pe care autorii le adresează părinţilor. Greul, atât pentru cititor, dar şi pentru autori, începe de la pagina 50 încolo. Capitolul ”Lacrimile adolescenţei” evidenţiază dramele prin care aproape fiecare dintre semnatari le-a trăit în familie.

Din spatele unui pseudonim, fiecare dintre elevii care au avut curaj să-şi povestească durerea se adresează părinţilor. Inexplicabil, copiii n-au avut puterea să vorbească în mod direct mamei sau tatălui şi au preferat să o facă în scris. S-au simţit mai protejaţi de coperţile unei cărţi şi au avut cu toţii convingerea că mesajul scris rămâne şi va avea efectul aşteptat. Au avut dreptate, spun acum după apariţia cărţii. Fiecare dintre destinatari şi-a identificat copilul citind mesajele din scrisori şi recunoscând fie stilul, fie detaliile poveştii.

”Probabil că este mai greu să expui ce ai pe suflet uitându-te în ochii unei persoane mai ales că noi ne-am adresat celor mai importante persoane din viaţa noastră. Inspiraţia cred că ne-a venit fiecăruia atunci când era singur în cameră, gândindu-se la toată viaţa lui. Fâcând acest proiect am considerat cu toţii că mesajul va avea o însemnătate mai mare şi vorbele noastre îi vor atinge mai tare. La mine în familie cartea a avut un scces imens. După ce am scris cartea, părinţii mei parcă se înţeleg mai bine, parcă sunt mai conştienţi. Am fost ca un arbitru, pentru că fiecare avea tendinţa să dea vina pe celălalt”, spune Lucian Mihai Stoica, unul dintre adolescenţii care a trăit durerea divorţului părinţilor săi.

Drama divorţului, a despărţirii de unul dintre părinţi, trăită de adolescenţii care s-au implicat în acest proiect este de departe cea mai prezentă în scrisorile publicate în carte. Tocmai pentru că ştia prin ce trec cei mai mulţi dintre elevii ei, Luisa Denisa Stoicescu, dirigintele clasei, a încercat prin acest proiect să-i ajute pe părinţi să-şi cunoască mai bine copiii şi să le afle nevoile.

”Eu ştiu părinţi care au plâns, dar şi părinţi care nu au citit cartea”

Denisa Stoicescu, diriginta elevilor şi coordonatorul proiectului FOTO Diana Frîncu

”Eu am ştiut toate lucrurile acestea şi asta m-a determinat să încep proiectul. Dacă la început a fost un da din toată inima, drumul nu a fost aşa de uşor. Şi-au dat seama pe parcurs că nu este chiar atât de simplu să spui tot ce ai pe suflet. Primul capitol al cărţii cuprinde scrisorile adresate părinţilor cu mulţumiri pentru ceea ce au făcut, ce vor mai face părinţii pentru ei, dar partea mai grea a fost capitolul în care în scrisori trebuiau să scrie durerea din sufletul lor, ce nu le place, ce i-a durut, ce le-a adus suferinţă în viaţa lor. Prin această carte am vrut să aduc mai aproape copiii de părinţi. Eu ştiu de părinţi care au plâns după ce au citit, eu ştiu de părinţi care şi-au schimbat comportamentul, dar şitu şi de părinţi care nu au citit cartea şi asta este cel mai dureros lucru”, spune Denisa Stoicescu, dirigintele clasei şi iniţiatorul proiectului.

”Îmi e dor să stăm în patul vostru şi să mâncăm floricele”

Mesajele adresate părinţilor sunt simple, dar impresionante şi aduc în atenţie ceea ce simt copiii când văd că banii, afacerea, serviciul sunt mai importante decât familia.

”Îmi e dor de noi, de familia noastră, cu bune şi rele eram împreună. Îmi e dor să stăm cu toţii în camera voastră, în pat şi să râdem şi să mâncăm floricele. Îmi e dor să o ajut pe mama să cureţe fructe. Îmi e dor să îi fac la foc automat patul fratelui meu. Îmi e dor să mâncăm împreună.

Uram şi urăsc momentul în care auzeam că ceea ce e între voi nu ne interesează sau că nu trebuie să ne afecteze pe noi, pe mine şi pe fratele meu. Ghiciţi ce? Ba ne interesează pentru că suntem copiii voştri şi ne-a afectat! Habar nu aveţi cât de mult ne-a durut şi ne doare pe noi sufletul chiar dacă nu am spus (...)

Banii, cred că este cel mai mizer cuvânt existent pe acest pământ şi mai cred că mai sunt printre singurele pe care le detest din tot sufletul. Şi ştiţi bine de ce, mereu au fost un motiv de ceartă între voi”, scrie părinţilor ei una dintre eleve sub pseudonimul ”Eu alături, nu între voi”.

”Niciodată nu mi-ai spus cât de frumoasă sunt”

”Niciodată nu mi-ai spus cât de frumoasă sunt, de fiecare dată când cineva îmi zicea asta tu spuneai că toţi copiii sunt frumoşi, nu există copii urâţi. Poate nu intenţionai să mă răneşti sau să mă faci să mă simt prost, dar o făceai, acele cuvinte mă afectau, mă gândeam că nu mă apreciezi, mă făceai să mă consider urâtă”, îi scrie mamei ei, Amy.

”Mamă, tot ce îţi mai cer este prietenia ta, sprijinul tău, mai multă atenţie, mai multă înţelegere. Şi aş aprecia foarte mult dacă nu ai mai pune atâta accent pe gura lumii, poate ar schimba relaţia dintre noi dacă m-ai asculta pe mine, nu pe alţii”, semnează Sufleţel.

”Custodie comună, o mare vrăjeală”

”...aţi rănit două suflete nevinovate, le-aţi rănit enorm şi îmi doresc să nu uitaţi niciodată asta, sper măcar că regretaţi, îmi lipseşte noţiunea de familie, eram foarte fericit când mergeam împreună la ski, la mare. Custodie comună...o mare vrăjeală, nimic nu înlocuieşte familia (...) Tu, tată, te-ai dus şi te-ai resemnat în altă parte şi mamă, tu te-ai închis în timne şi ţi-ai distrus sufletul. Nu există sentiment mai urât decât să vezi că tatăl tău nu mai e acolo unde era odată şi se răceşte şi să-ţi vezi mama plângând şi să plângi şi tu odată cu ea pentru că să ştiţi că supărările voastre sunt şi supărările mele. Altceva nu am de zis, căci sufletul meu a rămas julit, eram doar un copil” semnează Fostul derbedeu.

”Îmi doresc să rămâi mereu aproape de mine şi de fratele meu (...) nu vreau, mami, să mă părăseşti vreodată, nu vreau să mai aud că era mai bine să închizi ochii şi să nu-i mai fi deschis cândva, nu-mi doresc”, este mesajul Luptătoarei pentru mama ei.

După ce cartea a văzut lumina tiparului părinţii au fost invitaţi la liceu cu pretextul unei şedinţe. Atunci au primit cartea şi au înţeles de ce o perioadă copiii lor ajungeau mai târziu acasă sau scriau pe ascuns.

Cartea „De vorbă cu părinţii mei“ nu se găseşte în librării, dar poate fi comandată la Liceul Energetic din Câmpina, la numărul de telefon 0244 333 924.