Măsuri anti-caniculă la Ploieşti. Pulverizatoare în pieţe, oamenii străzii în biserici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Canicula instalată de două zile în Ploieşti este „temperată" cu mai multe puncte de ajutor, plasate în diverse puncte din oraş şi program prelungit la cele patru fântâni arteziene.

De asemenea, cele nouă cişmele cu apă potabilă au fost reactivate, iar în pieţele din oraş, precum şi în centrul oraşului au fost instalate pulverizatoare cu apă şi dozatoare. Dacă aveţi nevoie de ajutor medical, în cartierele mari din Ploieşti (Sud, centru, Nord şi vest), precum şi la Direcţia de Sănătate Publică au fost amenjate mai multe puncte de prim-ajutor. Şi bisericile din oraş au fost solicitate să acorde adăpost oamenilor străzii.

Oricum, se pare că ploieştenii au fost mai atenţi la recomandările medicilor pentru că, în această dimineaţă, nu s-a înregistrat decât un caz de leşin în stradă, iar joi, în prima zi de caniculă, media solicitărilor de la Ambulanţa Prahova nu a depăşit-o pe cea a unei zile obişnuite.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite