Demonstraţii de dresaj canin şi agilitate. 150 de rase de câini în concurs la Bucov, la Cupa „Păzitorii Porţii Vinului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 150 de rase de câini vor purea fi admirate şi jurizate la Cupa „Păzitorii Porţii Vinului”, un eveniment care se adresează crescătorilor de câini de rasă, dar şi iubitorilor de animale

În weekend-ul 9-10 iulie, Parcul Memorial „Constantin Stere” Ploieşti (zona fostei plaje de la Bucov) va găzdui cea de-a V-a ediţie a Cupei „Păzitorii Porţii Vinului”. Evenimentul se adresează, deopotrivă, crescătorilor de câini de rasă, dar şi iubitorilor de animale, care sunt dornici să admire cele mai frumoase exemplare canine, venite din peste zece ţări, printre care Rusia, Franţa, Polonia, Bulgaria, Ucraina, Italia, România, state cu tradiţie în organizarea unor astfel de expoziţii.

150 de rase reprezentând cele zece grupe ale Federaţiei Chinologice Internaţionale vor fi admirate şi jurizate de corpul de arbitri internaţional (România, Austria, Polonia), din care fac parte crescători şi specialişti în domeniul jurizării canine. Fiecare membru are în spate experienţa mai multor expoziţii de profil mondiale şi europene. Aceştia vor avea de punctat de la clasele baby (3-6 luni) până la cele de campioni.

Pe lângă concursul propriu-zis, vor avea loc demonstraţii de dresaj canin şi agilitate.

Şi pentru că este binecunoscută relaţia dintre copii şi câini, la această ediţie vor fi organizate ateliere de creaţie, constând în desenarea sau compunerea unei poveşti sau poezii unde cel mai bun prieten al omului să fie subiectul principal. Micuţii care vor fi prezenţi la aceste activităţi vor fi recompensaţi cu premii-surpriză.

Mai puteţi citi

Concedii răcoroase pe Valea Prahovei. Pachete turistice ieftine la munte

Poveşti, ateliere şi cursuri în muzeele din Prahova, pe timpul vacanţei de vară

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite