Fostul fotomodel al lui Botezatu găsit spânzurat suferea de depresie. Fiul lui Doroftei: „Nimeni nu trebuie să fie singur în momente de tristeţe“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Toma, fotomodelul care a lucrat pentru Cătălin Botezatu, a fost găsit spânzurat
Constantin Toma, fotomodelul care a lucrat pentru Cătălin Botezatu, a fost găsit spânzurat

Constantin Toma (24 de ani), un tânăr fotomodel care a lucrat o perioadă pentru Cătălin Botezatu, a fost găsit spânzurat în vila sa dintr-un cartier de lux de lângă Ploieşti. Cea care a făcut descoperirea a fost chiar prietena lui, care a şi încercat să-l resusciteze.

Constantin Toma, Costică pentru prieteni, a fost găsit spânzurat luni, 29 octombrie, la ora 5 dimineaţa, în vila sa din cartierul Mica Romă, de lângă Ploieşti. Surse judiciare au precizat că cea care a făcut descoperirea a fost chiar iubita lui, cu care se certase în seara care a precedat gestul necugetat.

Constantin şi iubita sa, Alexandra, se pare că au avut un conflict în noaptea de duminică spre luni. Fata a plecat de acasă în jurul orelor 5 dimineaţa, dar a revenit la vila lui Constantin după o jumătate de oră. Atunci l-a găsit spânzurat în holul casei. Surse judiciare au precizat că Alexandra a încercat să-l resusciteze şi în paralel a cerut ajutorul unor prieteni care locuiau în apropiere. Pentru că tânărul nu a răspuns la manevrele de resuscitare, prietenii acestuia, alertaţi de Alexandra, au sunat la 112.

Cei care l-au cunoscut spun că tânărul trecea printr-o perioadă grea a vieţii lui. Rămăsese fără job, iar decesul tatălui, de acum doi ani, l-a afectat foarte tare.

Printre prietenii săi se afla şi Adi Doroftei, fiul cel mare al fostului pugilist. Acesta a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care atrage atenţia asupra unei probleme grave, depresia, tratată uneori cu indiferenţă şi care l-a afectat şi pe Costantin Toma

”Cine e de la noi din oraş ştie ce s-a întamplat. Unul dintre noi a plecat mult prea devreme, a ales să-şi pună capăt singur zilelor din cauza depresiei. Costica, aşa cum îl ştiam cu toţii, era un băiat vesel, mereu cu zâmbetul pe buze şi dispus să ajute şi să susţină pe oricine, oricum putea el mai bine. Nu ne aşteptam niciunul să se sinucidă întocmai el, semn clar că depresia se poate manifesta la oricine oricând; nu este o ruşine sau un semn de slăbiciune, depresia este o boală şi trebuie tratată ca atare! Mentalitatea românească de a încerca să “întărim” o persoană care suferă de depresie este inutilă şi nu trateaza problema ca pe ceea ce este de fapt, şi anume o boală psihică. Se poate trece peste, nimeni nu trebuie să fie singur în momente de tristeţe, lipsă de speranţă sau depresie, aproape întotdeauna va fi cineva acolo care să te asculte sau să te indrepte în direcţia potrivita dacă ai curajul să ceri ajutor. Este singurul curaj de care trebuie să dai dovadă, curajul de a recunoaşte că nu eşti bine şi ai nevoie de sprijin. Nu cădeţi în plasa de a crede că puteţi trece singuri prin asta.

Putem incerca pas cu pas să ne asigurăm că nimeni în situaţia lui Costică nu va mai recurge vreodata la a-şi lua viaţa. Fiţi buni unul cu altul, susţineţi-vă prietenii şi familia şi nu vă lăsaţi niciodată copleşiţi de tristeţe!

Odihneşte-te în pace Costică, sper că ţi-ai găsit liniştea.

E trist că a fost nevoie să se ajungă la aşa ceva pentru a vedea cât de special şi apreciat erai!”, scrie Adi Doroftei pe Facebook.

mesaj adrian doroftei foto facebook

Prietena lui Constantin a postat şi ea un mesaj pe pagina de Facebook. ”Te-ai dus, bebe, şi m-ai lăsat singură” este mesajul care însoţeşte o fotografie care suprinde uşa vilei în care a locuit tânărul fotomodel. 

ada balan iubita fotomodelului constantin toma foto captura facebook

Trupul tânărului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală din Ploieşti pentru necropsie, iar în cauză se fac cercetări cu privire la moarte suspectă. Este doar o formalitate pe care poliţiştii trebuie să o respecte în astfel de cazuri.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite