Cum a reuşit un profesor de informatică să atragă tinerii la concerte de jazz. „După prima ediţie de festival am vomitat trei zile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În contextul în care în localităţile mici din ţară singurele evenimente culturale se rezumă la anostele zile ale oraşului, care aduc în faţa publicului vedetele momentului, un profesor de informatică din Câmpina se încăpăţânează să organizeze de opt ani un festival de jazz.

Liviu Briciu (51 de ani) este părintele ”Jazz Rock Festival Câmpina”, iar în anul 2010 pornea în această aventură dintr-o ”ambiţie de tinereţe”, cum recunoaşte astăzi. După opt ediţii, evenimentul de la Câmpina a ajuns să concureze cu marile festivalui de gen de la Gărâna sau Sibiu, iar lui Liviu Briciu i-a fost răsplătit curajul, fiind premiat, în 2016, de promotorii jazzului din România cu distincţia ”Cel mai bun manager al unui festival de jazz”.

”Am vomitat trei zile după prima ediţie”, spune astăzi Liviu Briciu, iar la fiecare cădere de cortină îşi promite că este pentru ultima dată când se implică în organizarea festivalului. Ceea ce l-a făcut să nu renunţe este datoria faţă de publicul pe care a reuşit să-l câştige de-a lungul anilor, dar şi faţă de copiii din oraş, parte din publicul ţintă căruia i se adresează micul eveniment jazzistic de la Câmpina.

Imagine indisponibilă

Câmpina Jazz Rock Festival FOTO Gloria Creţu

”La început l-am făcut aşa, dintr-o pasiune legată cu tinereţea şi cu dorinţa de a arăta, pentru că asta faci când eşti tânăr, vrei să arăţi, pe măsură ce îmbătrâneşti, oboseşti, cum am obosit şi eu. Nu l-aş mai face, dar devine aşa, un soi de datorie faţă de copii şi faţă de apropiaţii mei, care nu mai au parte de nimic bun şi frumos în societatea asta. Devine o datorie pentru că în fiecare an primeşti câte o palmă pe umăr şi-ţi spun oamenii: <<Bravo, dă-i mai departe că e bine!>> şi n-ai cum să mai renunţi”, spune Liviu Briciu.

Gândul organizării festivalului exista de mult timp, dar abia când sponsorii au înţeles ideea fostului profesor de informatică, evenimentul a început să prindă contur.

Imagine indisponibilă

Câmpina Jazz Rock Festival FOTO Gloria Creţu

”Prima ediţie a fost cea mai grea, pentru că trebuie să ştiţi că doar eu şi cu încă un om am organizat totul. De la concept şi până la căratul de scenă, doar noi doi ne-am ocupat. Exact aşa am zis: mâine îl fac şi l-am făcut, dar nu mi-am dat seama cât de greu va fi. Nu ştiam la ce mă înham. Când în prima zi a festivalului, exact cu o oră înainte să urce pe scenă primul invitat, mi-au cerut cablu de curent trifazat, am întrebat: <<ce curent trifazat?>>. Abia atunci am realizat că scena nu are cum să funcţioneze fără aşa ceva. Am pus şi eu mâna pe telefon şi am sunat-o pe fosta mea colegă, care e şefă pe la Renel. <<Ajută-mă! Acum! Dă-mi un cablu cu împrumut>>, i-am zis. Era şi foarte scump, costa vreo 15 milioane de lei, bani pe care nu-i aveam. Şi mi-a trimis fata unul cu împrumut. Al doilea an mi-am cumpărat cablu şi mufe ca să am. Au fost anumite lucruri pe care nu le-am ştiut şi a trebuit să le descurc atunci pe loc, la urgenţă”, explică Liviu Briciu.

În ciuda bugetului redus, sub 15.000 de euro de ediţie, bani adunaţi în mare parte din sponsorizări, în fiecare seară a festivalului au urcat pe scena de la Câmpina nume grele ale genului, de la Luiza Zan, Irina Sârbu, Irina Popa, până la Marius Preda, ”care a venit special din Olanda, unde trăieşte, fiind cel mai mare instrumentist român din momentul acesta şi care cântă cu toţi greii jazz-ului mondial”.

”Sunt câteva nume importante care au fost la Câmpina şi au venit aici pentru că au înţeles ce vreau eu să fac. Contactul cu ei nu se face prin agenţie, pentru că nu-mi permit să-i aduc astfel, costurile fiind mult mai mari. Şi atunci, din contactele mele, reuşesc să vorbesc cu ei direct pentru a putea să scot nişte onorarii pe care să mi le pot permite şi să-i aduc în faţa publicul de la Câmpina”, explică Liviu Briciu parte din succesul evenimentului organizat de el.

Marele secret este cu totul altul, spune Profesorul, aşa cum este cunoscut la Câmpina Liviu Briciu. Pentru a educa publicul şi în principal copiii este nevoie să scoţi muzica din sălile de concerte şi să o duci cât mai aproape de auditoriu.

Imagine indisponibilă

Câmpina Jazz Rock Festival FOTO Gloria Creţu

”Sunt convins, dar ferm convins, că filarmonicile, de exemplu, au o greşeală în abordare. Trebuie să te duci către public. Pentru că nu există muzică mai frumoasă decât muzica clasică, dar ei nu mai ştiu să se ducă către oameni. Oamenii nu se mai duc la Filarmonică din două motive: se desfăşoară într-o sală destul de anostă, cu o atmosferă încordată, şi le este frică că nu au destulă cultură muzicală, motiv pentru care nu ar înţelege ce se întâmplă acolo. Complet fals. Muzica este una singura, indiferent câtă cultură ai. Cel care are cultură mai multă o percepe mai mult, se hrăneşte astfel, dar celălalt sigur va simţi şi el ceva. Muzica este una singură, nu sunt două, nu sunt trei. Muzica trebuie scoasă un pic din starea aceea regală, pentru că nu a fost făcută pentru regi, ci pentru oameni. Să nu-i bagi acolo, într-o sală de concert, ci să le-o dai în alt cadru, acesta este secretul. Sută la sută va avea un impact fantastic inclusiv faţă de copii, care nu mai au răbdare să stea două ore ţintuiţi într-o încăpere, dar şi faţă de adulţi. Oamenii mănâncă ceea ce le dai să mănânce şi pe acelaşi principiu am lucrat şi eu”, explică Liviu Briciu.

Deşi ştie că jazzul are nevoie de un spaţiu intim pentru a putea fi perceput la adevărata lui valoare, Liviu Briciu a riscat şi a scos genul acesta de muzică dintre patru pereţi, afară, iar oamenii nu au întârziat să vină. Mai întâi curioşi să vadă ce se întâmplă în curtea unui ştrand dintr-un oraş de provincie îmbătrânit, pentru ca apoi din ce în ce mai fidelizaţi faţă de acest festival.

Imagine indisponibilă

Înaintea fiecărui recital, Liviu Briciu prezintă activitatea invitatului ”N-ai cum altfel! Şi ei se miră că îi prezint!. Cum să se urce pe scenă şi la final oamenii să se întrebe cine o fi fost băiatul ăsta?”

”Nu ne prostitutăm, nu ne lăsăm sub o anumită linie. Oferim un jazz de foarte mare calitate, dar felul acesta de a ieşi la lume este foarte important, câştigi foarte mult. Eu cred că am păcălit câteva zeci de tineri, din adulţi nu mai vorbesc, pentru că ei sunt mai receptivi, au o altă cultură muzicală. I-am făcut pe cei mici să vină la acest eveniment şi să-l mănânce cu plăcere, ceea ce pentru mine a însemnat că mi-am atins obiectivul”, explică Profesorul, care a decis să lase intrarea gratuită copiilor tocmai în ideea de a-i tenta să vină şi să asculte şi alt gen de muzică decât cel comercial.

Jazz Rock festival are loc la Câmpina în fiecare sfârşit de vară, iar pentru următoarele două ediţii Profesorul se gândeşte să ofere publicului deja fidelizat prezenţa pe scenă a unui nume greu al jazz-ului internaţional.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite