Ploieşti

articolul anterior articolul urmator

La 85 de ani, a rămas ultima locuitoare a satului în care s-a născut: „După cutremur, s-au dărâmat casele şi fiecare a plecat unde a putut“

1
10 Jun 2018 15:15:44
Autor: Diana Frîncu
Tanti Cati are 85 de ani şi este ultima locuitoarea a satului în care s-a născut FOTO Diana Frîncu
Tanti Cati are 85 de ani şi este ultima locuitoarea a satului în care s-a născut FOTO Diana Frîncu

Are 85 de ani şi de tot atâta timp locuieşte în satul Bozieni, din comuna prahoveană Fântânele. N-a vrut să părăsească nicio clipă casa părintească şi s-a încăpăţânat să rămână aici chiar şi atunci când a rămas ultimul om al locului.

Acum îşi trăieşte bătrâneţea singură, într-o casă veche de 140 de ani, construită de părinţii ei într-un sat ascuns între dealuri pline cu viţă de vie, departe de orice urmă de civilizaţie.

Tanti Cati este un personaj celebru în comună. Toată lumea ştie că este ultimul localnic din satul Bozieni, altădată un loc prosper, cu zeci de gospodari care se ocupau cu viticultura. Satul a început să moară imediat după marele cutremur din martie 1977. Atunci cele mai multe case, dar şi şcoala din sat au fost puse la pământ. Nimeni nu s-a mai îngrijit să readucă la viaţă locul, astfel că oamenii au început să plece unul câte unul la oraş, fie la Urlaţi, fie la Mizil, iar cei mai norocoşi, la Ploieşti sau Bucureşti.

Tanti Ecaterina a refuzat să plece din casă sa din Bozieni chiar şi atunci când cei trei copii ai săi au părăsit locuinţa părintească pentru un viitor mai bun la oraş. Bătrâna recunoaşte că de bărbaţi n-a avut parte, deşi ”a ţinut” doi. Ambii au ales să plece, unul şi-a luat doar calul, iar al doilea, motocicleta şi duşi au fost.

S-a măritat de mică, atunci când avea doar 16 ani tot cu un om al locului. A rămas imediat însărcinată, dar copilul, o fetiţă, şi l-a crescut singură. Bărbatul ei a plecat în armată şi s-a mai întors după trei ani.

Tanti Cati s-a măritat la 16 ani, iar primul ei bărbat a părăsit-o imediat după ce a născut FOTO Diana Frîncu

”Când a venit şi-a luat calul şi a plecat. Cine a mai putut să-l aducă înapoi”, povesteşte tanti Cati.

 Pe vremea aceea în Bozieni erau peste o sută de case, iar fiecare gospodar avea căruţă cu cai şi vaci în curte. Nu i-a fost foarte greu. Era femeie muncitoare şi a reuşit să se repună repede pe picioare. Şi-a găsit un alt om cu care s-a căsătorit şi împreună cu care a mai făcut încă doi copii. Dar şi cel de-al doilea bărbat a dezamăgit-o.

”Avea motocicletă şi din când în când mai conducea câte o colegă acasă până a condus-o pe una de tot şi cu ea a rămas. Într-o zi a venit un văr şi mi-a spus că bărbatul meu nu mai vine acasă peste noapte că ploase rău şi că rămâne la Fântânele la frac-su şi că vine a doua zi. Da, da...Ce, eu nu ştiam ce am la uşă? I-am zis lui văr-miu: <<Hai cu mine”>> şi ne-am dus. M-am dus la o vecină unde ştiam eu şi am văzut că el era în casă la ea. Am cerut la una o găleată şi i-am văruit toată casa cu păcură, toate geamurile i le-am spart. Şi i-am zis scurt: acum stai la ea. Au murit amândoi nici nu mai ştiu când”, povesteşte femeia.


Cele mai apropiate case de locuinţa unde îşi duce bătrâneţea tanti Cati se află la o distanţă de câţiva kilometri FOTO Diana Frîncu

”Băiatul mi-a pus capac. Eu la el nu pot să merg, el la mine nu poate să vină. Cum să nu te topeşti? Fata este şi ea cu problemele ei, slăbuţă şi mărunţică. Nu poate nici ea să urce la mine mereu. Le are şi ea pe ale ei”

Viaţa a mers mai departe. Avea familie mare, astfel că toţi fraţii şi copiii acestora veneau mereu la tanti Cati acasă pentru că ştiau că găsesc mereu cămara plină. Cutremurul din `77 însă a distrus totul.

”După cutremur s-au dărâmat casele, s-a dărâmat şcoala, iar fiecare a plecat unde a putut să trăiască şi plecaţi au fost. Doar eu am rămas pe loc. Singură pe aici bine nu e. Eu aşa zic. Pentru că eşti singură. Doamne fereşte de o boală de bătrâneţe. Fata vine, dar numai dacă ştie. Nu are nici ea cum să vină în fiecare zi. A păţit şi ea o nenorocire, are mai multe pe cap. Înainte era foarte bine. Aveam nu ştiu câte hectare de vie, vindeam struguri pe piaţă, vin făceam câte 200 de litri de vin, pe categorii, aveam vacă, cal, căruţă, păsări în curte, n-aveam probleme. Aveam în grădină tot ce se putea, făceam murături, bulion, tot, tot, tot. Veneam noaptea de la fermă unde lucram şi pe atunci nu aveam curent, doar o lampă. Aveam războiul în casă şi lucram toată noaptea. Acum nu mai pot. Mai am câteva păsări. Dumnezeu mă mai ţine pe mine. Da, da ”, este convinsă bătrâna.

Acum, la 85 de ani, singură pe un vârf de deal, înconjurată doar de grădini pustiite, tanti Cati nu mai speră decât să-şi vadă copiii sănătoşi. Necazurile s-au cam ţintu lanţ. Unul dintre ginerii săi a murit într-un accident de maşină, iar fiul său, care a moştenit pasiunea tatălui pentru motociclete, a suferit un grav accident pe o stradă din Târgovişte, în timp ce se afla pe motor. Este în cârje acum şi nu-şi mai poate vizita mama ca înainte, iar tanti Cati se ofileşte de dor, cum singură mărturiseşte.

”Băiatul mi-a pus capac. Eu la el nu pot să merg, el la mine nu poate să vină. Cum să nu te topeşti? Fata este şi ea cu problemele ei, slăbuţă şi mărunţică. Nu poate nici ea să urce la mine mereu. Le are şi ea pe ale ei”, spune bătrâna.

”După cutremur s-au dărâmat casele, s-a dărâmat şcoala, iar fiecare a plecat unde a putut să trăiască şi plecaţi au fost.

Recent, un cuplu de tineri a vizitat-o. Nu-i ştia, dar, ospitalieră i-a primit în ogradă şi i-a invitat în casă. Oamenii veniseră chipurile să caute teren pentru a-şi construi o casă de vacanţă. De ”milă” i–au oferit o bancnotă de două sute de lei, dar i-au cerut rest o sută de lei. Era strategia lor să vadă unde-şi ţine bătrâna banii. Au păzit momentul şi i-au furat toată pensia, inclusv banii pe care îi dăduseră bătrânei ”pomană”.

 Se teme de atunci să mai primească oameni străini în curte, dar n-are încotro. Trebuie să mai apeleze la unul altul pentru că singură nu se poate duce până în comună să-şi cumpere pânine. În plus are nevoie de mână de lucru care să-i îngrijească via, pentru că singură nu mai poate.

Povestea ultimului localnic din sat


Se descurcă însă în bătătură. Singură şi-a încropit o bucătărie de vară în curte, iar soba veche ”a aranjat-o” cu lut ca să nu mai fumege.

La iarnă spune că se va duce la fiica ei la oraş, pentru că nu se mai vede supravieţuind zăpezilor. Tot singură recunoaşte însă că aşa a spus şi vara trecută şi acum două veri şi de plecat din Bozieni tot n-a plecat.

”Mă ţine ceva aici. Poate Dumnezeu, nu ştiu. Mie frică nu-mi este, ies noaptea în curte şi nu mi-e teamă pentru că ştiu că Dumnezeu veghează”.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Galeriu Crestinu
11.06.2018, 02:18:53

Numai DUMNEZEU o apara pe batrana. Pe baza tinerilor....poti sa uiti....vin si-ti dau si-n cap sa-ti ia si ultima bruma de pensie....

Modifică Setările