Cum se protejează gardul viu din conifere de vitregiile iernii. Tratamentul esenţial toamna, explicat de un inginer horticultor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi sunt conifere şi am spera că aceste plante se descurcă fără ajutorul nostru în sezonul rece, horticultorii avertizează că, pentru a avea un gard viu sănătos la primăvară, este nevoie de o serie de tratamente pentru a ajuta brăduţii să reziste gerului şi ninsorilor abundente.

Primul pas pe care trebuie să-l facem începând cu luna octombrie este să eliminăm mai întâi tot ce este uscat. În acest sens trebuie să scuturăm cu putere planta până ce crenguţele şi acele moarte cad la pământ, iar pe cele care nu vor să se desprindă singure, trebuie să le tăiem.

Tot în octombire trebuie făcută şi ultima tăiere înainte de sezonul rece, iar pentru aceasta avem nevoie fie de o foarfecă specială pentru gard viu, fie pentru un motoferăstrău la fel destinat exclusiv acestui tip de plantă.

După ce am dat forma dorită gardului, urmează apoi o altă etapă esenţială pentru supravieţuirea brăduţilor. Este vorba despre legarea tufelor tocmai pentru a le ajuta să rămână în picioare sub greutatea săpezii şi în faţa viscolului. Sunt două metode prin care putem lega brăduţii: dacă sunt plante individuale, atunci se leagă cu o sfoară în spirală, pronind de la rădăcină până la vârf, fără să strângem foarte tare crenguţele, dacă este gard viu, acesta se leagă cu două rânduri de sârme prin faţă şi prin spate, prinse de tutori (ţăruşi din lemn). Protejaţi astfel, brăduţii vor rezista mult mai bine şi nu vom avea surprize la primăvară.

Tratamentele de toamnă 

Odată legaţi şi curăţaţi de uscăciuni, urmează seria de tratamente. Într-o primă fază, spre sfârşitul lunii octombire, aplicăm pe partea aeriană (crenguţe şi ace) un fungicid pe bază de mancozeb, iar la finele lunii noiembrie urmează un nou tratament cu fungicide pe bază de sulfat de cupru.

Inginerul horticultor Ruxandra Gâlă explică faptul că  nu toate speciile de conifere suportă acest ultim tratament. Astfel, coniferele variegate (cele cu frunze spicate sau cele cu ace argintii) trebuie ferite de sulfatul de cupru şi asta pentru că îşi pierd culoarea. Aşadar, dacă aveţi în curte molid argintiu, brad argintiu, tuia auriu sau ienupăr skyrocket, renunţaţi la acest ultimo tratament cu sulfat de cupru.

Ultimul tratament care se aplică gardului viu din conifere este cel din timpul iernii, când putem aplica un insecticide pentru a elimina larvele de păianjen, cele care atacă în special brăduţii.

De ce trebuie să renunţăm la irigarea gardului viu în sezonul rece

De asemenea horticulotrii ne mai sfătuiesc ca, în luna octombrie, să utilizăm şi un îngrăşământ complex pentru gardul viu. Nu este neapărat obligatorie această etapă, dar n-ar strica să ajutăm şi în acest sens plantele să treacă de iarnă cu bine.

Un alt secret important pentru ca brăduţii, indiferent dacă vorbim despre tuia sau despre ienupăr, să supravieţuiască gerului este ca irigarea să se oprească începând cu a doua jumătate a lunii octombrie. Planta se hidratează dacă o udăm în sezonul rece, iar riscul să îngheţe peste noapte, când temepraturile scand sub zero grade, este foarte mare. De acum coniferele se descurcă singure în ceea ce priveşte hidratarea şi se mulţumesc cu rezervele din sol.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite