Învăţătorii sunt trimişi din nou la facultate: „Probabil că voi pleca din sistem“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printr-o Ordonanţă de Urgenţă de la sfârşitul lunii decembrie, educatorii şi învăţătorii fără diplomă de licenţă în domeniu sunt obligaţi să urmeze o facultate în cel mult 6 ani pentru a-şi putea păstra posturile. „Adică trebuie să ne dublăm studiile“, spun cei afectaţi de această prevedere

Mihaela Enache, învăţătoare la şcoala „Toma Caragiu“ din Ploieşti, este unul dintre dascălii din Prahova afectaţi de ordonanţa ministrului Ecaterina Andronescu.

Încă din copilărie, femeia şi-a dorit să devină învăţătoare pentru că iubeşte foarte mult copiii şi a fost impresionată, la rândul ei, de cea care i-a îndrumat primii paşi prin şcoală. A învăţat mult pentru a intra la Liceul Pedagogic din Ploieşti.

În 1980, când am intrat la liceu, concurenţa era mare pentru un loc la acest profil. În 1984, când am terminat, am avut, deja, prima generaţie de boboci“, explică Mihaela Enache cum a ajuns să fie învăţător pentru sute de copii.

În aproape 30 de ani, a devenit un dascăl foarte căutat. Mulţi părinţi îşi duc copiii la un anume învăţător, iar Mihaela Enache este un astfel de cadru didactic.

A avut rezultate foarte bune cu cei mici, a acumulat o experienţă vastă şi, ceea ce este cel mai important, în ochii elevilor pe care îi are acum la clasă se vede dragostea pentru cea care le stă în fiecare zi la catedră.

Dacă aş fi vrut să devin profesor, aş fi făcut o facultate. Dar nu, eu mi-a dorit să fiu învăţător. Pe diploma mea există o calificare, nu mi se pare normal să poată fi anulată după atâţia ani, de oricine. În plus, nu înţeleg care sunt acele facultăţi pe care se presupune că ar trebui să le urmăm. În liceu am făcut pedagogie, am învăţat cum să predăm, acum ar trebui să ne dublăm aceste studii?“, se întreabă învăţătoarea.

La 47 de ani, destul de aproape de pensie, statul o trimite din nou la facultate. Nu mai are şansa unui tânăr de a intra pe locurile de la stat, aşa că, pe lângă umilinţa de a fi trimisă din nou în bancă, va fi nevoită să-şi plătească din buzunar o diplomă.

„Înţeleg, legea este lege şi trebuie respectată, dar probabil că ar trebui să se ţină cont şi de situaţiile particulare. Dacă voi fi nevoită să merg la facultate, probabil că voi părăsi sistemul“, este hotărâtă învăţătoarea.

Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a explicat pentru „Adevărul“ ce schimbări introduce Ordonanţa de Urgenţă şi cum îi afectează pe educatori şi pe învăţători: „Prin ordonanţa 92 de modificare a legii educaţiei Guvernul actual îi obligă pe aceşti oameni foarte buni să meargă pe cheltuiala lor la o universitate, să mai ia o bucată de carton. Aşadar în loc să li se recunoască meritele şi să primească bani în plus, 22 000 de oameni sunt forţaţi să meargă 3 ani la universitate pe banii lor fără niciun rost“.
 

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite