Morţi ciudate în Prahova. Două femei s-au aruncat în faţa trenului la distanţă de doar câteva ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două femei în vârstă de aproximativ 60 de ani au murit, luni, în Prahova, după ce au fost lovite de tren. Cele două tragedii s-au petrecut la distanţă de câteva ore şi pe rute diferite.

Primul accident feroviar a avut loc în jurul orelor 11.00, pe ruta Ploieşti-Măneciu, în dreptul localităţii Teişani. O femeie în vârstă de 60 de ani se pare că s-ar fi aruncat în faţa locomotivei. Nu se cunoaşte deocamdată motivul pentru care femeia a recurs la acest gest. A fost găsită decedată de către medicii de la SMURD care au intervenit pentru a acorda primul ajutor. Trenul implicat în accident aparţine unei companii private.

Cel de-al doilea accident feroviar a avut loc tot luni,  în jurul orelor 14.00, dar pe ruta de cale ferată Ploieşti-Braşov, în dreptul oraşului Câmpina. Victima a fost tot o femeie despre care poliţiştii spun că ar avea în jur de 60 de ani. Nu este clar în acest caz dacă femeia s-a aruncat în faţa trenului sau a fost surprinsă de locomotivă în momentul în care a vrut să traverseze linia de cale ferată.

Poliţia Transport Feroviar face cercetări în ambele cazuri pentru a stabili identitatea celor două femei.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite