Legătura puternică dintre şeful Lukoil România şi Vladimir Putin. Rusul Andrey Bogdanov ţine pe birou inclusiv poza sa alături de liderul de la Kremlin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrey Bogdanov (primul stânga), directorul general al Petrotel-Lukoil Ploieşti. FOTO Dana Mihai
Andrey Bogdanov (primul stânga), directorul general al Petrotel-Lukoil Ploieşti. FOTO Dana Mihai

Andrey Bogdanov, directorul general al SC Petrotel-Lukoil Ploieşti, avea pe birou, la percheziţiile desfăşurate săptămâna trecută de către procurori, o fotografie în care apare alături de Vladimir Putin, preşedintele Rusiei.

Joia trecută, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, au descins pe platforma rafinăriei Petrotel-Lukoil, unde au desfăşurat mai multe percheziţii la sediile a patru societăţi, inclusiv rafinăria, care aparţin de Lukoil România.

Ca un amănunt de culoare, în timpul descinderilor în mai multe departamente, de unde au plecat cu un camion de documente, procurorii au găsit în biroul directorului general al Petrotel-Lukoil Ploieşti o fotografie înrămată care surprinde un moment al unei discuţii apropiate între preşedintele rus Vladimir Putin şi directorul Lukoil, Andrey Bogdanov. Fotografia a fost obţinută şi publicată de ziariştii de la site-ul stopinfractori.ro.

bogdanov si putin foto stopinfractori.ro

Pe 7 octombrie, procurorii PCA Ploieşti au dispus începerea urmăririi penale faţă de Andrey Bogdanov, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. Faţă de Bogdanov s-a instituit măsura preventivă a controlului judiciar.


Procurorii au făcut joia trecută percheziţii la sediile mai multor companii aparţinând Lukoil (sediile rafinăriei Petrotel Lukoil Ploieşti, Lukoil Energy&Gas România, Lukoil Lubricants East Europe, Agenţia Lukom-A-România şi TP LOG Services, toate din Ploieşti), prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani.

Tot la sfârşitul săptămânii trecute, procurorii au instituit sechestru pe conturile bancare şi stocurile comerciale de produse ale Petrotel-Lukoil. Măsurile asiguratorii au fost ridicate parţial de procurori, a anunţat marţi compania, precizând că rafinăria începe procedurile de pregătire pentru pornirea normală a instalaţiilor tehnologice.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au venit cu o precizare publică în care au spus că măsura de ridicare parţială a sechestrului a avut la bază “dorinţa de a nu afecta salariaţii” şi nu „declaraţiile venite din zona politicului sau din presă”.

Precizările au venit în contextul în care Victor Ponta a afirmat despre dosarul Lukoil că procurorul este „suveran şi independent în cercetarea cazului”, însă Guvernul speră într-o soluţie legală care să permită sancţionarea persoanelor vinovate şi recuperarea prejudiciului, dar şi continuarea normală a activităţii şi plata salariilor către angajaţi.

Lukoil anunţa că va reporni rafinăria Petrotel de lângă Ploieşti după ridicarea parţială a sechestrului asigurător de către procurori, dar, miercuri, gigantul rus s-a răzgândit şi ameninţă cu închiderea definitivă a unităţii şi pierderea taxelor colectate de către stat.

Joi, preşedintele Traian Băsescu a catalogat inadmisibilă presiunea făcută de un lider de la Lukoil asupra procurorilor şi Guvernului şi a cerut Executivului să preia rafinăria în cazul în care compania nu va relua producţia.

Pe aceeaşi temă

Procurorul din cazul Lukoil, spaima evazioniştilor. Ce alte nume mari s-au ales cu dosare penale ca urmare a cercetărilor lui Mircea Negulescu

Ruşii de la Lukoil ameninţă cu închiderea rafinăriei Petrotel. Procurorii au blocat stocurile strategice

Parchetul Curţii de Apel Ploieşti: “Ridicarea sechestrului la Lukoil a avut la bază dorinţa de a nu afecta salariaţii”

Directorul general al Lukoil Ploieşti, cercetat sub control judiciar

CSM s-a sesizat în cazul declaraţiilor lui Victor Ponta despre dosarul Lukoil

Procurorii au ridicat parţial sechestrul în cazul Lukoil pentru a putea fi reluată producţia

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite