FOTO Păpuşi de colecţie, semnate Ana Ponta, în expoziţie la teatrul din Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Păpuşile artistului Ana Ponta sunt poveşti „scrise“ cu acul pe ţesături. FOTO Dana Mihai
Păpuşile artistului Ana Ponta sunt poveşti „scrise“ cu acul pe ţesături. FOTO Dana Mihai

Artistul plastic Ana Ponta revine la Ploieşti cu lumea fascinantă de păpuşi decorative de colecţie, realizate manual în piese unicat

După o expoziţie de succes la începutul lunii decembrie 2012, la Muzeul de Istorie şi Arheologie, Ana Ponta revine la Ploieşti cu expoziţia de artă textilă „Personaje, costume, poveşti”.

Vernisajul are loc la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploieşti, sâmbătă, 2 martie, de la ora 18.00.

Iubitoare de culori şi forme noi, lucrând cu suflet şi bună dispoziţie, printr-un exerciţiu de măiestrie, creatoarea Ana Ponta ne transpune în lumea păpuşilor decorative de colecţie.
      
Ana Ponta este artist independent şi lucrează păpuşi încă din 1994. Având o experienţă de peste 35 de ani în domeniul textilelor, Ana Ponta colaborează cu muzee etnografice, cu magazine de suveniruri şi cu librării, participă la târguri de profil din ţară şi din străinătate.

De asemenea, confecţionează măşti sau păpuşi pentru spectacole de teatru. Lucrările artistei sunt unicat şi sunt realizate manual. Ţesătura, cu textura şi culoarea ei proprie, capătă tridimensionalitate şi se transformă în personaj, poveste, emoţie.

Ana Ponta este artistul care iubeste materialul textil. Tehnica meşteşugului devine o artă prin folosirea ei intr-un mod personal. Banala fibră textilă prinde viaţă, râde prin culoare, cânta şi dansează prin forme inedite compoziţionale.
     
Vechiul drum al vieţii ca teatru este povestit într-un mod inedit, primind darurile pe care materialul textil le poate oferi, ascultând, privind, creând.

„Inocenţa primei iubiri”, „Păzitorul timpului”, „Darul cunoaşterii”, „Fandosita”, sunt doar câteva din temele alese pentru a face parte din expoziţia care va putea fi vizitată la Teatrul Toma Caragiu până în data de 10 mai 2013.
 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite