Fugarul implicat în scandalul cu focuri de armă din Vălenii de Munte a fost prins de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina de poliţie FOTO Arhivă
Maşina de poliţie FOTO Arhivă

Poliţiştii din Prahova erau pe urmele bărbatului care a reuşit să le scape în timpul răfuielii care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă în comuna prahoveană Gura Vitioarei. Individul a fost condus la aduieri la sediul Poliţiei din Vălenii de Munte.

Scandalul cu focuri de armă s-a petrecut în satul Poiana Copăceni din comuna Gura Vitioarei, vineri noaptea, în jurul orelor 23.00.

Poliţiştii au fost sesizaţi că un autoturism circulă haotic, existând suspiciuni că şoferul este beat şi au pornit pe urmele acestuia. Urmărirea s-a oprit  atunci când şoferul a pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat într-un cap de pod.

  Poliţiştii au fost nevoiţi să folosească pistolul după ce un pasager din autoturism i-a ameninţat cu un cuţit. Agresorul a fost rănit în picior, alţi patru bărbaţi au fost imobilizaţi, însă şoferul a reuşit să fugă.

Fugarul a fost prins sâmbătă dimineaţă şi dus la audieri la Poliţia Vălenii de Munte.

Potrivit unor surse judiciare, cei şase indivizi implicaţi în scandal sunt din judeţul Braşov. Nu este clar la această oră care a fost motivul real pentru care au refuzat să oprească la semnalul echipajului de la rutieră. 

Biroul de Presă al Poliţiei Prahova a precizat în comuicatul de presă că şoferul ar fi fost băut. A fost testat pentru depistarea alcoolemiei imediat după ce a fost prins de către poliţişti, dar rezultatul a fost negativ.

Bărbatul împuşcat în picior a fost transportat la Spitalul Judeţean din Ploieşti, unde a primit îngrijiri medicale şi ulterior externat. Rănile au fost superficiale, ”nişte zgârieturi” au precizat surse medicale.

Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte. Bărbatul care a ameninţat cu cuţiutul un poliţist este cercetat pentru ultraj, iar în cazul celorlalţi urmează să se stabilească încadrarea juridică după ce vor fi audiaţi.

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite