Interviu cu medicul Călin Tiu, managerul spitalului Câmpina, unitate suport COVID-19: „În momentul acela am simţit că mi s-au cam subţiat gladiolele”

Spitalul Municipal Câmpina este unul dintre zecile de unităţi medicale din România desemnate prin oridin de ministru să asigure suport medical exclusiv pacienţilor bolnavi de COVID-19.

Dr. Călin Tiu, managerul acestui spital a acceptat să vorbească pentru ”Adevărul” despre cât de greu a fost să transforme peste noapte un spital de provicncie, într-un spital de boli infecţioase. Totul s-a întâmplat contra timp, într-o criză acută de personal, de echipamente medicale şi sub stresul aproape de nesuportat al ameninţării unui virus necunoscut, dar şi al terorii numită  ”zădărnicirea combaterii bolilor”

Adevărul: Cum aţi privit vestea că spitalul se va transforma peste noapte aproape în suport Covid-19

Dr.Călin Tiu: Vestea a fost un pic năucitoare pentru că fusese desenată o strategie la Ploieşti de către directorul de atunci al Direcţiei de Sănătate Publică şi erau vreo cinci spitale din judeţ care ar fi trebuit să intre în lupta asta. Câmpina nefiind pomenită atunci imediat. Apoi, la o nouă şedinţă, am simţit că DSP-ul se uită la mine ca la cel ”cu buba”. Atunci mi-am dat seama că s-a decis ca şi spitalul din Câmpina va fi implicat. În momentul acela mi s-au cam subţiat gladiolele, dacă vreţi să mă exprim mai plastic.

Oricum Spitalul Câmpina n-ar fi avut scăpare. Evoluţia pandemiei la nivel naţional ne-a dovedit asta cu vârf şi îndesat

Când a ieşit ministrul pe posturile de televiziune şi a explicat ce înseamnă spital suport COVID-19, într-adevăr am înţeles că nu aveam cum să evităm această situaţie. Spitalul suport COVID-19 era a doua unitate medicală din judeţ ca număr de secţii şi specializări, altul decât cel principal de urgenţă. Atunci a fost clar că noi ne potriveam definiţiei. Din momentul acela a fost greu tot timpul, în fiecare secundă.

Dintr-o navă de croazieră am devenit peste noapte crucişător de luptă în mijlocul oceanului

De ce? E clar că pe toată lumea a prins nepregătită această pandemie. Ce lipsea totuşi Spitalului Municipal din Câmpina în primul rând în faţa acestei provocări

Implicarea noastră, a spitalului municipal în preluarea pacienţilor COVID-19, are clar o notă de dramatism extrem. A venit peste noi un tsunami, nu poţi nega asta.  În primul rând nenoroceşti oameni din colectivitatea locală care nu mai au acces la spital. În plus, integritatea spitalului a fost afectată major. A trebuit să facem trasee, traseaşe, rampe de acces prin spate, prin faţă, ca să rupem circuitele, pereţi despărţitori, desparte culoare pe stânga, pe dreapta, du conducte, cabluri, gaze. Am făcut modificări mari într-un timp extrem de scurt. Dezastruos a fost şi impactul asupra personalului. Oamenii aceştia, din ceva au deveni complet altceva. Ştiţi cum a fost? Am zis-o şi la acel moment. O navă de croazieră care primeşte peste noapte ordin să devină crucişător de luptă în mijlocul oceanului. Nimeni nu ne-a zis cum. Atât ştiam, că trebuie să ne facem circuite separate, să instruim personalul, dar nimeni nu ne-a spus cum. Am instruit personalul purs şi simplu cu Youtube şi l-am instruit bine.

Nici acum nu s-a uitat ştampila aceea care s-a imprimat adânc în creierul nostru cu ”zădărnicirea combaterii bolilor”.

Navă de luptă, dar nu ştiaţi cu cine şi când vă veţi lupta

Nici nu mai conta. Aşa în mare aveam o idee, că văzusem ce s-a întâmplat în China, în Italia, ştiam cam ce vine. Dar nu poţi să faci din infanterist scafandru. Noi am devenit imediat, într-o secundă, printr-un ordin, spital de boli infecţioase. Noi neavând compartiment, secţie, şi niciun infecţionist în spital. Nu e simplu. E altă boală, fiecare boală cu pericolele ei. Plus că n-ai dreptul de practică ca medic infecţionist. Apăreau probleme duiumul, probleme de instruire rapidă a personalului. În fiecare zi instrucţie, instrucţie, instrucţie ca la armată, pe categorii. Nu puteai să aduni mulţi odată şi asta a făcut instruirea şi mai grea. Chemai câte cinci, şase o dată. Chemai infirmierele în sala de mese şi le explicai cum e cu combinezonul, cum se întoarce, cum se îmbracă. La fel cu doctorii. Nici acum nu s-a uitat ştampila aceea care s-a imprimat adânc în creierul nostru cu ”zădărnicirea combaterii bolilor”. Atunci se bătea foarte stringent monedă pe acuzaţia asta şi orice medic sau orice infirmieră care încurca uşa de la hol putea să intre direct în anchetă şi de aici toată instituţia putea să ajungă să fie acuzată că a ”zădărnicit” ceva.

Când au început să vină echipamentele cu ţârâita, veneam eu de acasă, zi, noapte, nu conta, şi le luam personal în primire şi le încuiam în depozitul de calamităţi

COVIDUL de Cafea

Deci v-aţi luptat în paralel atât cu frica firească de boala necunoscută, dar şi cu alte firci care nu ţineau neapărat de meseria de medic

A fost o frică care nici pe departe nu s-a consumat. Gândiţi-vă că oricărui om îi este frică de boală, fie că eşti medic sau nu. Sunt profesori universitari în România care au murit de COVID. Deci boala nu iartă pe nimeni dacă e să fie. După aceea, frica managerului vis-a-vis de expunerea medicală a personalului propriu la grozăvia asta. Frica faţă de expunerea penală, pentru că oricine, oricând poate să încurce lucrurile. S-a pomenit prin ziare termenul de ”COVIDUL de cafea”. Da, suntem de-o viaţă colegi, ne întâlnit în fiecare dimineaţă înainte de tură şi bem cafeaua împreună. Fă vizite prin spital şi spune-le frumos că trebuie să bea cafeaua cu masca! Să nu mai spun de frica maximă de la început, că nu o să avem echipamente, pentru că nu se găsea nimic niciunde.

Când au început să vină echipamentele cu ţârâita, veneam eu de acasă, zi, noapte, nu conta, şi le luam personal în primire şi le încuiam în depozitul de calamităţi

N-aş fi vrut atunci să văd atunci combinezoanele prin livezi la stropit pomii sau pe şantiere la zugrăvit.

De ce le încuiaţi?

De ce? Pentru că acele echipamente erau viaţă şi moarte. Le-am gestionat cu bucata ca să fiu sigur că cei care au de intrat în saloane vor primi măşti şi tot ce trebuie. Am anunţat spitalul că voi veni eu personal să le dau celor care au nevoie, pentru că erau extrem de puţine şi n-aş fi vrut atunci să văd atunci combinezoanele prin livezi la stropit pomii sau pe şantiere la zugrăvit. Nu e joacă nici cu fenomenul acesta. În momentul acesta avem două spaţii pline cu echipament de zece ori mai mare fiecare decât magazia iniţială pentru calamităţi. Materiale, până la urmă, am tot reuşit să adunăm.

”Nu a existat o piaţă neagră, a exista o înnegrire a pieţei albe”

Se vorbea la un moment dat că spitalele au fost chiar nevoite să apeleze la piaţa neagră pentru a face rost de măşti, combinezoane şi dezinfectanţi

Nu a existat o piaţă neagră, a exista o înnegrire a pieţei albe, aia s-a întâmplat. N-am luat de pe marginea şanţului, n-am luat de pe gang, am luat de la firme autorizate să vândă şi tot ceea ce am cumpărat avea aviz sanitar în România.

Nu contest asta, dar aţi fost nevoiţi să apelaţi la cunoştinţe, pile, relaţii pentru a face rost de mult doritele măşti?

Da, da, asta da. Făceam comandă să primim 200 de combinezoane de la Baia Mare şi nu au mai ajuns la Câmpina. Ce s-a întâmplat? Auzeam că au fost ”interceptate” la Miercurea Ciuc de alţii ca noi. Era bătălie pe piaţă pentru fiecare bonetă banală în parte. A fost momentul acela groaznic până când a început piaţa să-şi revină şi să găsim echipamentele, dar la preţuri foarte, foarte, foarte mari. Am văzut într-un articol apărut într-un ziar din Cluj, unde era menţionat spitalul din Câmpina care a cumpărat măşti cu un preţ de 52 de ori mai mare decât înainte de pandemie. Da, aşa a fost şi chiar mai mult. Înainte luam o mască cu 9 bani şi se ajunsese la 2, 3 euro o mască. Dar tranzacţiile au fost corecte şi asta o poate spune Curtea de Conturi  care a fost deja în control la noi. Da, a existat şi partea acesta de aprovizionare heirupistă. A durat ceva. Nu aveam stocuri şi ne gândeam cu groază că vine primul COVID. Din fericire primul pacient infectat a întârziat.

”Umblam singuri prin spital şi chiar nu mai înţelegeam ce se întâmplă”

Chiar, spitalul din Câmpina a funcţionat o perioadă fără să aibă pacienţi sau cu pacienţi foarte puţini

Da, mult. La un moment dat umblam singuri prin spital şi chiar nu mai înţelegeam ce se întâmplă şi chiar am cerut redeschiderea spitalului. Chiar stabilisem împreună cu primăria cu DSP-ul măsuri de deschidere a spitalului pe două circuite. În 10 aprilie am deschis ambulatoriul şi imediat urma să deschidem şi o parte din spital. Dar n-a mai fost să fie. Imediat, atunci, a sărit până în tavan numărul de pacienţi infectaţi.

Oamenii erau furioşi şi încă sunt. Nu înţeleg de ce nu se pot adresa spitalului din oraşul lor. Este o furie generală mai ales în spaţiul virtual, iar managerul este direct acuzat de cei care nu acceptă situaţia

Omul când este nervos înjură. Probabil că se discută multe enormităţi. Am auzit şi eu de la un domn drăguţ, în piaţă, că eu personal plătesc câte 13 milioane şi jumătate, nu ştiu de ce fix tariful ăsta, fiecărui pacient care este de acord să-l declar eu COVID.

Cam puţin. S-au vehiculat şi alte tarife pentru a accepta să te declare un medic pacient COVID

Probabil atât auzise el. Am auzit că ne îmbăgăţim din boala asta. Nici vorbă.

”Restul banilor se duc pe orchestră”

A circulat la un moment dat pe internet acel decont uriaş primit de unul dintre pacienţi la externarea din Spitalul Câmpina

Aceea a fost o altă confuzie pe care lumea nu a vrut să o înţeleagă. Explicată, ea este de înţeles. La vremuri normale, cheltuiala salarială a unui spital este ideal pe la 73, 75 la sută din întreg bugetul. Dar exista şi varianta să cheltuiască mai mult decât bugetul doar pe salarii şi să acumuleze datorii. La cheltuiala cu salariile, mai punem căldura, mentenanţa la aparate, curentul, mai punem revizii, reparaţii, cheltuieli cu paza la poartă şi am ajuns pe la 95 la sută din toţi banii pe care îi primeşte un spital. Cheltuiala cu pacientul este îngrijorător de mică. Deci un spital cheltuie 4,5 la sută din bugetu cu tratarea şi hrănirea pacientului. Restul banilor se duc pe ”orchestră”. Spitalul este un hotel extrem de scump. Acest mamut consumă cam aceeaşi bani pe lună şi dacă are pacienţi şi dacă nu are. Dacă nu ai niciun pacient în spital tot plăteşti salariile, ţii lumina aprinsă, faci curat etc. Noi suntem obligaţi de lege să eliberăm aceste deconturi pacientului, deşi ele nu au caracter de factură pentru că pacientul nu plăteşte nimic. Este cheltuiala spitalului cu el. În momentul în care spitalul acesta externa o mie, o mie cinci sute de pacienţi pe lună, cheltuiala împărţită părea rezonabilă, nu mai deranja pe nimeni. Atunci când am avut 12 pacienţi pe lună, normal că decontul acela a fost astronomic. Nu este nimic greşit în el. Nu este cheltuială cu pacientul este cheltuiala sistemului ca să ţină spitalul deschis în continuare. Statul îşi asumă să dea două milioane de euro pe an, ca acest spital să nu se închidă. Dacă ai într-un an doar un singur pacient, vei avea un decont de două milioane de euro pentru pacientul acela.

Pe aceeaşi temă: 

Managerul unui spital rămas fără bani pentru personalul care luptă cu SARS-COV-2: „Îmi este ruşine. Nu ştiu cum să le răspund colegilor”

Tătaru: Am evaluat Spitalul Militar din Iaşi, de mâine sau de luni acest spital va fi introdus în circuitul suport COVID