Fiica unui preot din Prahova, condamnată la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru tentativă de omor. A vrut să-şi omoare prietena

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teodora, fiinca unui preot din Urlaţi, condamnată pentru tentativă de omor FOTO Facebook
Teodora, fiinca unui preot din Urlaţi, condamnată pentru tentativă de omor FOTO Facebook

I. Teodora (19 ani), fiica unui preot din Prahova, a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru tentativă de omor.

Decizia aparţine Tribunalului Prahova şi nu este definitivă. Teodora a vrut să-şi omoare prietena cu care împărţea acelaşi apartament închirat în Ploieşti. Tentativa de omor a avut loc în data de 15 februarie 2019, perioadă în care Teodora era încă elevă în ultimul an de liceu la Colegiul Al.I.Cuza, unul dintre cele mai bune din judeţ.


Solutia pe scurt: condamna pe inculpata I. TEODORA, la pedeapsa principală de 7 (sapte) ani si 6 (sase) luni închisoare, in regim privativ de libertate şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b şi h Cod penal, pe o durată de 4 (patru) ani, după executarea pedepsei principale, pentru savarsirea infractiunii de tentativa la omor, fapta din data de 15.02.2019”, conform portalului instanţelor de judecată.

În plus, instanţa a decis ca tânăra să plătească fostei sale prietene daune morale în valoare de 70.000 de lei şi 10.000 de lei, daune materiale.

Tribunalul Prahova a decis în aceeaşi soliuţie să confişte armele cu care Teodora şi-a atacat prietena. Este vorba despre un adevărat ”arsenal” pe care tânăra l-a folosit în tentative de omor: spray tip NATO iritant lacrimogen, ciocan metalic cu lungimea de 34 cm cu mâner de culoare galbenă, a cuţit de bucătărie cu lama de 13 cm şi mâner de 10 cm,a trei suluri de saci menajeri cu capacitatea de 120 litri şi a bâtă de basseball cu lungimea de 70 cm, conform portalului instanţelor de judecată.

Teodora are dreptul să facă apel la sentinţa dată joi, 1 aprilie, de Tribunalul Prahova.

Cum a ajuns fiica preotului să fie judecată pentru tentativă de omor

În seara de 15 februarie 2019, cele două fete colege de apartament au avut un conflict. Teodora i-a reproşat prietenei că ”o vorbeşte de rău şi o ia peste picior în faţa cunoscuţilor”, spun surse apropiate de anchetă.

Au stat de vorbă aproximativ o oră în bucătărie, apoi Teodora i-ar fi spus prietenei că are o surpriză pentru ea şi a invitat-o în dormitor. A rugat-o să se întindă pe pat şi să închidă ochii. A luat dintr-un dulap un spray iritant lacrimogen şi l-a descărcat spre faţa fetei care stătea întinsă pe pat. Aceasta s-a speriat, a început să ţipe şi să-i reproşeze Teodorei gestul agresiv. Cearta a continuat până ce Teodora a luat o bâtă de baseball şi a lovit-o pe cealaltă fată de mai multe ori în cap. Strigătele de ajutor ale victimei au fost auzite de un vecin care a încercat să intre cu forţa în apartament. Nu a reuşit, dar a sunat la 112 unde a cerut ajutor. Marta, victima, a reuşit să scape din casă şi a cerut şi ea ajutor vecinilor.

Teodora a fost reţinută de poliţie şi ulterior prezentată instanţei cu propunere de arestare preventivă sub acuzaţiile de tentativă de omor. Fata a stat în arest din 16 februarie 2019 până în data de 12 martie 2019, când Judecătoria Ploieşti a refuzat să mai prelungească mandatul de arestare preventivă la solicitarea procurorilor. Instanţa a dispus atunci ca Teodora să rămână în control judiciar, cu interdiciţia de a se mai apropia de prietena ei, Marta sau de rudele acesteia.

Citeşte şi:

Fiul de preot suspectat că a ucis o bătrână pentru a-i fura banii, acuzat de omor prin cruzimi. Tânărul riscă închisoare pe viaţă

Eleva arestată pentru că a vrut să-şi omoare prietena a luat Bacalaureatul la limită. Culmea, a fost salvată de sociologie

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite