Ioana Condea, tânăra mutilată de proxenet în Germania, este conştientă. A mângâiat şi sărutat fotografia fiului ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au trecut mai bine de doi ani de când Ioana Condea, tânăra din Prahova, bătută de porxenetul său, se luptă să trăiască într-o clinică din Germania. Deşi a făcut progrese, a ieşit din comă şi poate sta într-un scaun, Ioana este departe de a fi un om sănătos.

 Este hrănită în continuare artificial, nu poate să vorbească, nu poate să meargă, dar îşi mişcă mâna şi piciorul drept şi pare că înţelege tot ce se întâmplă în jurul ei. Între timp, la Poiana Câmpina, în casa părintească, David, băieţelul ei a crescut şi a început să-şi întrebe bunica din ce în ce mai des despre ziua în care mama lui se va întoarce acasă.

Graţiela Condea, mama Ioanei, şi-a vizitat fata în clinica din Germania cu puţin înainte de Crăciun. A ţinut să fie alături de Ioana în ziua în care a împlinit 22 de ani. Vizita nu a fost deloc una fericită, pentru că Ioana a fost tristă şi părea că ştie ce se întâmplă cu ea.

“I-am făcut fotografii lui David la grădiniţă, am pus una în ramă şi i-am arătat-o şi ei. A luat fotografia, a mângâiat-o şi a pupat-o. De asta spun că Ioana este conştientă, că ştie şi înţelege tot. Eu vorbesc cu ea ca şi cu un om normal, iar ea dă din cap în semn că înţelege, doar că nu poate vorbi. Acum asta este tot ceea ce îmi doresc mai mult, fata mea să vorbească, nici nu mă gândesc mai departe. Acum, când am fost ultima dată la ea nu am găsit-o bine. Era tristă, supărată parcă. N-a fost ca data trecută”, spune Graţiela Condea.

De ce nu vine Ioana acasă

Deşi mulţi i-au reproşat femeii că şi-a lăsat fata singură într-un spital din Germania, Graţiela spune că aşa este cel mai bine pentru Ioana. Costurile tratamentului sunt uriaşe, iar asigurarea pe care o are acum tânăra în Germania nu este recunoscută şi în România. Pentru că nu poate înghiţi, Ioana este hrănită artificial, printr-o gastrostoma, o sondă care este introdusă prin peretele abdominal direct în stomac, iar acest procedeu este foarte costisitor pentru un om de rând.

„Am verificat pe internet şi am văzut că o singură pungă cu ce mănâncă ea acum costă cam 150 de euro, la toate astea se adaugă alte câteva sute de euro pe zi, de la cazare până la tratament. Cine şi-ar putea permite aşa ceva în România, mai ales că Ioana nu este asigurată medical aici. Chiar dacă este departe, mă împac cu gândul că acolo este bine îngrijită. În ţară eu nu aş avea cum să o îngrijesc şi ce să-i ofer. Merg la ea ori de câte ori pot. Şi mâine aş pleca, dacă aş avea cu ce”, spune mama Ioanei.

Ioana are din nou părul lung

Din păcate despre şansele de recuperare ale Ioanei, veşti nu prea sunt. În astfel de cazuri până şi medicii oricât ar fi ei de germani, ridică ochii spre cer şi aşteaptă o minune dumnezeiască.

“Acum, în decembrie, nu am reuşit să vorbesc cu niciun medic. Acolo unde este Ioana îngrijită nu este un spital, iar medicul vine doar odată pe săptămână. Ea este îngrijită de asistente, iar ele mi-au spus că doar Dumnezeu poate face o minune. Ioana arată bine acum. Are părul lung, aşa cum îl avea şi înainte de operaţie, s-a mai îngrăşat, dar cam atât”, spune Graţiela Condea.

În urma loviturilor primite de la Robert Tănase, proxenetul care a transformat-o într-o legumă, Ioana a suferit un hematom subdural acut şi edem cerebral accentuat dreapta şi a ajuns la spitalul de urgenţă din Koln în comă, iar la acea dată medicii îi dădeau puţine şanse de supravieţuire. A ieşit din comă în vara anului trecut, la doi ani de la bătaia cumplită primită în bordel.

Pe de altă parte, Florentina Tănase, soţia proxenetului Robert şi cea care a ademenit-o pe Ioana în Germania, şi-a refăcut viaţa. A divorţat de bărbatul care i-a distrus adolescenţa, iar, de la finele anului trecut a reuşit să convingă instanţa că a devenit o mamă bună şi poate să-şi recapete fetiţa pe care cu trei ani în urmă o abandona în ţară pentru o carieră de prostituată de lux în Germania. În data de 16 decembrie 2016, Tribunalul Prahova a admis solicitarea Florentinei prin care cerea reintrarea în drepturile părinteşti

“Dispune încetarea măsurii de plasament stabilita prin Sentina civila nr. 1846/26.08.2014 a Tribunalului Prahova la bunicii materni Potoaca Gheorghe si Potoaca Veronica a minorei Tănase Adrianna Mihaela, nascuta la 30.12.2013. Dispune reintegrarea minorei Tănase Adrianna Mihaela în familia mamei, Potoacă Florentina Mihaela. Drepturile şi obligaţiile părinteşti cu privire la persoana şi bunurile minorei se vor exercita de mama Potoacă Florentina Mihaela”, conform portalului instanţelor de judecată.

Decizia nu este una definitivă, dar este executorie.

Robert Tănase a fost condamnat la opt ani şi şase luni de închisoare şi a executat deja doi ani din pedeapsă. Marea teamă a părinţilor Ioanei Condea este că cel care le-a mutilate fat ape viaţă poate ieşi oricând din închisoare şi ar putea să se răzbune. Acesta este unul dintre motivele pentru care se cunosc foarte puţine date despre clinica unde este îngrijită acum Ioana.

David îşi cunoaşte mama doar din fotografii

Graţiela Condea speră ca în cel mai scurt timp să ajungă din nou la fiica ei şi asta înainte de luna februrarie când este programată la un medic specialist pentru o intervenţie chirurgicală. Drama prin care a trecut în ultimii ani nu a trecut fără să lase urme, mama Ioanei fiind diagnosticată cu diabet, o afecţiune pe care cu greu o poate ţine în frâu din cauza emoţiilor puternice prin care trece zilnic.

Femeia spune că ar fi în stare să-şi facă bagajele şi mâine dacă ar avea banii necesari pentru drum.

“Pe mine mă costă cam 450 de euro benzina şi taxele de drum. Nu plătesc cazare pentru că dormim în maşină, iar cu mâncarea ne descurcăm. Îmi doresc să ajung la ea cât se poate de repede, chiar înainte de operaţie. Oamenii sunt convinşi că eu am tot primit bani, dar să ştiţi că nu este chiar aşa. Soţul meu munceşte în străinătate, iar tot ce adunăm este pentru ca David să aibă absolute tot, să nu-I lipsească nimic. Dacă nu ar fi fost el, nu aş fi rezistat până acum. Pentru el mă lupt să rămân sănătoasă ”, spune Graţiela.

David, fiul Ioanei, are acum cinci ani, este la grădinţă şi a început să întrebe din ce în ce mai des de mama lui. O cunoaşte doar din fotografiile pe care bunica lui i le arată zilnic tocmai ca să nu o uite.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite