Concerte Ducu Bertzi, Alifantis şi Mircea Vintilă la „Festivalul Castanilor“ din Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicu Alifantis, o prezenţă aproape nelipsită de la Festivalul Castanilor. FOTO arhivă Adevărul Ploieşti
Nicu Alifantis, o prezenţă aproape nelipsită de la Festivalul Castanilor. FOTO arhivă Adevărul Ploieşti

Iubitorii de muzică folk sunt aşteptaţi în weekend, la Ploieşti, la un adevărat regal, în care vor fi răsfăţaţi cu recitaluri Ducu Bertzi, Nicu Alifantis şi Mircea Vintilă

Vineri şi sâmbătă la Ploieşti se desfăşoară cea de a XIV-a ediţie a Concursului Naţional de Interpretarea a Muzicii Folk „Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre“, un festival cu tradiţie şi unul dintre puţinele din ţară care se adresează cântăreţilor de folk aflaţi, încă, în căutarea consacrării.

Anul acesta, în finala care se va desfăşura vineri seară, de la ora 17.00, îşi vor disputa trofeul „Festivalul Castanilor“ 12 grupuri şi solişti din Bucureşti, Cluj Napoca, Oradea, Constanţa sau Iaşi.

Serile de festival se vor încheia, după ora 20.00, cu recitaluri susţinute de Ducu Bertzi & Mihai Neniţă, vineri, iar sâmbătă, de la aceeaşi oră, concertează Mircea Vintilă & Trupa Brambura, dar şi Nicu Alifantis. Festivalul se desfăşoară la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti, iar biletele costă 25 de lei pentru fiecare seară de festival, cu o reducere de 10 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Programul festivalului:

Vineri, 11 octombrie
Ora 17.00 - Concursul de interpretare a muzicii folk
Ora 20.00 – Recitaluri susţinute de:                      
Adrian Ivaniţchi
Grupul Emeric Imre Set
Ducu Bertzi & Mihai Neniţă.

Sâmbătă, 12 octombrie
Ora 18.00 - Gala Laureaţilor.
Ora  19.30 – Recitaluri susţinute de:                       
Cosmin Văman & Alexandra Andrei
Mircea Vintilă & Trupa Brambura
Nicu Alifantis

Biletele pentru spectacole se găsesc la Agenţia Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti.

Mai puteţi citi

Festivalului Baroc, cel mai complex eveniment din Timişoara: Sărbătoare de ziua lui Eugeniu de Savoya

VIDEO Lungmetraje româneşti în competiţia Festivalului de Film de la Varşovia

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite