O femeie din Ploieşti a murit într-un cabinet medical privat în timpul unui avort

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie în vârstă de 45 de ani a murit, luni, într-un cabinet medical privat din Ploieşti în timpul unei inrtervenţii medicale de întrerupere a sarcinii. Procurorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Tragedia s-a petrecut luni seară, în jurul orelor 20.00, într-un cabinet medical privat care are sediul la parterul unui bloc din cartierul Vest din Ploieşti. 

Potrivit unor surse, femeia, în vârtă de 45 de ani, ar fi început să se simtă rău la scurt timp după manevra medicală, în timp ce se afla încă în cabinetul medicului. A fost solicitat ajutorul unui echipaj de la Ambulanţă, au fost făcute manevre de resusctiare, dar fără rezultat.

Femeia era în săptămâna a 12 de sarcină, potrivit unor surse apropiate de anchetă şi nu era cunoscută cu afecţiuni medicale.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, care a preluat ancheta, în cauză se fac cercetări pentru ucidere din culpă. Medicul a fost audiat, dar nu au fost luate şi măsuri împotriva lui. Se aşteaptă rezultatul autopsiei pentru a se stabili cauza decesului.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite