Ploieşti

articolul anterior articolul urmator

FOTO VIDEO Triunghiul de linişte, frumuseţe şi sănătate din Prahova: Cheia, Slănic şi Valea Doftanei

0
6 Sep 2013 20:36:19
Autor: Dana Mihai
La Cheia se vorbeşte într-un limbaj aparte, parcă în şoaptă, în deplină armonie cu liniştea care se revarsă din munţi. FOTO Dana Mihai
La Cheia se vorbeşte într-un limbaj aparte, parcă în şoaptă, în deplină armonie cu liniştea care se revarsă din munţi. FOTO Dana Mihai

Obosită după ce a pictat munţi falnici, râuri repezi şi câmpii roditoare, Natura a ales să-şi tragă sufletul în Prahova. A risipit în triunghiul Cheia, Slănic şi Valea Doftanei peisaje sălbatice, dar mai ales un aer aparte, de o linişte şi o putere divină, care îţi trezeşte la viaţă toată fiinţa.

Senzaţia pe care o ai atunci când intri în Cheia, micuţa staţiune din nordul judeţului Prahova, uşor accesibilă din DN1A, Ploieşti - Braşov, este similară cu a unui templu. Generoasă, Natura l-a aşezat la 871 de metri, la poalele munţilor Ciucaş, pe care i-a împodobit cu păduri dese din brad şi fag, i-a dat pârâuri repezi cu apă miraculoasă care se adună în râul Teleajen, temperaturi ideale, dar şi aer ozonificat, cu proprietăţi vindecătoare.

Dacă vă place aglomeraţia, Cheia nu este locul în care să vă opriţi. Cu excepţia câtorva locuri de campare, izolate, invadate, uneori, de fumul grătarelor şi de muzică, la Cheia, turiştii şi localnicii par să aibă un limbaj doar al lor: mereu în şoaptă, în deplină armonie cu liniştea care pare să se reverse din înaltul munţilor. Un adevărat spectacol al naturii, Cheia este definiţia culorii verde, primăvara şi vara, este culoarea roşu, în toate nuanţele ei, atârnate toamna în frunzele copacilor, iar iarna este de un alb aproape orbitor.

Brânză după reţete ciobăneşti

Pe alocuri, în staţiune, complexuri comuniste abandonate sunt mărturii ale unei alte poveşti despre Cheia. Povestea perioadei de glorie de dinainte de 1989, când se făcea turism în masă, prin bilete de sindicat şi tabere pentru copii. Au făcut faţă turismului modern şi liniştit de acum doar hotelurile renovate şi vilele cochete, cu capacitate mică de cazare, pentru trei-patru familii. Vei fi tratat, din partea casei, cu o pălincă sau o felie de tort de casă delicios, lemne pentru grătar sau vei avea surpriza să dormi în cel mai confortabil pat, un cadru de lemn cu saltea, aşezat direct pe podea.

Cazarea pentru o noapte în hotelurile şi pensiunile de la Cheia costă 80 de lei în timpul săptămânii şi 100-120 de lei, în weekend. Ca sfat: e bine să sunaţi din timp pentru rezervare, măcar cu o săptămână înainte, pentru că, altfel, riscaţi să nu găsiţi nimic liber într-o zi de sâmbătă.

În pensiunile şi restaurantele din staţiune nu ar trebui să rataţi specialităţile zonei, aşa-zisele „minuturi“ preparate la grătar, de la bulzul din care musteşte brânza făcută făcută de ciobanii din zonă, după reţete păstrate din generaţie în generaţie, până la fripturile bine perpelite la foc din lemne.

Este păcat să vii la Cheia, dacă nu iei şi drumul munţilor. Presărate de pâraie, şerpuind printre copaci şi scoţându-ţi, uneori, în faţă un urs sau o căprioară, 20 de trasee marcate, accesibile tot timpul anului, merg spre Cheile Cheiţei, Vârful Ciucaş, Cabana Babarunca, Muntele Roşu sau Culmea Zăganu.

Muntele Roşu, tărâmul bujorilor sălbatici

Unul dintre cele mai circulate trasee este cel care merge spre Cabana Muntele Roşu, la altitudinea de 1.260 de metri. Numele vine de la rododendroni, bujorii sălbatici care cresc pe versanţi şi care transferă peisajului, primăvara şi vara, culoarea sângerie.

Se poate ajunge la destinaţie şi cu maşina, însă aventura este mai potrivită pentru un mijloc off-road. Hâtru, un turist care şi-a stricat suspensiile maşinii pe drumul spre Cabana Muntele Roşu a scris pe indicatorul de la intrarea pe traseu: „Drum f. prost“.

Somn liniştit în creierii munţilor

La pas, traseul poate fi parcurs din Cheia în cel mult o oră şi jumătate. După un drum prin pădure, ţi se deschide în faţă un platou spectaculos, de unde se desprind şi alte trasee, spre Valea Berii, creasta Zăganu sau Cabana Ciucaş. Osteniţi de drum, trebuie neapărat să vă opriţi la restaurantul Cabanei Muntele Roşu, pentru o ciorbă caldă sau o tochitură făcută după reţeta proprie a bucătarului.

Tot aici, veţi găsi unul dintre puţinele locuri din zonă unde puteţi mânca preparate à la Muntele Roşu din carne de urs, mistreţ şi căprioară. Preţurile, destul de piperate (o porţie costă circa 90 de lei), sunt justificate, potrivit bucătarului, ţinând cont de raritatea cărnii şi de procedura specială de gătire.

Dacă vă place să dormiţi în creierii munţilor, puteţi înnopta la Cabana Muntele Roşu. Camere mobilate simplu costă între 80 şi 170 de lei pe noapte, în funcţie de numărul de persoane cazate.

Sorin, omul munţilor

De liniştea şi frumuseţea vieţii la Muntele Roşu este îndrăgostit şi Sorin Bucurescu, bucătarul-administratorul-instalatorul-omul bun la toate de la Cabana Silva. Nici nu avea cum să fie altfel, pentru că trăieşte pe munte încă de când era copil. Tatăl său, care a lucrat la cabanele Cuibul Dorului, Babele şi Muntele Roşu, îl purta pe munte în rucsac.

Am prins vremurile când aprovizionarea cabanelor se făcea cu cârca, nu erau drumuri care să permită urcarea maşinilor şi nici telecabină. Când ploua sau ningea, mă transportau în spate, în rucsac“, poveşte Sorin Bucurescu.

A continuat tradiţia familiei şi, deşi are o casă în Târgovişte, mai tot anul poate fi găsit la Cabana Silva, unde face de toate, de la mâncare până la ultima chichiţă administrativă de la cabană. „La suprafaţă, viaţa la munte este frumoasă, dar este grea când stai tot timpul aici. Trebuie să ştii să faci totul, nu poţi chema instalatorul, dacă se strică ceva, pui mâna şi faci singur“, spune cabanierul.

Felul său de a fi, ospitalier şi glumeţ, dar şi fabuloasele ciorbe de perişoare, de fasole şi de burtă, pe care a învăţat să le prepare de la mama sa, îi aduc „recenzii“ de top de la turiştii care îi calcă pragul.

Un singur favor nu le face turiştilor: fotografia cu cabanierul de la Silva. „Le spun: dacă faci poze la mare cu maimuţa, trebuie să plăteşti, dacă faci la Sinaia, cu ursul, să plăteşti. Aşa şi la mine, trebuie să plăteşti“, explică amuzat Sorin refuzul de a se „trage în poză“.

200 de flori de mină

Nu puteţi pleca de la Cheia fără să vizitaţi Muzeul de Flori de Mină, din centrul staţiunii Cheia, unde sunt expuse aproape 200 de exponate rare de cristale şi geode din ametist, citrin, calcite şi cuarţ. Preţul unui bilet este modic, 3 lei. În apropiere este şi Mănăstirea de călugări Cheia, atestată de la 1770, arsă de turci şi pictată de Gheorghe Tattarescu în 1837.

Cel mai mare centru de radiocomunicaţii din Europa Centrală şi de Sud-Est

Liniştea de la Cheia este specială nu doar pentru turişti, ci şi pentru specialişti, care „ascultă“ aici bătăile de inimă ale pământului, dar şi zumzetele spaţiale ale sateliţilor. În zona Cabanei Muntele Roşu funcţionează Observatorul Seismologic Cheia, care, prin poziţia pe care o are faţă de zona seismică Vrancea, este unul dintre cele mai importante puncte de măsură din întreaga reţea seismică din ţară. Tot aici se fac măsurători de câmp magnetic destinat cercetărilor de predicţie a cutremurelor de pământ.

Intrigante sunt şi antenele parabolicele imense, vizibile de oriunde din Cheia, care au devenit un „brand“ al staţiunii. Acestea formează, de fapt, o staţie de telecomunicaţii prin satelit, considerat cel mai mare centru de radio-comunicaţii din Europa Centrală şi de Sud-Est. A fost inaugurat în 1976, o mândrie naţională pentru Ceauşescu. Obiectivul aparţine Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii, Radiocom, şi este principala poartă pentru comunicaţiile de voce, date, internet, audio şi video ale României pe deasupra Oceanului Atlantic şi a Oceanului Indian.

Centrul de la Cheia este dotat cu două antene parabolice cu diametrul de 32 de metri. „Cineva care vorbeşte încet trebuie ascultat cu o ureche mare“ este vorba preferată de angajaţii acestui obiectiv de interes naţional.

 

Gustul sărat al sănătăţii, la Slănic

Când a zămislit locuri bune pentru sănătate, Natura a pus pe harta Prahovei şi Slănicul. Staţiune balneoclimaterică, centru al sării care include Muntele de Sare, unic în lume, şi cea mai mare salină din Europa, oraşul aflat la aproximativ 100 de kilometri de Bucureşti este renumit pentru bazele de tratament. Izvoarele cu apă minerală, utilizate încă din 1885, când staţiunea a început să se dezvolte, şi lacurile – Baia Baciului, Baia Roşie, Baia Porcilor şi Lacul Verde, cu concentraţie mare de sare, tratamentele cu ape minerale calde sau cele reci, în lac, împachetările cu nămol fac din Slănic o destinaţie căutată de zeci de ani de cei care suferă de boli reumatismale, respiratorii, dermatologice şi vasculare. 

Se poate ajunge la Slănic pe DN1, Bucureşti - Ploieşti, şi, apoi, fie pe Valea Teleajenului, peste dealul Bughea, fie pe Valea Vărbilăului şi Slănicului, din Plopeni. Pentru început, puteţi combina turismul cu sănătatea la Complexul Baia Baciului, format din Muntele de sare, cu Grota Miresei şi Baia Miresei, Lacul Mare, numit şi Baia Baciului, şi Baia Porcilor, al cărei nume vine, cum altfel, de la nămolul terapeutic. Zona a fost declarată rezervaţie naturală în 1954.

Grota Miresei, o legendă cât un veac

Cea mai frumoasă poveste a zonei este cea a Grotei Miresei. Cândva, pe la 1920, spun localnicii, la patru zile după nuntă, o localnică s-a sinucis, aruncându-se din vârful muntelui de sare. Chiar dacă s-a surpat, recent, din cauza ploilor care au săpat în sare, zona grotei a rămas un obiectiv de neratat într-o vizită la Slănic.

Senzaţiile sărate din staţiune nu pot fi complete fără o coborâre, la 208 metri, în vechea mină de sare Unirea, cea mai mare salină din Europa. Aerul bogat în aerosoli a dus la transformarea acesteia în sanatoriu pentru boli respiratorii, dar şi într-un spaţiu de relaxare inedit.

Pentru a intra, veţi coborî cu un lift care se scutură din toate încheieturile, un vehicul către iad, nerecomandat celor slabi de inimă. Destinaţia finală merită, însă, adrenalina de pe drum. Înfofoliţi bine, veţi putea juca biliard, tenis de masă, volei, handbal, la cele 12 grade Celsius din salină, veţi putea admira modelele complicate ale sării, sculptate în pereţi, sau chiar veţi putea asculta, dacă aveţi noroc, un concert de muzică clasică.

Intrarea în salină costă 16 lei pe zi de persoană, cu tarife mai mici pentru pensionari, elevi şi grupuri.

Zona de poveste de pe Valea Doftanei

Triunghiul de linişte şi frumuseţi al Prahovei se încheie în unghi perfect pe Valea Doftanei, o zonă bucolică, presărată de munţi, păduri şi ape, ca în cărţile cu poveşti. Ca să găseşti drumul, mai întâi trebuie să treci prin Câmpina, de unde poţi lua startul în călătoria care va urma de la Castelul Iuliei Hasdeu, frumoasa şi geniala fiică a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, moartă la doar 18 ani.

Distrus de pierdere, savantul s-a refugiat în spiritism ca unic mod de a se consola şi de a experimenta comunicarea cu lumea de dincolo.

Castelul ridicat la Câmpina, între 1894 şi 1896, este o mostră de simbolism, de la arhitectura în formă de cruce, dictată, după cum spunea Hasdeu, de spiritul fiicei sale, până la altarul cu o statuie a lui Iisus, camera obscură, cele două tronuri de piatră de la intrare, pe care sunt săpate cele şapte reîncarnări importante ale Iuliei, pentagrama şi cele şapte cercuri, dar şi gaura din peretele unui birou, pe unde pătrundea în castel spiritul Iuliei, pentru a vorbi cu tatăl său.

Vizitarea castelului este o experienţă fascinantă, iar atmosfera mistică pe care o degajă îţi va furnica pielea. Joia, ca omagiu pentru Iulia, castelul are porţile deschise gratuit, iar în restul săptămânii un bilet de intrare costă 10 lei.

În aceeaşi notă de mister, pe drumul care se face din Câmpina spre nord, către Valea Doftanei, faceţi şi un popas la Închisoarea Doftana.

Penitenciar în perioada 1895-1960, apoi muzeu în perioada de glorie a comunismului, lăsat în paragină imediat după Revoluţie, Doftana este aproape o ruină care şi-a închis porţile din cauza pericolului de prăbuşire. În jurul ei locuiesc numeroşi foşti angajaţi din perioada comunistă, păstrători ai unor poveşti la limita incredibilului despre regimul de detenţie, în secţii fără lumină naturală şi fără paturi, vizitele grandioase ale lui Ceauşescu, când la Doftana se punea covorul roşu, dar şi istorii vechi, despre deţinuţii morţi la cutremurul din 1940.

Reveniţi spre drumul pe Valea Doftanei, DJ102 I, deseori în stare precară după episoadele de iarnă grea sau ploi, şi ţineţi drept spre următoarea destinaţie, pe frumosul culoar flancat de râul Doftana şi de păduri care toamna se fac arămii: barajul şi lacul de acumulare Paltinu. Este o mică „mare în munţi“, unul din cele mai frumoase baraje din România, cu o înălţime de 108 metri şi o lungime de alţi 455. Nu puteţi să înotaţi în lac, iar pescuitul este permis doar în zone special amenajate, dar câteva ore la iarbă verde pe malurile acestuia sunt ca un popas pe o gură de rai.

Festival pentru caşcavea

După baraj urmează comuna Valea Doftanei. Poziţionată pe zona Carpaţilor de Curbură, este străjuită, la nord, de masivele Orjogoaia, Radela, Cucioaia, Zănoaga, Baiu Mare, Baiu Mic, Unghia Mare şi Unghia Mica. Liniştea care domneşte aici nu este tulburată decât de talăngile oilor, iar viaţa localnicilor se desfăşoară după regulile strămoşeşti.

Peisajele sunt autentic româneşti, cu pajişti în care se moţează căpiţe de fân, gardurile sunt scunde, iar casele mici, cu muşcate în geam.

Un popas culinar în zonă ar trebui să cuprindă, neapărat, caşcavea, preparat care are dedicat un festival – desfăşurat în acest weekend, pe 7 şi 8 septembrie –, zacuscă de ciuperci, pastramă de oaie şi sucuri sau dulceţuri din fructe de pădure. Le puteţi procura de la localnicii din zonă care, însă, nu vă vor vinde niciodată şi secretele din bucătărie.

Numeroase pensiuni moderne au preţuri rezonabile la cazare, între 50 şi 100 de lei pe noapte. Un weekend relaxant în această zonă cuprinde plimbări prelungite, până în golurile alpine şi stânele ciobanilor, drumeţii pe cărări de munte, trasee de offroad şi mountain bike. Veţi pleca acasă cu liniştea în suflet.

Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.

Vă mai recomandăm

FOTO Vacanţă în România. Mănăstirea Izbuc atrage mii de pelerini datorită izvorului unic în Europa

VIDEO Vacanţă în România. Cetatea Sucidava de la Corabia, nestemata Oltului, inclusă în patrimoniul UNESCO

Jurnal de vacanţă - Locul în care moartea este privită ca o glumă şi povestea unei mănăstiri încărcate de credinţă

FOTO VIDEO Munţii Rarău - Giumalău, ţinut de poveste. Legenda uriaşei comori de sub Pietrele Doamnei
 

Foto
Foto

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările