Care au fost cărţile preferate ale pictorului Nicolae Grigorescu. Volumele pe care le-a adus în România de la Paris

Viaţa lui Nicolae Grigorescu (1838-1907), unul dintre cei mai apreciaţi artişti plastici români, este plină de incertitudini în lipsa unor documente care să certifice informaţiile cu privire la studiile sale, de exemplu, sau cu privire la aspecte legate de viaţa de familie.

Nici istoricii şi criticii de artă care s-au aplecat asupra operei şi vieţii pictorului Nicolae Grigorescu nu au căzut de acord asupra studiilor pe care artistul le-a urmat. Talent înnăscut fără doar şi poate, Grigorescu începe cariera de artist ca ucenic iconar pe lângă meşterii sfârşitului de secol XIX.

Pe şantierele mănăstirilor din ţară şi-a format mâna şi aici a învăţat gramatica culorilor. Picturile murale realizate de Nicilae Grigorescu s-au salvat până în zilele noastre şi pot fi admirate la Mănăstirea Zamfira (Prahova), biserica din Puchenii Mari (Prahova) sau la mult mai celebra mănăstire Agapia. De altfel pictura de la Agapia i-a adus şi celebritatea. Aici a fost remarcat de Mihail Kogălniceanu care l-a ajutat ulterior să primească o bursă de studii pentru cinci ani de zile la Paris.

Dacă până la vârsta de 22-23 de ani evuluţa tânărului artist este cunoscută, odată cu plecarea sa la Paris apar şi incertitudinile. Deşi primise bani din partea statului să studieze la cele mai prestigioase şcoli de arte din Europa, nu este clar dacă Nicolae Grigorescu a şi urmat cursurile acestor instituţii.

Scrisorile Marchizei de Sevigne - celebre în epoca în care a trăit pictorul - sunt cele mai uzate dintre cărţile pe care Nicolae Grigorescu le avea în biblioteca de la Câmpina.

Istoricul şi criticul de artă Barbu Brezianu susţine că artistul român ar fi urmat timp de un an şi jumătate cursurile Academiei de la Paris ( perioada aproximativă 1861-1863). Alţi biografi susţin că informaţia conform căreia Grigorescu ar fi fost student al Şcolii Naţionale de Arte Frumoase de la Paris nu se susţine prin dovezi concrete, în registrele instituţiei de învăţământ, numele pictorului român nu figurează.

În lipsa acestor certitudini în legătură cu studiile sale, s-a vehiculat de-a lungul timpului că Nicolae Grigorescu era doar un talent înnăscut, dar semidoct, acesta fiind şi motivul pentru care creaţiile sale se rezumă aproape exclusiv la peisaje. Dacă pictori din generaţia sa, Delacroix de exemplu, au fost inspiraţi de marile capodopere ale literaturii universale, Grigorescu s-a rezumat doar la a reproduce pe pânză colţuri din natură, portrete sau momente surprinse pe front în timpul Războiului de Indepenenţă.

Biblioteca pictorului, printre puţinele obiecte de mobilier salvate în muzeul de la Câmpina, dedicat artistului

Poate că aceast argument ar putea fi valabil pentru prima parte a vieţii sale când s-a format ca artist. În casa memorială de la Câmpina se păstrează şi astăzi o parte dintre cărţile pe care pictorul le-a adus cu el în România din Franţa, un mic semn că artistul era înclinat şi către lectură.Pe rafutrile bibliotecii, alături de cărţile prietenilor săi, Alexandru Vlahuţă şi I.L Caragiale, se regăsesc opere ale literaturii şi filosofiei universale: ”Divina Comedie”, de Dante Aligheri, ”Les Flerurs du Mal” (Florile răului), C. Baudleraire, ”Essai sur le libre arbitre” (Despre liberul arbitru), Schopenhauer, ”Le malade imaginaire” (Bolnavul închipuit), Moliere, Scrisorile Marchizei de Sevigne, Oeuvres de Chateaubriand (7 volume), Pansee de Blaise Pascal, mai multe tomuri din colecţia ”Musee Religieux”, semn că artistul era preocupat de lectură şi de studiu.

Din păcate o mare parte dintre obiectele personale ale artistului au fost distruse în incendiul care a cuprins casa de la Câmpina în anul 1918. Au fost salvate doar puţine lucruri de valoare, printre care şevaletul şi o parte din trusa de pictură, obiecte de mobilier şi biblioteca. Casa de la Câmpina care găzduieşte în prezent muzeul dedicat artistului a fost reconstruită din temelii în anii 50 la iniţiativa lui Gheorghe Grigorescu, fiul pictorului.