Hackeri din Câmpina, anchetaţi de DIICOT într-un dosar cu un prejudiciu de peste 6 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În aprilie 2012, procurorii DIICOT Ploieşti au pus mâna pe o grupare ce a produs un prejudiciu de 6 milioane de euro din fraude informatice pe internet. Cazul s-a extins, astfel că poliţiştii au descins săptămâna aceasta la alte 7 persoane, din Constanţa şi Câmpina

Pe 18 aprilie 2012, cu sprijinul Secret Service şi FBI, poliţiştii BCCO şi procurorii DIICOT Ploieşti efectuau o captură impresionantă. 

După 15 percheziţii domiciliare, în Bucureşti, Constanţa, Sinaia, Piteşti, Brăila, Craiova, Sibiu şi localitatea Fintea, din Dâmboviţa, a fost destructurat un grup infracţional, transfrontalier, specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice.

13 persoane, conduse de doi lideri, reuşiseră să obţină beneficii financiare substanţiale prin accesarea fără drept a unor sisteme informatice, prin încălcarea măsurilor de securitate. Prejudiciul estimat era de 6 milioane de euro şi nu mai puţin de 17 persoane au fost anchetate în acest caz.

Cazul nu s-a oprit aici, astfel că pe 14 februarie 2013, au fost efectuate alte 9 percheziţii, dintre care 7 în Constanţa şi 2 în municipiul Câmpina.

Prejudiciul în acest caz este de 400.000 de euro. Trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, iar pentru alte trei, a fost dispusă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 29 de zile.

Cum a acţionat gruparea între 2010 - 2012

Utilizând aplicaţii informatice, membrii grupării accesau fără drept servere din străinătate care găzduiesc conturi de telefonie prin Internet, în vederea obţinerii datelor acestor conturi (I.P., user şi parolă).

După acest moment, efectuau apeluri telefonice către numere de telefon cu suprataxă oferite de mai multe societăţi de profil din Cipru şi Hong-Kong, primind de la aceste societăţi, un procent variabil între 10 şi 15% din valoarea apelurilor pe minut.

Din cercetări a rezultat că în perioada septembrie 2011 – aprilie 2012, suspecţii au desfăşurat activităţi de phishing  postând pe site-uri specializate din SUA, anunţuri de vânzare a unor autoturisme cu un preţ ridicat, solicitând persoanelor interesate fie un avans din preţul pretins, fie date de identificare ale unor conturi sau carduri bancare prin care urma să se realizeze plata autoturismelor.

Datele astfel obţinute au fost utilizate pentru a transfera sume de bani din contul titularului în cele ale suspecţilor, prin  transferuri bancare multiple. În acest scop erau utilizate persoane recrutate din municipiile Constanţa şi Bucureşti.
 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite