Angelica Fodor, şefa creşelor din Ploieşti, a fost arestată preventiv în dosarul furtului din mâncarea copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alte patru angajate ale creşelor din Ploieşti au fost plasate în control judiciar
Alte patru angajate ale creşelor din Ploieşti au fost plasate în control judiciar

Tribunalul Prahova a admis, marţi noapte, cererea procurorilor privind arestarea preventivă a Angelicăi Fodor, şefa centrului care coordonează activitatea creşelor din Ploieşti. Decizia instanţei nu este definitivă, dar este executorie.

Alte patru angajate ale creşelor ploieştene au fost plasate direct în control judiciar de către procurorul de caz. În cursul zilei de miercuri vor fi chemaţi la audieri alţi suspecţi în această cauză, dar şi martori.

Potrivit unor surse judiciare, Fodor este acuzată de luare de mită şi delapidare. Procurorii susţin că directoarea centrului primea bani din partea subalternelor pentru a le menţine în funcţie, dar şi de la părinţi, pentru a le primi copiii la creşă.

Angelica Fodor, directorul Centrului Creşe din municipiul Ploiesti, a fost reţinută pentru 24 de ore de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova într-un dosar încare se fac cercetări pentru fapte de corupţie şi delapidare. În acelaşi dosar au fost reţinute şi alte patru persoane, toate angajate ale creşelor din Ploieşti.

Potrivit unor surse apropiate de anchetă, angajatele creşelor i-ar fi oferit sume de bani şi „atenţii” directoarei de centru pentru ca aceasta să închidă ochii şi să le permită subalternelor să fure fără griji din mâncarea care trebuia să ajungă în farfuriile copiilor.

Luni, 6 decembrie 2021, la Ploieşti au fost făcute mai multe percheziţii în cauză, atât la domiciliile educatoarelor, cât şi la sediile creşelor. Poliţiştii au fost şocaţi să vadă cât de mult au putut fura angajatele unităţilor de învăţământ. „Aveau podul plin”, susţin surse apropiate de anchetă, fiind găsite cantităţi impresionante de alimente, dar şi produse de igienă (detergenţi şi dezinfectanţi) sau cafea, precum şi aparatură electrocasnică.

Potrivit unor surse, la domiciliul şefei creşelor a fost găsită inclusiv o combină frigorifică nouă, care avea încă o etichetă cu desintatarul: Centrul Creşe Ploieşti. În plus există informaţii conform cărora, o parte dintre angajatele din creşe nu aveau studiile necesare pentru a ocupa postul, motiv pentru care ar fi cotizat periodic la şefi doar pentru a fi menţiunte în serviciu şi chiar acceptau să le facă mâncare pentru acasă din alimentele copiilor.

16 angajaţi ai creşelor din Ploieşti, suspecţi

Sursele citate au precizat că ancheta vizează şi alte persoane implicate în administrarea unităţilor de învăţământ preşcolar din Ploieşti, dar faţă de acestea nu au fost dispuse, deocamdată, măsuri preventive. Urmează să mai fie audiate cel puţin zece persoane, spun surse judiciare. În total, sunt 16 suspecţi în cauză, cu funcţii de conducere, dar şi de execuţie, dintre care cinci au fost reţinuţi, urmând ca procurorii să ceară instanţei luarea unor măsuri preventive.

Ancheta în dosarul furtului de mâncare de la gura copiilor de creşă este abia la început. Nu a fost stabilită încă valoarea prejudiciului, şi nici cât a durat această afacere ilegală dezvoltată de şefa creşelor în complicitate cu subalternele sale.

„Regrete” din partea primăriei

La Ploieşti, funcţionează şase creşe, toate aflate în subordinea Primăriei Ploieşti, la care sunt înscrişi 583 de copii, însă doar aproximativ 450 merg la program. Reprezentanţii administraţiei publice locale au refuzat, într-o primă fază, să facă comentarii în legătură cu situaţia celor cinci angajate, având în vedere că au calitate de funcţionari publici. Conducerea primăriei şi-a exprimat doar regretul faţă de „această situaţie” şi a dat asigurări că activitatea creşelor nu va fi afectată de ancheta procurorilor.

Magdalena Trofin, viceprimarul municipiului Ploieşti, cea care răspunde de activitatea unităţilor de învăţământ preşcolar aflate în subordinea administraţiei locale, a precizat că primăria nu a primit nicio comunicare oficială de la organele de anchetă cu privire la cele cinci persoane reţinute, motiv pentru care nu se pot lua decizii administrative cu privire la angajatele acuzate de delapidare şi corupţie. Aceasta a confirmat faptul că printre suspecţi se află directoarea Angelica Fodor, dar şi administratori de creşe.

Trofin a explicat că cele şase creşe ploieştene au un buget aprobat de Consiliul Local Ploieşti destinat funcţionării acestora, bani din care se plătesc utilităţile, salariile şi produsele de curăţenie. „Pe lângă aceste fonduri, mai există norma de hrană pe care o plătesc părinţii lunar, iar cuantumul ei este stabilit la 12 lei pe zi, printr-o hotărâre de consiliu local”, a declarat viceprimarul Ploieştiului, Magdalena Trofin.

Aceasta a precizat că Primăria Ploieşti nu face, la acest moment, o anchetă administrativă, având în vedere că este în curs o cercetare penală.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite