Cine era femeia pe care un hoţ a găsit-o mumificată în casă. Vecinii spun că ar fi avut ieşiri violente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Diana Frincu
FOTO Diana Frincu

Femeia găsită mumificată în casă chiar de către hoţul care intrase peste ea să fure avea 41 de ani şi este decedată de cel puţin 12 luni. Îşi dedicase viaţa câinilor maidanezi, după ce rămăsese aproape singură pe lume.

Nicoleta Constantinescu este numele femeii care a fost găsită mumificată în casă de către hoţul care a intrat peste ea în noaptea de sâmbătă spre duminică. Femeia era cunoscută cu probleme de comportament constând în reacţii agresive, astfel că atât vecinii, cât şi rudele care i-au mai rămas în viaţă o evitau. Unul dintre vecini povesteşte că în urmă cu câţiva ani a avut probleme cu femeia, care i-ar fi distrus o maşină cu o rangă.

În ultimii ani îşi dedicase atenţia câinilor maidanezi. În curte avea cel puţin cinci, iar în casă ţinea doar unul singur. Cadavrul acestuia a fost găsit şi el alături de cel al stăpânii sale, în aceeaşi stare de descompunere.

Deşi este decedată de cel puţin un an, femeia nu a fost dată dispărută de către rudele sale. De altfel, poliţiştii nu au reuşit până acum să identifice pe cineva din familia extinsă care să se ocupe de înmormântare.

Nicoleta Constantinescu nu avea rude apropiate în viaţă. Părinţii săi au decedat în urmă cu mai bine de patru ani. Nu era căsătorită şi nu avea copii.

Cadavrul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploieşti, pentru ca medicii să stabilească exact care a fost cauza decesului. Aceleaşi surse din anchetă au precizat că nu au fost depistate urme de violenţă pe corp (oase fracturate sau organe interne rupte), dar cauza decesului va fi stabilită abia după ce vor veni rezultatele examenului histopatologic.

Cadavrul mumificat al femeii a fost găsit de poliţişti după ce bărbatul care a intrat în casa ei din Ploieşti cu gândul să fure a făcut descoperirea macabră. De teamă să nu i se impute o crimă, hoţul a decis să meargă la Poliţie şi să se autodenunţe. El va fi acuzat de tentativă de furt.

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite