Şeful DGA Prahova, adjunctul Poliţiei Prahova şi un ofiţer BCCO Ploieşti, reţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Rădulescu, adjunctul şefului IJP Prahova
Adrian Rădulescu, adjunctul şefului IJP Prahova

Constantin Ispas, şeful Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Prahova, Adrian Rădulescu, adjunctul şefului Poliţiei Judeţene, şi Emanuel Saghel, ofiţer BCCO Ploieşti, au fost reţinuţi de DNA, luni seară. Cei trei au fost scoşi din sediul DNA Ploieşti după mai mult de 12 ore de audieri şi duşi în arest.

Cei trei au fost reţinuţi luni seară, la capătul a peste 12 ore de audieri, iar procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

Constantin Ispas este acuzat de luare de mită, trafic de influenţă (3 infracţiuni), efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, folosire, în orice mod, direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, spălare a banilor, cercetare abuzivă.

Emanuel Saghel, ofiţer de poliţie judiciară, cu funcţia de şef Serviciu în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, este suspectat de luare de mită, trafic de influenţă, şantaj, folosire, în orice mod, direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Adjunctul IJP Prahova, Adrian Rădulescu, ofiţer în cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova la data faptelor, este cercetat pentru două infracţiuni de cercetare abuzivă.

Potrivit ordonanţelor de reţinere ale procurorilor, există date şi probe potrivit cărora în cursul lunii aprilie 2010, Constantin Ispas, a pretins şi, în perioada aprilie 2010 – februarie 2011, a primit, de la un martor denunţător, câte 10.000 euro, în două tranşe şi ajutor financiar pentru o anumită societate comercială, constând în acordarea unui împrumut în sumă de 200.000 lei şi încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil, proprietatea denunţătorului, pentru care preţul (400.000 euro) nu a fost achitat în realitate, de administratorul firmei respective.

Aceste avantaje patrimoniale au fost pretinse şi primite de inculpat pentru a-l determina pe ofiţerul coordonator din cadrul B.C.C.O. – Ploieşti, comisarul şef Emanuel Saghel, să instrumenteze într-o anumită direcţie un dosar penal, astfel încât să se creeze o situaţie favorabilă denunţătorului, cercetat în cauza respectivă.

De asemenea, în perioada anilor 2010 – 2013, şeful DGA Prahova, uzând de influenţa conferită de calitatea deţinută i-a determinat pe administratorii a două firme să creeze avantaje materiale unei alte societăţi comerciale (având ca obiect de activitate comercializarea de produse petroliere), primind în schimb, de la reprezentantul acesteia din urmă, foloase materiale, constând în:

- 1.500 lei, pentru fiecare dintre cele 72 cisterne cu combustibil primite de societatea favorizată, totalizând suma de 108.000 lei,
- sume de bani cuprinse între 700 – 2.000 lei, pentru alimentarea cu carburant a autoturismului personal, în toată perioada menţionată,
- alimentarea autoturismului său cu motorina din parcul auto al firmei respective, în toată perioada menţionată,
- furnizarea, în mod repetat, de agregate minerale exploatate în cadrul unei balastiere, echivalentul a 45-50 basculante,
- transportul unor baloţi de lucernă sau grâu, din zona Urlaţi, la o fermă, pe care o administrează în fapt Constantin Ispas,
- beneficierea, în vara anului 2011, de achitarea costurilor determinate de efectuarea unor zile de concediu împreună cu familia sa, pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, sejur în valoare de 2.000 euro.

Mită în schimbul unor anchete penale

De asemenea, începând cu anul 2011 şi până în prezent, a efectuat, în mod repetat, operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte şi în prezent, constând în administrarea şi coordonarea efectivă a activităţilor derulate de o societate comercială la care acţionar unic şi administrator figurează o rudă a sa, având ca obiect de activitate „cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase”, „creşterea bovinelor”, „creşterea porcinelor”, „creşterea ovinelor şi caprinelor”.

În perioada februarie 2012 - august 2014, Constantin Ispas a primit, în mod direct, sume importante de bani, de la administratorii unei societăţi comerciale, precum şi indirect, prin furnizarea unor mărfuri, de către firma acestora, către societăţile administrate de rudele sale.

În schimbul acestor avantaje, prin exercitarea atribuţiilor de serviciu, acesta trebuia să iniţieze şi să deruleze anchete penale împotriva lucrătorilor de poliţie implicaţi în soluţionarea unui dosar penal, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, de către administratorii mai sus menţionaţi. În acest sens, în perioada de referinţă, inculpatul a desfăşurat diverse activităţi procedurale în direcţia celor promise.

Astfel, în cursul lunilor ianuarie şi februarie 2013, Constantin Ispas împreună cu inculpatul Adrian Rădulescu, în calitate de ofiţer în cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova, în prezent adjunct al I.J.P. Prahova, au folosit ameninţări şi promisiuni, pentru a determina mai mulţi administratori de societăţi comerciale să formuleze denunţuri la adresa ofiţerilor de poliţie de la S.I.F. Prahova, ce au instrumentat dosarul penal amintit mai sus, iar denunţurile astfel obţinute s-au materializat în constituirea a două cauze penale în cadrul cărora, ofiţerii din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova au fost delegaţi să efectueze cercetări.

În cursul anului 2012, Ispas l-a determinat, printr-un intermediar, pe un evaluator imobiliar să întocmească rapoarte, pentru supraevaluarea unor imobile deţinute de o firmă faţă de care se desfăşurau cercetări de către D.I.I.C.O.T. - Serv. Teritorial Ploieşti, primind în schimb de la administratorul acesteia, bunuri de larg consum, de genul băuturilor alcoolice fine, răcoritoare.

În luna iunie 2012, Ispas i-a transmis unei persoane, printr-un intermediar, că urmează să aibă o loc percheziţie la domiciliul său.

În perioada 2010 – 2014, şeful DGA Prahova a ascuns şi disimulat adevărata natură a provenienţei, dispoziţiei şi circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că provin din săvârşirea unor infracţiuni de corupţie. Concret, provenienţa sumelor astfel acumulate a fost disimulată, în parte, prin acordarea de împrumuturi purtătoare de dobândă, dar şi prin introducerea lor în alt circuit ilegal, fiind folosite la achiziţionarea de bunuri imobile şi autoturisme înmatriculate pe numele unor rude.

Ameninţarea unui jurnalist, scurgeri de informaţii şi mită

La rândul său, în perioada anilor 2014 – 2015, Emanuel Saghel, în calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul B.C.C.O. Ploieşti, lucrând în baza delegărilor de competenţă dispuse de D.I.I.C.O.T. - Serv. Teritorial Ploieşti, a constrâns un jurnalist, prin ameninţare, direct sau prin interpuşi, cu constituirea de dosare penale şi luarea unor măsuri preventive faţă de acesta, în scopul de a-l determina să nu mai editeze şi să nu mai publice materiale de presă compromiţătoare, la adresa sa.

În perioada anilor 2011 – 2014, a pretins, iniţial un comision, al cărui cuantum nu l-a precizat şi ulterior a primit, parchet, plintă, precum şi servicii de debitare a unei cantităţi de 3-4 metri cubi buşteni, de transport al acestui material lemnos, de recondiţionare, de rindeluit şi de lăcuit a unor piese de mobilier, de la administratorul unei societăţi comerciale, pentru a determina pe un ofiţer de poliţie din cadrul I.P.J. Prahova – S.I.F., să soluţioneze cu celeritate un dosar penal, astfel încât suma de bani, reprezentând prejudiciul în respectiva cauză penală, să fie recuperată.

În perioada martie - noiembrie 2014, acesta a furnizat unei persoane, cercetată într-un dosar penal, informaţii la care avea acces în virtutea funcţiei deţinute, constând în înştiinţarea acesteia, în legătură cu interceptarea sa în respectiva cauză dar şi cu privire la data la care urma să se efectueze mai multe percheziţii domiciliare.

Urmarea a fost obţinerea unui folos necuvenit pentru persoana respectivă, dar şi obţinerea pentru sine, de bunuri şi alte foloase necuvenite, pretinse şi primite, în aceeaşi perioadă, constând în bilete de acces la meciuri de fotbal ale echipei F.C. Petrolul Ploieşti, disputate pe teren propriu, precum şi consumaţii de băuturi alcoolice şi alimente servite la una din lojele stadionului achitate integral de către persoana beneficiară a „ajutorului”.

Concret, pentru fiecare partidă - meci de fotbal, disputată de către F.C. Petrolul Ploieşti, pe teren propriu, inculpatul Saghel Mihail a primit, martie - noiembrie 2014, bilete de acces (între 5 şi 30 de bilete) la tribuna 0, I şi II, cu valoare cuprinsă între 20-50 lei, media valorică pentru fiecare meci jucat, în perioada arătată, fiind de 300-800 lei. La aceste bilete se adaugă şi consumaţii de băuturi alcoolice şi alimente servite la una din lojele stadionului, achitate integral de către persoana beneficiară a „ajutorului” respectiv, în valoare de 500 - 1.500 lei, de fiecare dată.

Cei trei vor fi prezentanţi marţi Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) şi au colaborat cu Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

Pe aceeaşi temă

UPDATE Şeful DGA Prahova, Constantin Ispas, adus la DNA Ploieşti. La audieri au venit şi doi şefi din Poliţie. Cei trei au fost reţinuţi

Procurorii percheziţionează birourile şefului DGA Prahova, al adjunctului IPJ şi al ofiţerului BCCO


 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite