Ploieşti

articolul anterior articolul urmator

Femeia care şi-a omorât fiul cu mai multe lovituri de ciocan, condamnată definitiv la ani grei de închisoare

0
5 Jun 2017 10:08:58
Autor: Diana Frîncu
Sentinţă definitivă în cazul crimei din cartierul ploieştean Mihai Bravu  FOTO Diana Frîncu
Sentinţă definitivă în cazul crimei din cartierul ploieştean Mihai Bravu  FOTO Diana Frîncu

Lucia Groza (64 de ani), femeia din Ploieşti care în toamna anului trecut şi-a omorât băiatul în vârstă de 41 de ani cu mai multe lovituri de ciocan, a fost condamnată definitiv la 12 ani de închisoare.

Sentinţa, dată în luna aprilie de Tribunalul Prahova, a rămas definitivă după ce Lucia Groza şi-a retras apelul în data de 30 mai, declarat la Curtea de Apel Ploieşti.

Autoarea crimei a fost arestată preventiv în octombrie 2016 atunci când a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a anunţat că şi-a ucis băiatul şi i-a îngropat cadavrul în spatele casei situată pe strada Rovine din Ploieşti.

Femeia a mărturisit că a săvârşit fapta în urma unui scandal pe fondul consumului de alcool. A aşteptat ca victima să adoarmă, iar în timpul nopţii şi-a făcut curaj cu o sticlă de Metaxa, apoi a luat un ciocan cu care l-a lovit de zeci de ori pe fiul său. A rămas în casă cu cadavrul timp de mai multe zile până ce a reuşit să sape o groapă în spatele casei unde a ascuns ulterior urmele faptei sale.

Prietenilor şi vecinilor le-a mărturisit că băiatul său plecase în Italia, unde îşi găsise un loc de muncă. A crezut că va scăpa fără să fie pedepsită, însă, din cauza remuşcărilor femeia a declarat că nu a mai putut avea linişte, aşa că a decis să recunoască tot.

Din ziua arestării şi până în prezent, Lucia Groza a fost încarcerată în arestul din cadrul Penitenciarului de mare siguranţă din Mărgineni. Cel mai probabil, femeia îşi va ispăşi pedeapăsa în Prahova, la Penitenciarul de Femei de la Târgşor.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările