Două fetiţe din Ploieşti au nevoie de ajutor. Au rămas fără haine şi rechizite după ce casa lor a fost cuprinsă de flăcări
0Două fetiţe din Ploieşti, în vârstă de 5, respectiv 10 ani, au nevoie de ajutorul nostru. Copiii au rămas fără haine, rechizite şi jucării după ce apartamentul în care locuiesc a fost cuprins de flăcări. Fetiţele au scăpat cu viaţă pentru că la momentul incendiului erau plecate de acasă.
Incendiul, izbucnit de la o maşină de călcat uitată în priză, a mistuit aproape tot ce se afla în apartamentul situat pe strada Petrolului din Ploieşti.
Mai mulţi voluntari, dar şi prieteni ai familiei celor două copile au făcut apeluri pe Facebook pentru ca oamenii care pot ajuta într-un fel sau altul să doneze orice, de la haine până la rechizite, jucării sau obiecte de mobilier.
Însă cel mai mult este nevoie de materiale de construcţii pentru că flăcările au distrus tot ceea ce se afla în casă.
"Bună seara! Prietena mea are nevoie de AJUTOR. Locuia într-un apartament din Ploieşti, care azi a ars complet. Are două fetiţe (5 ani şi 10 ani). Au nevoie de ajutor, oricât de mic. Se numeşte Lya Stanciu", este unul dintre mesajele postate pe reţeaua de socializare.