Au reînceput lucrările de refacere a pavajului din fața Palatului Administrativ din Ploiești

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona a fost în stand-by toată vara
Zona a fost în stand-by toată vara

Lucrările sunt efectuate de SC Road MCC Cons SRL Blejoi și au ca termen de finalizare  3 luni de zile. Valoarea investiției se ridică la 713.987,83 lei + TVA.

Lucrările au mai început o dată, pe 14 mai, în mandatul fostului primar Andrei Volosevici, dar au fost sistate din cauza unei chichițe administrative.

Terenul aparținea Consiliului Județean, astfel că Primăria Ploiești nu putea executa lucrări pe „proprietatea" CJ. Problema a fost rezolvată între timp, astfel că lucrările pot demara din nou după ce, toată vara, zona a fost parțial inaccesibilă, din cauza împrejmuirilor.

Reparațiile sunt ample și vor schimba toată zona din fața Casei Albe din Ploiești.

Ce lucrări vor fi realizate:

- desfacerea pavimentului existent;

- desfacerea bordurilor mici din jurul zonelor verzi;

- reparații locale ale terasamentului in zonele identificate cu prăbușiri;

- montarea traseelor de alimentare cu energie electrică a corpurilor de iluminat

architectural;

- realizarea stratului suport din nisip pentru montaj pavele abnorme din granit;

- montat borduri mici in jurul spațiilor verzi și frizuri;

- montarea pavajului din pavele abnorme din granit pe spațiile dintre zonele verzi,

inclusiv pe aleea de acces din fata Palatului Administrativ;

- montarea corpurilor de iluminat;

- transportul pământului excedentar, a pavelelor și bordurilor desfăcute.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite