Motivul pentru care un deţinut a evadat din penitenciarul Ploieşti. Bărbatul a povestit totul când a fost prins

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Detinutul evadat a fost prins la câteva ore de la evadare FOTO IJP Ph
Detinutul evadat a fost prins la câteva ore de la evadare FOTO IJP Ph

Florian Nicuşor Bucur (27 de ani) din Ploieşti a evadat, miercuri 26 iunie, de la un punct de lucru al Penitenciarului Ploieşti. Bărbatul exexcuta pedeapsa de patru ani în regim deschis şi avea dreptul să lucreze la o societate privată cu care penitenciarul avea contract de colaborare.

Florian Bucur nu s-a mai prezentat însă la penitenciar la apelul de seară, astfel că s-a dat alarma. Atât gardienii cât şi poliţiştii au fost solicitaţi să înceapă căutările, iar bărbatul a fost găsit în câteva ore de la evadare, la o stână din localitatea Drajna.

Surse apropiate de anchetă au precizat că bărbatul a mărturisit că a refuzat să se întoarcă în penitenciar pentru că se temea să nu fie bătut de ceialalţi deţinuţi. Se pare că avea datorii în închisoare pe care nu le mai putea acoperi. Se împrumutase de la colegii de detenţie pentru a-şi cumpăra ţigări, o marfă scumpă în spatele gratiilor.

Părăsirea unui punct de lucru al penitenicarului este echivalentă cu evadarea, astfel că tânărul va fi judecat pentru această faptă. Riscă să primească o pedeapsă de la şase luni până la trei ani de închisoare.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite