Ploieşti

articolul anterior articolul urmator

Destinul Maricăi Brâncoveanu, singura prahoveancă ajunsă pe tronul Ţării Româneşti. De ziua sa, turcii i-au decapitat soţul şi fiii

2
3 Dec 2015 02:07:08
Autor: Dana Mihai
Marica Brâncoveanu, o personalitate de excepţie a istoriei românilor. FOTO anulbrancoveanu.ro
Marica Brâncoveanu, o personalitate de excepţie a istoriei românilor. FOTO anulbrancoveanu.ro

Ajunsă pe tronul Ţării Româneşti în timpul căsătoriei cu domnitorul Constantin Brâncoveanu, Marica a devenit o femeie de excepţie a istoriei româneşti. A fost o mare susţinătoare şi finanţatoare a învăţământului şi culturii, un excelent administrator al averii fabuloase a Brâncovenilor şi mamă a 11 copii. Pe 15 august 1714, de ziua sa onomastică, sultanul a ordonat decapitarea celor patru băieţi ai săi şi a soţului.

O doamnă a istoriei românilor, în toate sensurile cuvântului, Marica Brâncoveanu este, potrivit istoricului ploieştean Paul D. Popescu, „una dintre acele femei modeste şi la locul lor care nici cu gândul nu gândesc că ar putea ajunge la bogăţie, la mărire şi la putere. Dar, odată ajunse acolo, îşi încordează puterea şi voinţa şi reuşesc să facă faţă situaţiei, să depăşească greutăţile şi dramele cu demnitate, câştigând un mare prestigiu şi dreptul de a intra în istorie“.

Pentru prahoveni, Marica Brâncoveanu are o semnificaţie specială, pentru că este singura femeie cu aceste origini ajunsă pe tronul Ţării Româneşti.

Frumoasă, cuminte şi chibzuită

Data naşterii Maricăi nu se cunoaşte, anul avansat fiind cuprins între 1663 şi1664. Era fiica postelnicului Neagoe şi nepoata domnului Ţării Româneşti, Antonie din Popeşti. Acest bunic era cel mai mic dintre fiii lui Mihai Grecul din Târgşor, boierit de Mihai Viteazul, un om bogat, fratele mai mic al Tudorei din Târgşor, ibovnica lui Mihai Viteazul.

Moştenise de la tatăl său Popeştii, un sat din (fostul oraş, actuala comună) Târgşor, cu pământuri, oameni, vie, moară, pădure şi un conac. Antonie din Popeşti şi-a mărit substanţial averea şi şi-a căsătorit fiul, pe Neagoe, cu o anume Elena, despre care istoricul Paul D. Popescu avansează ipoteza că ar putea fi o rudă sau fina Elinei Cantacuzino, bunica lui Constantin Brâncoveanu. Neagoe şi Elena sunt părinţii Mariei, alintată de mică Marica, nume pe care îl va purta viitoarea doamnă a Ţării Româneşti întreaga viaţă.

„La 3 martie 1669 când bunicul ei s-a urcat în tronul Ţării Româneşti, Marica era o copilă de 5-6 ani. Desigur, curţile domneşti de la Bucureşti erau mult mai mari şi mai impozante decât cele de la Popeşti, dar viaţa nu se deosebea prea mult. Antonie Vodă era la fel de modest, de chibzuit şi de econom cu banii vistieriei ca şi cu ai lui proprii. Când bunicul ei a murit, în scaun, în februarie 1872, Marica nu împlinise 10 ani şi s-a întors, cu părinţii ei, fără prea mari regrete, la curţile lor“, scrie Paul D Popescu într-un amplu studiu dedicat Maricăi Brâncoveanu.

Crescând, Maricăi i s-a dus vestea că este frumoasă, cuminte, chibzuită şi ştiutoare de carte. Zestrea sa, nu foarte mare, având în vedere că avea mulţi fraţi şi surori, era formată din moşia Popeştilor, din Prahova.

Elina Cantacuzino este cea care a vegheat asupra sa, ca şi asupra lui Constantin Brâncoveanu, nepotul de fiu rămas orfan după răscoala din 1655 a seimenilor şi dorobanţilor din Ţara Românească. Doamna Elina a fost cea care l-a crescut şi l-a şcolit la cele mai înalte standarde ale epocii.

Ajuns la „vârsta bărbăţiei“, Constantin Brâncoveanu era frumos, deştept, învăţat, priceput, cu moşii nenumărate şi deja intrat în dregătorii. Toate jupânesele l-ar fi vrut de ginere, iar toate jupâniţele se uitau după el. Doamna Elina, care-i ţinea loc de tată, a aranjat să o întâlnească pe jupâniţa Marica din Popeşti, cu aproape 10 ani mai tânără decât el. S-au plăcut şi s-au căsătorit cu mare fast, la Filipeşti, în palatul doamnei Elina, prin 1675 sau 1676.

A schimbat obiceiurile, stându-i alături lui Constantin Brâncoveanu

În momentul căsătoriei, Constantin era mare dregător de rangul doi, iar în câţiva ani parcurge mai multe funcţii care au culminat, la 28 octombrie 1688, la moartea unchiului său Şerban Vodă, cu urcarea pe tronul Ţării Românesti, „cam fără voia lui“. Ajuns pe tron însă, se dovedeşte unul dintre cei mai buni şi mai longevivi (peste un sfert de veac) domnitori ai istoriei principatelor române.

„Soţia l-a ajutat cum nu se poate mai bine pe acest drum. Ea a ştiut să schimbe scurteica de miel de mică boieroaică cu moloteaua de jderi de mare jupâneasă şi apoi cu samururile de doamnă a ţării şi odată cu aceasta a schimbat şi obiceiurile, putând să-i stea alături domnului. Nu şi-a lăsat însă nici scurteica, mărirea nu i-a dat fumuri. A voit să rămână şi a rămas, o bună gospodină, numai că acum gospodăria era imensă şi creştea mereu. Şi ea trebuia să-şi ajute soţul, atât de ocupat cu treburile politiceşti, să ţină din scurt nenumăraţii vechili de la multele lor moşii, vii, mori, ca şi ispravnicii de la nenumăratele palate, conace şi mănăstiri“, o caracterizează pe Marica istoricul Paul D. Popescu.

Şi, într-adevăr, Marica Brâncoveanu a devenit recunoscută ca un excelent administrator al fabuloasei averi a Brâncovenilor. Ea organiza activitatea pe moşiile familiei şi controla marile sume de bani depuse în băncile din Viena, Veneţia sau Amsterdam.

Marica i-a făcut lui Brâncoveanu şi 11 copii, şapte fete şi patru băieţi.

S-a preocupat de cultură şi învăţământ

În timpul în care au domnit, Ţara Românească a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală şi de dezvoltare a vieţii spirituale, în urma lor rămânând un mare număr de ctitorii religioase şi un stil arhitectural eclectic ce le poartă numele.

Vizionară, Marica a sprijinit toate demersurile culturale iniţiate de către soţul ei, tipărirea de cărţi în limbile română, greacă, slavă şi chiar arabă, turcă sau georgiană, crearea unui stil arhitectural caracteristic epocii, care va purta numele domnitorului ctitor, dezvoltarea artelor decorative, ctitorirea a peste 10 biserici şi mănăstiri, restaurarea lăcaşurilor de cult mai vechi (printre care Cozia şi Curtea de Argeş). În Transilvania au zidit o biserică în Făgăraş, alta în Ocna Sibiului, precum şi Mănăstirea Sâmbăta de Sus, iar în Constantinopol biserica Sfântul Nicolae din cartierul Galata. Au acordat ajutoare permanente aşezămintelor bisericeşti din Balcani şi Orientul Apropiat căzute sub dominaţia otomană şi au întreţinut relaţii cu toate patriarhiile ortodoxe.

Învăţământul a fost una dintre preocupările constante ale cuplului de pe tron. Au sprijinit Academia Domnească de la Mănăstirea Sfântul Sava din Bucureşti, precum şi activitatea şcolilor din mănăstirile Sfântul Gheorghe Vechi şi Colţea din Bucureşti şi celelalte oraşe importante ale ţării. Pentru ridicarea nivelului de cultură din ţară au înfiinţat biblioteci, la mănăstirile Hurezi şi Mărgineni, înzestrate cu cărţi procurate din marile centre universitare din Occidentul european sau tipărite în tipografii susţinute, pe cheltuiala familiei domnitoare şi a mitropolitului Antim Ivireanu.

Soţul şi băieţii, decapitaţi de Sfânta Maria

Deşi reuşise să fie confirmat pe viaţă în domnie (1699) şi reconfirmat de noul sultan în 1703, Constantin a încercat în permanenţă să-şi asigure în străinătate un refugiu de turci, fiind conştient de precaritatea situaţiei sale. În cele din urmă, a fost luat prin surprindere, în 1714, şi dus cu întreaga familie la Constantinopol, unde a fost torturat pentru a ceda turcilor toată averea sa.

Familia domnitoare, cu copii, gineri, nurori şi un nepot, a fost purtată în căruţe, flacate de otomani, prin faţa românilor. Au fost închişi, din 15 mai, la Fornetta, Ediculè şi Groapa Sângelui, unde au fost supuşi la chinuri îndelungate. În ziua de Sfântă Marie Mare,  pe 15 august 1714, când Marica Brâncoveanu ar fi trebuit să-şi sărbătorească onomastica şi domnitorul împlinea 60 de ani, şi-a pierdut soţul şi pe cei patru băieţi, care au fost decapitaţi.

Trupurile au fost târâte prin oraş şi apoi aruncate în apele Bosforului, de unde au fost pescuite de nişte pescari şi înmormântate într-o mănăstire ortodoxă, la Halki, iar capetele purtate în pari şi înfipte la poarta palatului unde au stat trei zile, după care au fost aruncate în mare. Pentru felul cum au murit, Biserica Ortodoxă Română i-a canonizat, în 1992, sub numele de Sfinţii Mucenici Brâncoveni.

În „Enciclopedia personalităţilor feminine din România“ se arată că doamna şi membrii familiei care scăpaseră de urgia sultanului au fost închişi la Bostangibaşa, unde au stat timp de şapte luni. Au reuşit să scape de aici, după ce au fost răscumpăraţi cu suma de 100 de pungi de galbeni, dar s-a dispus surghiunirea lor pe ţărmul Mării Negre, în Caucaz, de unde au fost eliberaţi în octombrie 1716, permiţându-li-se întoarcerea în ţară.

Doamna Marica a sosit la Bucureşti împreună cu noul domn învestit de sultan, Ion Mavrocordat. A început un lung proces de recuperare a moşiilor, viilor, palatelor, fiind ajutată de împăratul german Carol al VI-lea. Iar în iulie 1720, a adus rămăşiţele soţului şi, probabil, pe ale fiilor săi în ţară. Le-a înmormântat, la Bucureşti, în Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou, loc unde va fi înhumată şi ea, în decembrie 1729.

Vă mai recomandăm

Ploieştenii, la un pas de a avea origini bulgare. Apariţia şi dispariţia fulgerătoare a bulgarilor în Ploieşti

Viaţa furtunoasă a trubadurului care a compus 400 de şlagăre, printre care şi „Iubesc femeia“. Boem şi excentric, s-a fotografiat gol, cu un ceas la brâu
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Gogutu
21.03.2016, 08:47:56

PETRU Demetru Popescu e un istoric excepțional, am citit de el "Basarabii", am apreciat-o și o recomand. Dacă tot l-ați botezat PAUL, nu uitați să-i duceți un miel...

Gogutu
21.03.2016, 08:59:39

"Pentru prahoveni, Marica Brâncoveanu are o semnificaţie specială, pentru că este singura femeie cu aceste origini ajunsă pe tronul Ţării Româneşti". Să fim serioși, mulți prahoveni (spre rușinea mea mărturisresc că mă număr printre acea parte ignorantă a lor), habar nu au de Doamna Marica, de Brâncoveanu știe toată țara, inclusiv multe amănunte, dar despre Doamna Marica mai puțini, eu sunt preocupat de istorie, dar recunosc că abia acum am aflat că a fost prahoveancă. Avurăm și noi o mare doamnă,Buzăul avură chiar un domnitor, parcă Vinrtilă Vodă!...Așa da, dacă mai aflăm câte ceva din asemeneas articole, nu putem decât să le lăudăm, deși scăderi de exprimare tot mai persistă...

Modifică Setările