Şezătoarea unde se face terapie prin cusut: „Când greşeşti la ie, fie o iei de la capăt, fie schimbi modelul. Aşa e şi în viaţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriela Ene (38 de ani), din Ploieşti, a reuşit în patru ani să creeze o comunitate de femei pasionate de cusut şi de arta tradiţională românească în general. Se întâlnesc săptămânal într-o clădire aparţinând parohiei Sf. Andrei şi aici au reuşit să aducă la viaţă modele pierdute cusute pe ii de la început de secol, pe care cu greu le-au recuperat de prin muzeele lumii.

Şezătoarea de la Ploieşti a început timid, mai întâi cu cămăşi artizanale, pe care din neştiinţă le numeau ii. Mai târziu, când au aprofundat arta cusutului tradiţional românesc, inspirându-se din cărţi vechi şi de la cusătorese cu experienţă, au realizat cât de departe erau de costumul popular autentic. Au continuat să se întâlnească însă şi au împărtăşit fie la şezătoarea de la biserică, fie în mediul virtual, tot ceea ce au descoperit căutând prin magazine şi muzee de profil.

Gabriela Ene spune că dintotdeauna şi-a dorit să coasă, cu gândul la vechea ie pe care o avea de la străbunica ei, dar pe care o distrusese copil fiind. N-a reuşit însă să găsească pe cineva care să o înveţe, aşa că a deschis laptopul şi a căutat ajutor pe internet. L-a găsit, dar nu imediat.

Imagine indisponibilă

Gabriela Ene, fondatorul Şezătorii de la Ploieşti FOTO arhivă personală

”Am avut o ie de la străbunica mea cusută cu paiete şi mărgele, pe care pe la vârsta de 11 ani am distrus-o ca să pot scoate mărgelele. Trecând anii, mi-a dorit-o, dar nu s-a mai putut. Atunci mi-am hotărât să mi-o cos singură, dar nu găseam unde să învăţ aşa ceva. Pentru început am făcut o bluză artizanală cu care nu pot să zic să mă mândresc. A fost o pânză destul de rară. Eu o numeam ie atunci pentru că nu ştiam ce înseamnă asta cu adevărat. Văzusem un tutorial pe youtube şi eram foarte mândră de ce am făcut eu. În momentul în care am scris un comentariu la acel tutorial, o doamnă mi-a spus că, dacă vreau să-mi fac într-adevăr o ie, să intru pe grupul Semne Cusute. Am intrat şi m-am îmbolnăvit iremediabil”, spune Gabriela Ene, iniţiatorul şi administratorul Şezătorii Ploieşti.

Profesorul virtual

Odată ce şi-a găsit profesorul virtual, saltul calitativ al iilor cusute de Gabriela a fost evident. A ajuns să colaboreze cu arhitectul Ioana Corduneanu, care deţine blogul ”Semne Cusute” şi este iniţiatoarea proiectului ”IA aidoma”.Acest proiect şi-a propus să salveze modele tradiţionale cusute pe ii româneşti înstrăinate şi care se află în depozitele marilor muzee ale lumii. Astfel, cu ajutorul unor fotografii ale iilor, doamnele din comunitatea Semne Cusute şi Şezătoarea de la Ploieşti recuperează modelele fir cu fir în replici pe care le expun ulerior în România, dar şi în Europa. Gabriela lucrează acum la o ie descoperită într-un muzeu din Liov, Ucraina şi aşteaptă răspunsul de la Metropolitan Museum of Art din New York pentru o nouă lucrare.

Imagine indisponibilă

”Căutăm modele tradiţionale pe care noi nu le mai avem, care au fost înstrăinate. Unele dintre ele se află în marile muzee ale lumii. Ca să avem acces la ele, plătim. Şi la Muzeul Metropolitan din New York sunt câteva ii acolo. Le-am scris să vedem dacă ne pot ajuta, bineînţeles contra cost. Unele muzee au dat (fotografii ale iilor n.r.) gratuit, altele nu. Ca să putem scoate modelele noi ne descurcăm din poze. Mărim fotografiia astfel încât să descifrăm modelelu. Prima ie al care am lucrat pentru proiectul IA aidoma este o replică după o ie descoperit la Liov, în Ucraina”, a explicat Gabriela.

"Coasem fir cu fir"

În patru ani de când lucrează intens alături de doamnele de la Şezătoarea din Ploieşti, Gabriela a descoperit că ceea ce există pe piaţă, în magazinele de artizanat nu are legăruă cu felul de a coase al bătrânelor.

”Acum se coase la patru fire, iar noi multe dintre modele le coasem la un fir”, explică Gabriela, acesta fiind şi motivul pentru care pentru o a finaliza o ie este nevoie de câteva luni.

Imagine indisponibilă

Altiţa, porţiunea brodată de pe mânecă, în zona umărului, este cel mai complicat model dintr-o ie tradiţională

”Lucrez patru luni numai la mâneci, pentru că aici modelul este cel mai complicat şi complex, dar pentru mine este ca o terapie”. Experienţa de aproape cinci ani cu acul în mâna i-a arătat tinerei din Ploieşti că arta cusutului te învaţă practic şi cum să abordezi viaţa în general. Atunci când nu mai poţi, fie că vorbim despre o broderie complicată, fie de un moment mai dificil în viaţă, nu trebuie decât să iei o pauză şi să-ţi lipezeşti ochii şi gândurile, apoi te întorci. ”Fie o iei de la capăt, fie schimbi modelul. Aşa e şi în viaţă. Nu faci totul aşa pe fugă, trebuie să stai să te gândeşti. Eu am primit de la viaţă o palmă destul de grea. Dacă nu aş fi cusut probabil că aş fi luat-o pe alte căi”, spune Gabriela.

În vara ce vine, Gabriela şi-a propus să arate şi ploieştenilor ce au reuşit doamnele de la Şezătoare să creeze din pasiune, deşi la început nu se credeau în stare că vor duce la capăt nici măcar o singură altiţă.

Imagine indisponibilă

Ia de la Metropolitan Museum of Art New York. Doamnele de la Şezătoarea din Ploieşti aşteaptă fotografii de calitate bună pentru a putea reproduce modelul FOTO facebook/ sezătoare.ploiesti

De ziua Iei, în data de 24 iunie, Şezătoarea de la Ploieşti va pregăti o paradă pe străzile din oraş în timpul căreia vor fi expuse toate capodoperele cusute la Şezătoare. Urmează apoi un alt proiect pe care Gabriela intenţionează să-l finalizeze tot în vara aceasta. De fel din zona Cislău-Pătârlagele, judeţul Buzău, tânăra vrea să ajungă acolo în această vară pentru a le ajuta pe doamnele din satul natal să reînvie tradiţia.

La Şezătoarea de la Ploieşti nu vin femei doar din oraş, ba din contră, vin să înveţe să coasă în mod tradiţional, respectând ”lucrătura” autentică, de la croire până la altiţă, doamne din Puchenii Mari, Podenii Noi şi Poienarii Burchi. Constant sunt cam zece femei care se văd în fiecare miercuri seara, însă comunitatea online este cu mult mai mare şi a ajuns la pesteo mie de membri activi.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite