Acasă turuie permanent, dar la şcoală tace mâlc. Ce este mutismul electiv, refuzul unor copii să vorbească în public

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copilul vorbeşte acasă „ca o moară stricată”, dar când iese pe stradă nici “nu deschide gura” şi priveşte în permanenţă în pământ este una dintre situaţiile descrise profesorilor de părinţii care se confruntă cu o problema din ce în ce mai des întâlnită în rândul preşcolarilor şi şcolarilor mici.

Psihologii pediatrii atrag atenţia că în astfel de cazuri, poate fi vorba de o formă de tulburare de dezvoltare a limbajului, numită mutism electiv.

Copilul care prezintă această tulburare nu vorbeşte pentru că nu poate articula cuvinte, ci pentru că nu vrea. Mutismul electiv apare după vârstă de trei-patru ani, mai ale la copiii foarte timizi, chiar anxioşi, iar refuzul de a vorbi este un fel de formă de apărare în faţa situaţiilor stresante pentru el, în spaţii necunoscute şi în faţa persoanelor străine, sau pe care nu le întâlneşte în mod frecvet.

Spre deosebire de şcoalrul diagnosticat cu alalie (incapacitate de a vorbi) copiii care refuză să vorbească o fac doar în situaţii de trac pentru că într-un climat familial, acasă, unde sunt doar părinţii şi rudele apropiate, vorbesc fluent, exact ca un copil normal.

Când apare refuzul de a vorbi

Mutismul electiv apare în general după vâsta de trei-patru ani, deci după ce copilul şi-a însuşit abilităţi de vorbire specifice perioadei de dezvoltare la care ne raportăm, dar coincide cu momentul în care ia contact pentru prima dată cu grădiniţa sau cu şcoala. Pentru mulţi dintre copii, intrarea într-un colectiv nou şi prezenţa unor adulţi necunoscuţi  (profesorul sau educatorul) poate reprezenta un şoc emoţional puternic.

Dacă nu contactul cu şcoala este cel care îi determină pe copii să refuze să vorbească, atunci, de regulă părinţii sau alte situaţii de viaţă au determinat apariţia acestei tulburări.

Pot fi mai multe cauze. De multe ori, copiilor le este ruşine să discute cu cineva străin tocmai pentru că este conştient că nu poate pronunţa corect anumite cuvinte. A aflat asta chiar de la părinţii sau de la bunicii lui care, fără să-şi dea seama ce greşeală fac, îl ironizează sau îl imită atunci când poceşte cuvintele.

 Mai grav este că adulţii ajung să-şi filmeze copiii când se bâlbâie sau când vorbesc peltic pentru ca filmuleţele să fie folosite “ca material didactic” , pentru amuzament la petreceri la care participă şi “protagonistul”. În astfel de situaţii, copilul poate suferi un şoc şi, ca măsură de apărare, va refuza să mai vorbească în public.

O altă cauză a apariţiei mutismului electiv este bilingvismul, din ce în ce mai întâlnit în zilele noastre în familiile tinere. Copilul care creşte într-o casă în care mama vorbeşte într-o limbă, iar tatăl într- alta, ajunge să nu mai priceapă nimic, apare confuzia, frica de eşec, iar toate duc spre refuzul de a mai vorbi. Aceeaşi situaţie se întâmplă şi atunci când copilul împreună cu părinţii săi se mută dintr-o ţară într-alta. Familiarizat cu o anumită limbă se trezeşte peste noapte într-un mediu în care oamenii folosesc altfel de cuvinte.

Nu forţaţi copilul să vorbească în public

Refuzul de a vorbi în prezenţa străinilor este însoţit şi de alte forme de comportament anormal. Are tendinţa să se izoleze de celilalţi copii, pot deveni ostili, încăpăţânaţi şi chiar agresivi, mai ales când cineva, profesorul sau un coleg, îl solicită insistent să vorbească.

Este o greşeală şi uneori chaiar un factor declanşator al mutismului electiv atunci când părinţii sau profesorul forţează un copil să vorbească sau să spună o poezie în public.

Pedepsele în astfel de situaţii nu sunt indicate. Copilul nu va vorbi de fircă să nu fie pedepsit, ba din contră, va avea reacţii violente sau se va retrage şi mai mult. Părinţii trebuie să fie îngăduitori, să-i înţeleagă timiditatea, fobia şi să ignore în aparenţă neputinţa lui. Când cel mic nu vrea să vorbească nu trebuie avertizat sau ameninţat mai ales de faţă cu alte persoane. Din contră, părinţii trebuie să-l încurajeze, să-I spună că poate purta o discuţie doar atunci şi numai atunci când va dori el.

Îmbufnarea nu este muţenie

Mutismul electiv este până la urmă provocat de o fobie care apare la copilul inhibat, cu un temperament introvertit. Este felul lui de a-şi arăta teama faţă  de oameni.

De regulă mutismul electiv este temporar. Poate dura de la câteva săptămâni până la câţiva ani. Totuşi psihologii recomandă ca, de îndată ce părinţii sau învăţătoare remarcă o posibilă tulburare, trebuie apelat la un logoped sau la un psihiatru.

Ca în orice altă afecţiune, cu cât se intervine mai prompt cu atât problema se poate rezolva mai repede. Părerea unui specialist este absolut obligatorie, pentru că nu profesorul sau vecinul din bloc este cel care pune diagnosticul. Terapia este esenţială. În absenţa stimulării lingvistice, există riscul apariţiei unui retard în achiziţia bagajului de cuvinte, iar asta va afecta în timp evoluţia copilului la şcoală.

Este important, atrag atenţia psihologii, să separăm clar episoadele de îmbufnare, de supărare ale copilului, ca urmare a unui conflict cu unul dintre părinţi sau cu un coleg de şcoală de momentele în care nu acceptă să stea de vorbă cu necunoscuţi fără un motiv anume. Atunci când tăce cu încăpăţînare şi evită să-i răspunde celui cu care a avut o discuţie în contradictoriu nu este altceva decât o formă de a-şi arăta nemulţumirea, o formă de sfidare sau de protest.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite