Ploieşti

articolul anterior articolul urmator

Amendă de 50.000 de lei dată de Garda de Mediu Primăriei oraşului Băicoi pentru depozitarea necontrolată a deşeurilor

2
12 Jun 2021 21:39:31
Autor: News.ro
FOTO Garda de Mediu Prahova
FOTO Garda de Mediu Prahova

Comisarii de mediu au amendat cu 50.000 de lei Primăria oraşului Băicoi pentru depozitarea unor deşeuri pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi la câţiva metri de drumul naţional 1, în apropierea uni biserici. Administraţia locală din Băicoi este a treia primărie din Prahova amendată în ultimele două săptămâni pentru depozitarea ilegală de deşeuri.

Conform informaţiilor postate sâmbătă pe pagina de Facebook a Gărzii de Meidu Prahova, amenda de 50.000 de lei a fost aplicată vineri Primăriei Băicoi „pentru depozitările necontrolate de deşeuri regăsite în  localitate”.
 
„Astfel, în urma verificărilor efectuate de comisarii GNM CJ Prahova, pe raza localităţii Băicoi, au fost  constatate pe o suprafaţă de aproximativ 500 metri păstraţi, depozitări necontrolate de deşeuri, preponderent din construcţii/demolări, deşeuri municipale amestecate, vegetale, deşeuri de ambalaje. (...) Pentru zona afectată de depozitările de deşeuri, s-au impus măsuri imediate de salubrizare şi luarea tuturor măsurilor de supraveghere pentru evitarea formării depozitării de deşeuri”, au transmis comisarii de mediu din Prahova.
 
Zona în care au fost aruncate deşeurile se află la câţiva metri de drumul naţional 1, n  spatele unei biserici.
 
Primăria Băicoi este a treia primărie din Prahova amendată de garda de mediu pentru aruncarea deşeurilor în alte locuri decât cele autorizate. 
 
În urmă cu aproximativ două săptămâni Primăria Puchenii Mari a fost amendată cu 50.000 după ce comisarii de mediu au constatat „abandonări masive de deşeuri rezultate din construcţii/demolări, dee-uri, menajere şi asimilabile acestora pe o suprafaţă de aproximativ 350 metri pătraţi, ce au fost împinse cu buldoexcavatorul spre Fondul Forestier ce aparţine Ocolului Silvic Ploieşti”. 
 
Totodată, administraţia oraşului prahovean Urlaţi a primit amendă pentru aceeaşi abatere, primăria fiind obligată să salubrizeze zona în care a aruncat gunoi şi să trimită deşeurile în zone autorizate pentru depozitarea acestora. 
 
„Cu ocazia controlului efectuat în data de 30.05.2021 şi 31.05.2021, pe raza localităţii Urlaţi, comisarii de mediu au constatat pe malul stâng al râului Cricovul Sărat,  abandonări de diferite tipuri de deşeuri, cu preponderenţă deşeuri menajere, din construcţii-demolări, acoperite cu pământ şi nisip”, informa, în 5 iunie, Garda de Mediu Prahova.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Radu Mircea
12.06.2021, 22:49:27

# Privind fotografia pariez ca popicu' la raclamat . Va dati seama ce damf venea cind iesea popa cu cadelnita din altar ??? Ca pe cei care trec pe DN1 ii doare-n gratar de gunoi . ln portiunea acea poti merge lejer cu suta la ora . Mai la Comarnic ai timp sa fumezi un pachet de tigari .

Un cititor
12.06.2021, 22:52:47

Respect pt Garda de Mediu. Probabil, abia acum a ajuns in fruntea institutiei oameni carora chiar le pasa. E mult de lucru ! Sper sa nu obositi.

-4 (4 voturi)
Modifică Setările