Crucea Eroilor de pe Caraiman a intrat oficial în Cartea Recordurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii din Primăria Buşteni au primit în weekend certificatul care atestă intrarea oficială în Cartea Recordurilor a Crucii Eroilor de pe Caraiman

Emanoil Savin, primarul oraşului Buşteni, a primit în weekend, cu ocazia “Serbărilor Oraşului Buşteni”, certificatul de intrare în Cartea Recordurilor a Crucii Eroilor Neamului din Masivul Bucegi. Acesta atestă faptul că este cea mai înaltă cruce din lume (39,30 m), amplasată la peste 2.291 metri.

Totodată, a fost semnat Protocolul de parteneriat şi colaborare între Consiliul local al Oraşului Buşteni, Fundaţia Culturală ”Bartoc” şi Asociaţia Rotary Club Valea Prahovei, prin care se va realiza un program complex de ”restaurare, reabilitare, conservare şi revitalizare a Monumentului Eroilor de pe Muntele Caraiman”.

Acordul de parteneriat presupune, printre altele, realizarea studiului istoric al obiectivului, ridicarea topografică a zonei, studiu geologic, precum şi iniţierea unei campanii de strângere de fonduri intitulată ”Daţi un ban pentru Caraiman”.

certificat cartea recordurilor crucea caraiman foto primaria busteni

Certificatul oficial a fost înmânat în weekend oficialilor din Buşteni. FOTO Primăria Buşteni

Crucea Caraiman, un monument istoric construit între anii 1926 şi 1928 şi situat pe Vârful Caraiman, a fost desemnată în ianuarie, de oficialii Guinness World Record, cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.

În 1928, la inaugurarea sa, „Crucea de pe Caraiman“, ridicată la altitudinea de 2291 m, era cea mai înaltă structură metalică situată într-o zonă montană.

FOTO Mediafax 

Crucea de pe Caraiman FOTO Mediafax

Vă mai recomandăm

Guinness World Record: Crucea de pe Caraiman, cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan. De ce este aceasta un monument misterios?

Părintele Gherontie Puiu, duhovnicul care s-a ascuns zece ani în peşteră, de comunişti. Maica Domnului i-a arătat unde să ridice Mănăstirea Caraiman

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite