Centrală fotovoltaică pe terenul combinatului de la Valea Călugărească. Investiţia se ridică la peste 100 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul prevede construirea, pe locul unui fost batal de fosfogips care a aparţinut combinatului chimic de la Valea Călugărească, a unei staţii de producere a energiei electrice pe bază de panouri fotovoltaice, cu o putere de 5,38MW, conform datelor furnizate de Consiliul Judeţean Prahova, citat de economica.net.

Valoarea totală a investiţiei în această staţie de producere a energiei fotovoltaice este de 106,8 milioane de ei, dintre care aproximativ 58 de milioane de lei sunt fonduri nerambursabile. Contractul de finanţare a fost semnat ieri.

"Cu acest proiect, noi, ministerul (Economiei - n.r.), ajungem la un procent de 98,7% contractare din POS CCE, axa de competitivitate energetică, şi dorim ca până la sfârşitul lunii să ajungem până la sută la sută. S-a demonstrat că se poate ajunge la un procent substanţial. Din 22%, din februarie, (...) am reuşit să ajungem aproape la 100% proiecte contractate. Putem spune că la ora actuală România se încadrează în obligaţiile europene de 24%. La ora actuală avem 23% energie regenerabilă. Suntem pe drumul cel bun", a afirmat secretarul de stat Maricel Popa, citat de economica.net.

Batalul de fosfogips pe care vor fi amplasate panourile solare a fost decontaminat, materialul rămas în urma activităţii fostului combinat chimic de la Valea Călugărească fiind acoperit cu o membrană specială şi sigilat. Pe lângă terenul pe care se va construi parcul de panouri fotovoltaice, la Valea Călugărească mai există zeci de hectare de teren care au aparţinut fostului combinat chimic înfiinţat în anii 1970 şi lăsat în ruină începând cu anul 1997. Pe aceste terenuri există halde de pirită, care de-a lungul anilor au făcut obiectul mai multor discuţii ale autorităţilor care se ocupă de protecţia mediului. Potrivit primarului comunei Valea Călugărească, Vasilică Neacşu, în prezent pe terenurile fostului combinat sunt depozitate aproximativ şase milioane de metri cubi de pirită, iar în România "nu există tehnologie" pentru prelucrarea acestei pirite. Neacşu a afirmat, miercuri, că pirita de la Valea Călugărească va fi transportată până în Portul Galaţi şi de acolo în China, cu vaporul, unde va fi prelucrată, operaţiunea fiind derulată de un investitor privat, mai scrie economica.net.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite