Ploieşti

articolul anterior articolul urmator

Diamante în valoare de 5 milioane de euro, furate de un prahovean dintr-o bijuterie din Paris

2
15 Jan 2017 12:03:27
Autor: Diana Frîncu
Un român acuzat că a furat diamante în valoare de 5 milioane de euro     FOTO: Diana Frîncu
Un român acuzat că a furat diamante în valoare de 5 milioane de euro     FOTO: Diana Frîncu

Patru bijuterii cu diamante în valoare de peste cinci milioane de euro au fost furate, la sfârşitul anului trecut, de un român, dintr-o bijuterie din Paris. Autorul furtului, Geroge Ploscaru, în vârstă de 42 de ani, din Bucureşti, a fost identificat şi prins în urma unor percheziţii efectuate de DIICOT Ploieşti, care au avut loc în Capitală.

Principalul suspect a fost reţinut pentru 24 de ore, iar sâmbătă a fost prezentat Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă, iar instanţa a admis solicitarea procurorilor.

Potrivit unui comunicat de presă, din bijuteria din Paris au fost sustrase două diamante şi două inele cu diamante şi piese preţioase, cu valoarea de piaţă de 5.200.000 de euro.

Anchetatorii susţin că, în data de 30 decembrie 2016, Ploscaru s-ar fi prezentat la magazinul de bijuterii ca fiind ,,specialist în bijuterii”, gemolog, folosind un nume fals. La momentul respectiv, acesta ar fi reuşit să substituie bijuteriile, înlocuindu-le cu unele false. Iniţial, bărbatul a reuşit să câştige încrederea vânzătorilor susţinând că este reprezentantul unui cetăţean care intenţionează să achiziţioneze diamantele.

George Ploscaru nu a acţionat singur. Poliţiştii susţin că din reţeaua de hoţi de diamante făceau parte alţi doi cetăţeni sârbi, bijuteriile fiind apoi împărţite de toţi cei în cauză.

Pentru comercializarea inelului cu diamant şi pietre preţioase cetăţeanul roman ar fi intrat în contact cu doi cetăţeni belgieni şi unul israelian, fără ca tranzacţia să se realizeze, pentru că nu s-ar fi înţeles la preţ.  

La data de 14 ianuarie a.c., procurorul de caz din carul D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Ploieşti a dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului, de 42 de ani, acesta fiind cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi furt calificat.

Faţă de o altă persoană bănuită de implicare în cauză a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

 De asemenea, alte şase persoane sunt cercetate sub aspectul săvărşirii infracţiunii de tăinuire.

Diamante în valoare de 5 milioane de euro, furate de un prahovean dintr-o bijuterie din Paris

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Mihai Popescu
15.01.2017, 13:53:21

Pt. 5 milioane de euro atita scandal ? Pai la noi se fura de catre marii borfasi care ne conduc mult mai mult, zeci de milioane de euro si nimeni nu pateste nimic. Poate mai primesc cite o pedeapsa de 1-2 ani de pirnaie, daca nu cu suspendare. Si in general ce au furat nu se mai recupereaza. Doar de'aia exista justitia mafiotilor !

+1 (1 vot)
perde traian
15.01.2017, 15:08:03

Bravo hey ! Cand ma duc la veceu nu inchid usha nici de LA casa nici de LA buda si am pe mine in lant de aur de 300000 de dolari.auguri!

+1 (1 vot)
Modifică Setările