Alertă la Ploieşti. Fosta rampă de gunoi, afectată de inundaţii. Zeci de pompieri intervin de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Atenţionarea hidrologică, cod portocaliu pe râul Teleajen şi afluenţii acestuia, s-a concretizat prin afectarea a peste 30 metri liniari din digul de gabioane, punând în pericol terasamentul fostului depozit de deşeuri municipale aflat la ieşire din Ploiesti, cu acces rutier din DN1 A.

La nivelul judeţului a fost activată grupa operativă si au fost dispuse masuri de mobilizare imediată a forţelor si mijloacelor de intervenţie.

La faţa locului au ajuns peste 40 de pompieri militari care vor acţiona pentru realizarea unui dig de protecţie, cu ajutorul unor saci de nisip.

Autorităţile locale vor pune la dispozitie cateva sute de saci de nisip, care vor fi dispuşi în zona afectată de inundaţii.

Ploaia din noaptea spre sâmbătă a afectat serios mai multe gospodării din oraşul Plopeni şi din comunele Măneciu şi Starchiojd.  Aici mai multe beciuri au fost inundate, potrivit ISU Prahova.

Ploile abundente au afectat şi zona Ciorani. Autorităţile locale au intervenit pentru a scoate deşeurile adunate de apă şi care se blocaseră sub un podeţ.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite