FOTO Ecaterina Iorga, femeia care a împlinit un destin

Ecaterina Iorga sau Catinca, aşa cum o alinta savantul Nicolae Iorga pe a doua sa soţie, nu a fost niciodată doar mamă a celor şapte copii pe care i-au avut împreună. Femeie frumoasă, ardeleancă cu o personalitate puternică, i-a fost lui Iorga consilier intim şi confident, a fost gazdă pentru regii României şi administratoră a afacerilor soţului

Deşi Iorga s-a născut la Botoşani, iar Ecaterina la Braşov, legăturile celor doi cu Prahova sunt trainice. La Vălenii de Munte, un orăşel al cărui nume “abia îl aflai din pagini de cronică” au locuit mai bine de 30 de ani (Iorga a fondat aici şi o universitate de vară), iar la Sinaia au avut o vilă de vacanţă. Tot în Prahova, la Strejnic, la doar câţiva kilometri de Ploieşti, Iorga a sfârşit în 1940, nedrept şi tragic, ciuruit de gloanţe, la margine de drum, asasinat de legionari.

Istoric, profesor universitar, enciclopedist, poet, dramaturg, critic literar, memorialist, gazetar, publicist, om politic, membru titular al Academiei Române. Savant de renume mondial, a avut o activitate ştiinţifică prodigioasă, fiind autorul a 1.003 volume, 12.755 articole şi studii, 4.963 recenzii. Iorga este cel mai prolific istoric al românilor, autor a numeroase sinteze, culminate cu „Istoria Românilor“ în 10 volume, pentru care a fost numit pe bună dreptate cel mai mare istoric şi savant al României din toate timpurile. S-a ambiţionat nu doar să scrie istorie, ci să şi facă istorie, într-o epocă de renaştere naţională.

În viaţa particulară însă, Iorga era un sentimental cu mari rezerve de tandreţe. O singură femeie l-a văzut în aceste ipostaze, Ecaterina, a doua soţie şi dragostea vieţii sale.

Unul dintre continuatorii lui Iorga şi poate cel mai mare istoriograf prahovean, regretatul profesor Paul D.Popescu (1927-2012) i-a dedicat Ecaterinei (Catinca), soţia lui Iorga mai multe articole ample în care o descrie minuţios, cu toate rolurile pe care le-a jucat în viaţa lui Nicolae Ioga – de femeie frumoasă, ardeleancă cu o personalitate puternică, mamă a copiilor săi, consilier intim, confident, sfătuitoare inteligentă, gospodină, gazdă pentru regii României şi administratoră a afacerilor soţului. 

Paul D.Popescu apreciază că „dacă Ecaterina nu ar fi trecut prin viaţa lui Iorga, dacă nu ar fi ocupat un rol atât de mare în aceasta, poate nici personalitatea profesorului nu s-ar fi împlinit atât de complet şi atât de benefic“. 

În voiajul de nuntă cu prima soţie, Iorga a stat doar prin biblioteci

Ecaterina nu era prima soţie a lui Nicolae Iorga. Acesta mai fusese căsătorit cu Maria Tasu (1871-1954) timp de aproape un deceniu, în care timp îi dăruise 5 copii, dintre care două fetiţe au murit la vârsta de doi ani. Există şi o istorisire amuzantă despre aceast mariaj.

În luna de miere, petrecută la Veneţia, în loc s-o plimbe cu gondola pe proaspăta lui soţie, aşa cum se aştepta aceasta, tânărul profesor studia toată ziua la arhivele şi bibliotecile oraşului, cercetând documente referitoare la istoria românilor. Seara, când venea acasă, o punea pe aceasta să-i copieze actele şi documentele descoperite în timpul zilei.

Lungile deplasări ale lui Iorga peste hotare au contat foarte mult în desfacerea acestei căsătorii. La 17 iunie 1900, el depune cerere de divorţ.

Iorga s-a îngrijit şi se va îngriji în continuare de prima lui familie, dar aceasta nu va mai ocupa un loc important în viaţa lui. Maria Tasu a trăit ca modestă funcţionară în Ministerul Sănătăţii şi doar dintre copiii supravieţuitori l-au vizitat pe savant la Văleni.

Iorga s-a îndrăgostit la prima vedere de Ecaterina Bogdan

După pronunţarea divorţului, Iorga a plecat în călătorii de studii, cercetând în arhivele poloneze sau în cele din Sibiu, Blaj, Arad , Bistriţa, ajungând şi la Braşov.

Aici, Iorga cunoaşte familia colegului şi prietenului său Ion Bogdan şi se îndrăgosteşte puternic de sora mai mică a acestuia, Ecaterina (Catinca). Îi face o curte romantică şi, la 22 ianuarie 1901, se logodeşte cu ea. Câteva zile mai târziu, la 4 februarie avea loc şi cununia, la biserica Sfântul Nicolae din Scheii Braşovului.

„Oricât ar părea de ciudat, Iorga rămânea un sentimental şi dispunea de mari rezerve de tandreţe, lucru care transpare din întreaga şi bogata corespondenţă cu Catinca. Era frumoasă, o frumuseţe frustă, robustă, neostentativă, deloc artificială, durabilă. Dragostea era pe deplin împărtăşită, chiar dacă la ea era mai discretă, mai reţinută, mai puţin declarativă, ceea ce uneori chiar îl contraria pe Iorga. Avea însă această dragoste şi câteva componente pe care profesorul greu le-ar fi găsit la o altă femeie. O admiraţie fără margini pentru omul iubit şi pentru ceea ce făcea el, o încredere desăvârşită în el, o capacitate de a i se devota complet, care nu excludeau luciditatea, logica şi bunul simţ“, scrie Paul D. Popescu.

Ecaterina nu s-a adaptat la Bucureşti

Catinca s-a născut la Braşov, în 1878. A făcut primele sale studii în oraşul natal, apoi a absolvit Institutul Pedagogic „Regina Elisabeta“ la Budapesta.

Căsătorindu-se cu Iorga, Ecaterina s-a mutat într-un Bucureşti pe care nu-l cunoştea. A văzut multe lucruri care au impresionat-o, mai ales că, soţie a profesorului, a nimerit în mijlocul vieţii culturale şi artistice a Capitalei. Dar ea venea din acel mediu ardelenesc sobru, curat, moral, dintre nişte oameni economi şi cu mult spirit practic, intelectuali de valoare, dar modeşti, pentru care politica însemna o luptă eroică, iar patriotismul nu era vorbă goală.

Lumea în care intrase i s-a părut frivolă, cu o moralitate scăzută, ahtiată dupa avere, putere şi viaţă mondenă. Cu excepţia unor intelectuali distinsi, oamenii ii pareau fie infumurati, fie lingusitori, fie obraznici.

De aceea, a fost încântată atunci când soţul ei i-a propus să-şi mute domiciliul – sau cel puţin domiciliul principal – într-un târguşor. Catinca s-a îndrăgostit de acest orăşel înainte de a-l fi văzut măcar.

În iulie 1907 se mută la Văleni cu familia şi va rămâne aici până toamna târziu. Căsuţa e mică şi lipsită de confort, dar ei îi place şi se bucură pentru că au şi ei ceva al lor, care îi leagă de viaţă. În ianuarie 1908, Iorga cumpără un alt imobil la Văleni, pe a cărei intrare stă scris şi acum, pe o placă de marmură “Aceasta casă în care au muncit, s-au bucurat şi au suferit Nicolae şi Ecaterina Iorga”.

Catinca i-a dăruit lui Iorga 7 copii

Ce i-a oferit Catinca lui Nicolae Iorga ? Înainte de toate, o familie. Oricât ar părea de ciudat pentru un om cu o existenţă atât de public, Iorga avea o imperioasă nevoie de a aparţine unei familii. Prima lui familie, cea paternă, se risipise, îi rămăsese aproape doar mama. Cea de-a doua familie se sfărâmase prin divorţul lui de Maria Tasu.

Noua familie care începea să se constituie prin căsătoria cu Ecaterina Bogdan s-a dovedit numeroasă şi trainică, tocmai datorită soţiei sale. Ea i-a îngăduit să păstreze legături cu ceea ce-i mai rămăsese din primele două familii. Cu copiii a fost mai uşor, iar cu soacra ei a reuşit, printr-o imperturbabilă docilitate, să menţină relaţii totdeauna amiabile, se arată în scrierile lui Paul D. Popescu.

Dar, mai ales, Ecaterina i-a oferit soţului ei mulţi copii, făcând din familia lor una puternică. Primul copil a fost un băiat, Mircea (1902-1966), după care au urmat Adriana (1904-1912), Magdalina (1905-1993), Ştefan (1906-1975), Liliana (1910-1985), Valentin (1912-1977) şi Alina (1916-1979). Şapte copii, trei băieţi şi patru fete. 

Iorga îşi iubea foarte mult copiii şi, permanent, le ducea grija, lucru care transpare în multe din scrisorile lui către Catinca, în care o întreaba ce fac, cere veşti despre cutare sau cutare lucru, îşi manifesta temerea pentru cutare şi cutare lipsuri ce i-ar putea încerca. Dar preocupările lui Iorga erau atât de vaste şi sporeau mereu, încât oricât ar fi dorit să fie altfel, timpul pe care putea să li-l acorde, să-l petreaca cu ei, era atât de mic. Sarcina creşterii şi educării copiilor i-a revenit deci, Catincăi care a primit-o bucuroasă şi a împărţit-o cu soacra sa.

Titiţa, fetiţa lui Iorga, „a doua Iulia Hasdeu“ a murit la 8 ani

În viaţa de familie, soţii Iorga au trăit şi o mare dramă. Cel de-al doilea copil, Adriana, alintată de toata familia “Titiţa", era o fetiţă dulce, cuminte, dar de o inteligenţă remarcabilă şi ahtiată dupa învăţătură. La vârsta de opt ani ştia câteva limbi străine şi citea enorm. Iorga, foarte amator de performanţe, a fost încântat când cineva a considerat-o “a doua Iulia Hasdeu" si a lăsat bucuros ca ideea să se răspândească.

Tragedia s-a petrecut în toamna anului 1912. Titiţa suferea de teribila angină „Vincent“. Izolată la Mănăstirea Suzana, a fost îngrijită zi şi noapte de Catinca, dar fetiţa a murit.

„Lovitura pentru părinţi a fost puternică, iar durerea groaznică. Dacă Iorga şi-o putea exterioriza,  despre durerea şi suferinţa mamei nu ne spune nimeni nimic. Dar este uşor de înţeles. Nu putea să apară în faţa celorlalţi copii ca o femeie răvăşită de durere, să-i isterizeze, să le distrugă fragilul, încă, echilibru psihic. Erau apoi “o mie de lucruri", mai mult sau mai puţin mărunte, dar la care ea trebuia să se gândească: toaletele de doliu ale familiei, ferparele, obiceiurile creştineşti la înmormântare. S-a ocupat de toate formalităţile. Dar, mai ales, ea a trebuit să aibă grijă de soţul ei, să-l consoleze, să-l susţină, să-l întoarcă la preocupările lui obişnuite, să-i curme deprimarea“, relatează Paul D. Popescu acest episod.

Ea a fost cea care a stabilit relaţiile între copiii şi mult prea ocupatul ei soţ. I-a crescut în veneraţie faţă de tatăl lor, dar cu exigenţă, cu ideea că trebuie să fie bine pregătiţi, că vor trebui să meargă “pe picioarele lor“.

Administratoră de afaceri şi gazdă pentru regi şi personalităţile epocii

La Văleni, Iorga a înfiinţat tipografia „Neamul Românesc“, dar cum istoricul era mai mult plecat la Bucureşti, Catinca devenea administratorul corect al tipografiei, secretar de redacţie (nemenţionat în nicio casetă redactională), urmărea buna tipărire a ziarului şi a altor publicatii şi se îngrijea de distribuirea lor la abonaţi.

Unul dintre aşezămintele lui N.Iorga, în activitatea căruia s-a implicat, de asemenea, a fost Şcoala de misionare din oraş. Nu doar conducerea ci şi  elevele apelau la ea cu diferite probleme şi ea se străduia să le rezolve aşa cum ar fi făcut-o sotul ei.

Şi în cel mai important aşezământ al soţului ei, cursurile de vară de la Vălenii de Munte, s-a implicat pe deplin. Cu ea se sfătuia, mai intâi, Iorga când stabilea tematica sau când se orienta asupra conferenţiarilor, după care îl ajuta în vasta corespondenţa pe care acesta trebuia să o poarte.

Dar, mai ales, ea primea, în casa ei, pentru câteva ore sau pentru două, trei zile, oaspeţii cei mai de seamă. A fost o gazdă excelentă pentru cărturari români din toate colţurile ţării. Gh.Margoci, Barbu Delavrancea, Constantin Moisil, A.D. Xenopol, Vasile Bogrea, N.Cartojan, Vasile Pârvan sunt numai câţiva dintre cei care au fost fericiţi să treacă pragul casei Iorga de la Valeni, încă înainte de Primul Război mondial.

Au fost găzduiti în casa Iorga, timp de două zile, în 1912, principele Carol şi principesa Elisabeta, veniţi să asiste la inaugurarea sălii de cursuri. După război încep să-i fie oaspeţi remarcabile personalităţi străine: generalul Berthelot, generalul italian Peano şi R.de Bastera, Charles Diehl.

Printre oaspeţii de seamă ai casei Iorga s-au aflat, în acei ani, Regina Maria în 1922, Regele Ferdinand în 1924, principesa Elena în 1928, Regele Carol al II-lea în 1930, 1934 şi 1936. Ecaterina făcea atunci imposibilul ca toţi să se simta bine, se transforma într-o desăvârşită femeie de lume, arătând fiecăruia respectul cuvenit şi preţuirea, fără nici un servilism, cu bucuria de a-i primi.

O gospodină excelentă care ştia mai multe tipuri de bucătării

„Pe lângă toate socotelile aşezămintelor soţului ei, ea trebuia să mai conducă, efectiv, trei gospodării. Era, desigur, cea de la Bucureşti, cea de la Văleni şi, de la jumătatea perioadei interbelice încă una, tot în pământ prahovean, la Sinaia. În vremea când se intensifica participarea sa la viaţa politică, Iorga a simţit şi el, ca toţi liderii de partide,nevoia de a avea un loc la Sinaia, în preajma castelului Peleş, acolo unde, în timpul verii se făceau şi se desfăceau toate. A cumpărat o vilă frumoasă, pe „Furnica“ între brazi, pe Calea Codrului. Apoi, a rămas, în grija Ecaterinei, mobilarea ei şi înjghebarea unei mici gospodării, astfel încât profesorul să se simtă „acasă“ şi în puţinul timp pe care îl petreceau aici“, relatează Paul D. Popescu.

Iorga era sătul, din călătoriile sale de dormitul prin hoteluri şi mesele prin restaurante astfel că, tânjea după viaţa „de acasă“. Îi plăcea să mănânce bine. Ecaterina cunoştea bine bucătăria românească în variantele ei (ardelenească, de acasă, moldovenească de la soacra ei şi muntenească, din mediul în care trăia) dar şi elemente destul de consistente din cea straina. Ea reuşea să aibă întotdeauna cămara plină cu de toate şi-şi instruia excepţional personalul. A reuşit astfel să aibă un număr mic de bărbaţi şi, mai ales, femei, devotaţi şi capabili, care îl venerau pe Iorga şi o adorau pe ea.

Consilier intim al lui Iorga

Dar Ecaterina a mai jucat încă un rol excepţional în viaţa marelui ei soţ, acela de consilier intim, de confident. Iorga avea mulţi prieteni, partizani cu care discuta, se sfătuia, făcea planuri, dar de destăinuit, cu adevărat, numai în faţa ei se destăinuia. Simţea o imperioasă nevoie să-i împărtăşească succesele lui, planurile lui şi, mai ales, dezamăgirile lui.

A murit la un an după Iorga

În seara când Iorga a fost ridicat de un grup de legionari, era la Sinaia, împreună cu Ecaterina. Vestea asasinatului a venit la Catinca a doua zi, după o noapte cruntă. Şi de această dată, ca în cazul morţii fetiţei, s-a ocupat de de înmormântarea de la cimitirul Bellu, la care au participat sute de oameni. În timp ce în ţară au fost interzise funeraliile naţionale, în străinătate, zeci de universităţi şi academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.

Doborâtă de durere şi măcinată de o boală pe care i-a ţinut-o ascunsă lui Iorga, Catinca a murit exact la un an după asasinarea soţului.

→

Imaginea 1/4: ecaterina iorga