FOTO Casa Hagi Prodan, „inima“ istorică a Ploieştiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai veche clădire din Ploieşti, datând de la 1785, Casa Hagi Prodan a reuşit să treacă peste vremuri în picioare. Un exemplu autentic de arhitectură veche românească, a fost salvată de la ruină şi restaurată în nenumărate rânduri

În centrul oraşului, peste drum de clădirile vechi de pe strada Ştefan cel Mare, ajunse aproape o ruină, casa negustorului Ivan Hagi Prodan a avut o soartă cu adevărat norocoasă. A fost declarată monument de arhitectură în 1953 şi transformată în „Muzeul Prahovei“, primul din istoria oraşului, prin grija profesorului Nicolae Simache, fondatorul reţelei de muzee din Prahova, care a salvat-o astfel de la pieire.

Casa este considerată clădirea istorică a Ploieştiului şi a găzduit de-a lungul timpului mai multe muzee şi expoziţii. Poate cea mai cunoscută a fost, timp de 17 ani, expoziţia dedicată lui Nichita Stănescu, fapt care a condus în timp şi la confuzii, casa Hagi Prodan fiind asimilată în conştiinţa ploieştenilor cu Muzeul Nichita Stănescu, mutat în 2005 în casa natală a poetului.

În 2005, în Casa Hagi Prodan s-a redeschis Muzeul„Casă de târgoveţ din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea“, unde este prezentat interiorul unei case de negustor înstărit din acea perioadă. Casa este exemplu de arhitectură veche românească, împletită cu elemente de arhitectură orientală, la interior.

Construcţia datează din jurul anului 1785 şi are exact tipicul tipul locuinţei ţărăneşti, din zona de deal, cu parter înalt şi demisol, unde se găseau două pivniţe şi camera slujitorilor, cu două accese separate din curte. Parterul are o prispă largă şi un foişor, unde, exact ca în trecut, vara, muşcatele roşii înfloresc în oale de lut.

Sacnasiul oriental atrage toate privirile

Trecând de tinda casei, interiorul, cu patru camere funcţionale, sufragerie, dormitor, o bucătărie de iarnă şi o cămară, este cu adevărat spectaculos, în special prin sacnasiul oriental, rezervat odihnei şi primirii oaspeţilor. Dotat cu o sofa turcească, împodobită cu perne brodate, acesta păstrează şi acum obiecte de artă veche orientală, chilimuri, vase pentru ars mirodenii, narghilele şi ciubuce, măsuţe cu intarsii de sidef, alături de ţesături vechi de sidef, după cum ne-au explicat muzeografii de la „Casa de târgoveţ“.

Plafonul din lemn din sufragerie, sculptat în motiv stelat, o icoană de la Ierusalim, datată 5 iunie 1819, care a aparţinut hagiului Prodan, numeroasele piese de mobilier realizate prin intarsie de sidef şi obiectele de uz casnic-gospodăresc, realizate în ateliere vieneze sau locale, din alamă arată viaţa unui negustor înstărit şi a familiei sale, de la graniţa secolelor XVIII – XIX.

Hagi Prodan, fruntaş al breslei căldărarilor din Ploieşti

Stăpânul, Hagi Ivan Prodan, cel care i-a dat numele, se pare că era de origine bulgară, sârbă sau aromână, fiind născut între 1775-1778 în regiunea Karlovo din Bulgaria centrală, unde, mai târziu, s-a ocupat de prelucrarea aramei.

În timpul războiului ruso-turc din 1793-1795, din cauza prigoanei otomane, s-a retras în Târgul Ploieştilor. Aici, se căsătoreşte cu fiica unui negustor renumit, Mariţa, care primeşte ca zestre casa mare, cu cerdac şi beciuri, unde se mută împreună, iar Hagi Prodan îşi instalează cherhanaua de arămie.

În timp, mărindu-şi averea, devine fruntaş al breslei căldărarilor din Ploieşti, una dintre cele mai mari din Ţara Românească, după cum este consemnat în albumul Irinei Spirescu „De la Orient la Occident“, în care este inclusă şi „Casa Hagi Prodan“ din Ploieşti.

Ivan Hagi Prodan a locuit cu soţia în această casă, până la moarte, în 1849, dotând-o cu noi piese de mobilier, tablouri, icoane şi piese de argintărie. La moartea soţiei, Mariţa, în 1852, casa a fost închiriată, iar apoi vândută de moştenitorul direct în 1900-1902. Fiica sa, Elena-Lucsiţa, primea ca dotă, la căsătoria cu Ioan Nan-Cojocarul, la 1825, casa părintească, iar sora sa, Gherghina, a fost împroprietărită cu o altă casă cu prăvălie, în târg.

La începutul secolului XX, casa era o ruină totală şi era vizată pentru demolare, dar prin grija arhitectului Toma Socolescu, casa a fost cumpărată de primărie după al Doilea Război Mondial, şi restaurată.

Alte articole recomandate

FOTO Povestea mănăstirii care veghează Clujul de aproape o mie de ani

FOTO Povestea Turnului Scărilor, cea mai veche clădire din Sibiu

FOTO Biserica Sfântul Bartolomeu este cea mai veche clădire din Braşov

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite