De o săptămână Prahova raportează peste o sută de noi cazuri de COVID-19 pe zi. Autorităţile, nevoite să mărească numărul de paturi la ATI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scţia ATI
Scţia ATI

Prahova se află de mai bine de două luni în fruntea clasamentului judeţelor cu cele mai multe cazuri de COVID-19, motiv pentru care locurile din spitale destinate bolnavilor infectaţi cu noul coronavirus au devenit insuficiente.

 Este motivul pentru care autorităţile judeţene au fost nevoite să caute soluţii pentru suplimentarea paturilor pentru pacienţii în stare gravă care au nevoie de asistenţă medicală în terapie intensivă.

În acest scop, luni a avut loc o întâlnire la sediul Instituţiei Prefectului Prahova, cu reprezentanţi (directori medicali şi manageri) ai unităţilor sanitare din judeţ, în vederea identificării şi implementării soluţiilor de creştere a capacităţii de internare şi tratare a pacienţilor confirmaţi cu virusul SARS-CoV 2.
În urma şedinţei, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti (SJUP) şi-a luat angajamentul ferm ca, începând cu data de 20.10.2020, unitatea mobilă de Terapie Intensivă, aflată în incita unităţii medicale, să fie din nou operaţională. Unitatea mobilă este dotată cu 12 paturi ATI.
De asemenea, au fost identificate soluţii şi pentru creşterea capacităţii de internare la secţia ATI a Spitalului Municipal Câmpina (spital-suport COVID-19), prin suplimentarea a patru paturi.
Prin aceste măsuri, Prahova ar urma să dispună de 40 de locuri ATI, destinate tratării pacienţilor cu forme grave ale noului coronavirus.
În plus, faţă de acestea, două unităţi sanitare private din Prahova şi-au anunţat disponibilitatea de a suplimenta capacitatea actuală a spitalelor care tratează pacienţi cu SARS-CoV-2 cu încă 30 de paturi pentru cazurile uşoare şi medii ale bolii COVID-19.

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite